Actualitate

Hotelul ”Coroana de Aur”, oficial în insolvență. Cine a preluat conducerea companiei

Comisia de selecție a practicienilor în insolvență constituită la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud a desemnat o firmă din județul Bihor să se ocupe de insolvența firmei Hotel Coroana de Aur Bistrița. Decizia a fost luată la sfârșitul anului trecut.

Pentru această societate au fost depuse opt oferte de la firme din Iași, București, Suceava, Timiș, Cluj, Bihor și Bistrița-Năsăud.


Cel mai mare punctaj l-a obținut Global Money Recovery din județul Bihor care are obiect prestarea serviciilor de management în reorganizarea, lichidarea, insolvenţa şi falimentul entităţilor economice. În cazul deschiderii procedurii de insolvență, firma susține că se ocupă de: asigurarea unui management de criză, examinarea situatiei economice şi juridice a debitorului și analizarea posibilității reale de reorganizare.  

O instanță a Tribunalului Bistrița-Năsăud a admis la 1 noiembrie 2019 cererea de intrare în insolvență a debitorului Societatea Hotel Coroana de Aur SRL, membru al grupului de societăţi: Societatea Combis SA, Societatea Agro-Invest Prod SRL şi Societatea Hotel Coroana de Aur SRL.

Instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SOCIETATEA HOTEL COROANA DE AUR SRL și a desemnat drept administrator judiciar provizoriu pe CITR Filiala Cluj SPRL, cu sediul în Cluj-Napoca. Lista celor cărora Coroana nu le-a mai achitat facturile conținând peste 60 de companii.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Lica Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS