Actualitate

Hoteluri – da, restaurante – nu, vacanțe – nu se știe / Măsură pentru plata salariilor / Măști pentru elevi

(VIDEO) Premierul Ludovic Orban a vorbit despre modul în care Guvernul va sprijini financiar, după 15 mai, firmele care au avut angajați în șomaj tehnic și care au revenit la muncă, despre redeschiderea hotelurilor și restaurantelor, despre restricțiile privind circulația în afara localităților, dar și despre aprovizionarea cu măști de protecție.

Plata unui părți din salariu pentru angajații firmelor


”Pentru firmele care vor fi sub măsurile de restricţie a activităţii normal că vom continua plata şomajului tehnic, pentru că angajaţii lor nu pot fi reangajaţi, atât timp cât firma nu poate să-şi reia activitatea. Vom permite reluarea unor activități economice, însă doar acele activități pentru care există un risc epidemiologic scăzut și pentru care există posibilitatea protejarea angajaților și clienților. Pentru companiile care vor ieşi de sub interdicţia de funcţionare după data de 15 mai vom pune la dispoziţia companiilor un set de măsuri active. Pentru persoanele care au fost în șomaj tehnic și își reiau activitatea în cadrul firmei vom susține activitatea printr-o măsură activă, adică plata unui cuantum din salariu o perioadă de timp, vom analiza situațiile concrete pentru a adopta actul normativ”

Hoteluri da, restaurante nu

”În ceea ce mă privește, nu văd vreo restricție în ceea ce privește cazarea în hoteluri, pensiuni, evident cu stabilirea unui set de reguli. Cu anumite reguli, activitatea hotelieră poate să pornească. Activitatea restaurantelor prezintă un risc mare de transmitere din mai multe motive: imposibilitatea de a purta mască, nivelul de apropiere între persoane, numărul mare de persoane. Conform evaluărilor actuală, în prima fază e puțin probabilă reluarea activității restaurantelor”.

Deplasări, vacanțe

”Nu vom elibera total mișcarea în afara localităților, vor exista restricții. Facem o evaluare a riscurilor în funcție de tipul deplasare pentru a putea stabili care sunt tipurile de deplasări în afara localității pe care le vom permite. În ceea ce privește sezonul turistic, e prematur să facem anunțul și să luăm decizii. Ne-am dori să existe posibilitatea reală ca oamenii să-și petreacă concediile în destinații de vacanță, dar nu se poate anunța acum cu certitudine dacă se va da drumul la activități. Asta va depinde de evoluția epidemiologică”

Măști la prețuri atractive

”Se vor vinde la prețuri competitive, care le vor face atractive. În ceea ce privește acordarea de măști pentru persoane vulnerabile, care au venituri mici, avem ca obiectiv distribuirea fără bani a măștilor către aceste categorii de persoane”

Măști gratuite pentru elevii care merg la școală. În clasă, doar cu mască

”Chiar dacă s-a luat decizia de menţinere a suspendării cursurilor în şcoli şi universităţi, pentru clasele terminale – a VIII-a şi a XII-a – care între 2 şi 12 iunie vor participa în anumite condiţii la pregătirea examenului de Evaluare şi Bacalaureatului vom asigura măşti, în cazul în care părinţii nu au posibilitatea să ofere măşti, pe care le vom pune la dispoziţia şcolilor. Copiii nu vor putea sta în şcoală decât cu mască”.

Stare de alertă?

”Avem în evaluare toate posibilităţile, de la prelungirea stării de urgenţă, instituirea stării de alertă, emiterea ordinului privitor la epidemie cu risc major şi varianta în care nu va fi necesară nicio formă specială. Decizia o vom lua pe măsură ce ne apropiem de data de 15 mai şi decizia va depinde de evoluţia epidemiei. În cazul în care ne menţinem trendul pe care suntem astăzi, ba chiar vom avea o reducere a numărului de persoane infectate, cu siguranţă că vom lua deciziile în conformitate cu evoluţia epidemiei. Deocamdată, nu scoatem din calcul niciuna dintre variante. Sigur, există şi varianta stării de alertă care permite menţinerea restricţiilor prin intermediul deciziilor care se iau la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, dar avem şi alte variante. În funcţie de evoluţie vom lua decizia şi când vom lua decizia, o vom comunica public”.

https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/862717350918398

3 comentarii

  • Deocamdata ne am saturat de minciuni, incompetenta, lipsire de libertate si abuzuri la adresa noastra! O conducere de toata jena! Ne tineti inchisi de doua luni de zile…cat credeti ca se mai poate???? Pana la urma tot iesim din case si contactam virusul, mai devreme sau mai tarziu…nu puteti sa ne inchideti 2 ani pana apare un vaccin.Pt.oamenii de rand nu s au luat niciun fel de masuri de ajutor…NIMIC!!! Absolut nimic..povesti goale…stau de 2 luni acasa fara niciun venit….si ca mine sunt multi altii…Comunisti ordinari sunteti! Nu v ati taiat nimic din salariile voastre aberant de mari, de pensiile speciale nu v ati atins….cand o sa stati si voi conducatorii Romaniei cu 700 lei pe luna acasa…atunci mai stam si noi.Jegosul de Iohanis declara acum ca nici dupa 15 mai nu vom putea iesi din localitati….suntem nebuni toti? Si cei care au plecat de vreo 2 saptamani la munca in strainatate au putut?? Dezastru! Nu s au saturat oare romanii de atata comunism si aberatii??? Deschid hoteluri si din localitate nu ai voie sa iesi? In piata unde sunt sute de oameni si aglomeratii e voie si daca vreau sa ies naibii din localitate sa ma duc la munte, sa ma plimb in padure nu e voie? Ce se intampla in Romania nu se mai intampla nicaieri.De 30 de ani suntem condusi de niste prosti incompetenti!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS