Actualitate

Hotelul Metropolis, redeschis după 48 de zile. Se fac angajări pentru toate departamentele

Hotelul Metropolis a fost redeschis după 48 de zile, a angajat un bucătar profesionist și urmează să completeze cu personal toate departamentele, potrivit unui comunicat transmis redacției noastre și pe care îl publicăm integral.

Firma EXCLUSIVE BUSINESS EXPRESS SRL a redeschis Hotelul METROPOLIS”

După 48 de zile, în care hotelul a fost închis din motive tehnice (lipsă utilități – curent și gaz – ce nu au fost achitate de către “reprezentanții în funcție”, administratorul judiciar Global Money Recovery SPURL Oradea și “Administratorul judiciar” Șoiman Rodica), firma EXCLUSIVE BUSINESS EXPRESS SRL a reușit, în calitate de chiriaș, să redeschidă publicului hotelul de 5*.

Motivele tehnice au fost rezolvate prin preluarea/plata datoriilor la utilități de către noul chiriaș.

În prezent, hotelul este exploatat în baza Contractului de închiriere nr. 15/14.01.2022 care a fost încheiat de către debitorul, în insolvență, METROPOLIS GRUP SRL (firma care este proprietarul imobilului), prin Administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență IOJA PAULA SABINA (în funcție la momentul semnării).

Chiria lunară a fost stabilită, în baza unui Raport de evaluare (Raportului de evaluare pentru stabilirea chiriei de piață aferentă proprietății Complex hotelier și de agrement Hotel METROPOLIS 5* nr. 298 din 27.12.2021, întocmit de ESTIM VALUE SRL), potrivit prevederilor Planului de reorganizare, confirmat prin Sentința civilă nr. 444 din 19.11.2021 pronunțată de către Tribunalul Bistrița-Năsăud – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ si Fiscal, în prezent executorie. Raportul de evaluare depus la dosarul cauzei nr. 4036/112/2017 nu a fost contestat de către creditorii din dosar (ANAF, salariați, chirografari, etc.).

Firma EXCLUSIVE BUSINESS EXPRESS SRL își propune continuarea prestării serviciilor hoteliere la aceleași standarde de calitate specifice unui hotel de 5*. A fost deja angajat un bucătar cu atestat de master-chef. Pentru personalul angajat se vor organiza cursuri de perfecționare și calificare la locul de muncă (începând cu data de 20 aprilie 2022).

Firma EXCLUSIVE BUSINESS EXPRESS SRL se obligă să organizeze toate evenimentele programate, în viitor, în anul 2022, cu mențiunea expresă că beneficiarii nu vor pierde eventualul avas achitat către METROPOLIS GRUP SRL.

ANUNȚ: Vor fi făcute și noi angajări (pe lângă fostul personal al hotelul care a dorit continuarea relației de muncă cu noul chiriaș), SE CAUTĂ personal pentru toate departamentele din cadrul hotelului (manager recepție, recepționer, manager restaurant, șef sală, ospătari, barman, bucătar, manager tehnic, personal întreținere și reparații, departamet vânzări, manager housekeeping, spălătorie, cameristă).

Pentru informații si depunerea CV-urilor, persoană de contact CHIFA RADU – nr. de mobil 0746.326.084, sau pe email radu.chifa@gmail.com”.

7 comentarii

  • In sfarsit, dupa Rapsodia al doilea local de top din Bistrita si cel mai cunoscut hotel-restaurant isi revine incet dar sigur din ‘carantina COVID’ mult succes noilor manageri si tuturor celor ce deservesc aceasta bijuterie a orasului nostru, Bafta multa dragilor astept cu nerabdare sa revin la Bistrita.

    • Spor la incalzit semipreparatele si preparatele care se livreaza congelate…continuati traditia.

    • La rapsodia unde se duc politruci hi, hi. Cum să mănânci acolo unde mănâncă politruci că când îi vezi te apucă greața.

    • @Sinfonia Păi, unde să se ducă dacă nu la Cioarbă?! Să le cadă bine și să fie primit la Ce-Je-ruri! La nevoie, pentru obișnuiții localului se poate aranja și o audiență, intim, la separeu. Parteneriat-Public-Privat de cumetrie.

  • Schema clasica a ursuleților. Lasă iar datoriile la stat și la furnizori pe o firma și deschid alta. Una are, alta n-are, care e câștigătoare?
    N-avea unde sărbători CJ 30 de ani de împliniri mărețe cu ceterașii și cetățenii de onoare! S-a rezolvat! Fraierii care își așteaptă datoriile cu ochi-n soare, să mai aștepte!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS