Actualitate Recomandări

Iarba, din nou cât gardul prin tot oraşul. Explicaţiile viceprimarului Niculae

Oraşul Bistriţa arată din nou, la fel ca şi în anii trecuţi, ca o curte fără stăpân, cu iarba crescută până la brâu. Nu a început primul cosit fiindcă anul acesta, în premieră, municipalitatea a externalizat serviciul de cosire a ierbii, a scos lucrarea la licitaţie, însă procedura de achiziţie nu e gata.

„În data de 16 martie s-a adoptat bugetul municipiului pentru anul 2017 şi în data de 20 martie, noi am trimis documentaţia pentru achiziţia publică a serviciului de cosit iarba la ANAP. Procedura e pe sfârşit, există o firmă care a câştigat licitaţia. Suntem în perioada de 10 zile de contestaţii, conform legii. Trebuie să aşteptăm până în data de 30 mai întrucât acesta este termenul de contestaţii. Eu sper că nu va fi nicio contestaţie, iar din data de 1 iunie să începe cosirea ierbii în Bistriţa”, a spus viceprimarul Cristian Niculae, care are în subordine şi Direcţia de Servicii Publice.

Viceprimarul a spus că a fost ideea lui să fie aleasă o firmă care să cosească iarba în oraş fiindcă Penitenciarul Bistriţa nu poate pune la dispoziţia municipalităţii – aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi – un număr suficient de mare de oameni cu care să se facă o cosire eficientă în maxim două săptămâni.

„De regulă, se coseşte de două sau trei ori într-un an în funcţie de vreme. Dacă anul e ploios, cosim de trei ori, dacă nu, de două ori. Am văzut anul trecut că nu am reuşit să cosim iarba în termen şi anul acesta am apelat la o firmă ca să externalizăm acest serviciu. Vrem să încheiem un contract cadru pe patru ani – aşa am propus în caietul de sarcini – iar firma să se doteze cu ce are nevoie şi să presteze acest serviciu. Am fost avertizat de domnul director Ioan Creţiu de la Direcţia de Servicii Publice că bugetul va fi adoptat târziu şi că s-ar putea ca până în luna iunie să nu avem firmă câştigătoare din cauza procedurilor de achiziţie, dar mi-am asumat acest risc fiindcă oricum nu aveam altă soluţie. Noi nu putem cosi iarba decât cu o firmă specializată care să vină cu mulţi oameni, cu utilaje suficiente, astfel ca un cosit să se finalizeze în două-trei săptămâni ca să arate oraşul cum trebuie. Anul trecut, cu Penitenciarul, am început lucrarea în mai şi prima cosire am terminat-o la mijlocul lui iulie. Asta înseamnă nemulţumirea cetăţenilor şi faptul că oraşul nu arată bine. Eu sper ca firma să fie serioasă şi să-i dăm drumul la 1 iunie”, a spus viceprimarul Cristian Niculae.

Potrivit viceprimarului, la licitaţie s-au prezentat patru firme din care doar una din Bistriţa. Licitaţia a fost câştigată de o companie din Sibiu. „Am sperat să fie o firmă din Bistriţa, dar nu a câştigat. Nu avem altă soluţie decât să atribuim lucrarea pe patru ani unei firme, să se doteze corespunzător şi să îi fie rentabil şi ei acest serviciu. Când o relaţie contractuală nu merge decât dintr-o parte nu rezistă. Degeaba vrem noi să tundem iarba foarte ieftin şi foarte rapid dacă cuiva nu îi rentează să facă acest serviciu. Din acest motiv am propus un contract pe patru ani pentru ca firma să-şi facă un plan de afaceri. Vrem să închidem subiectul acesta cu tunsul ierbii pentru că am fost foarte nemulţumit de cum arăta oraşul anul trecut. Sper ca cetăţenii municipiului să mai aibă răbdare până la sfârşitul lunii. Mai sper să nu fie contestaţii fiindcă va trebui să reluăm procedura şi nu ştiu cum vom face”, a spus Cristian Niculae.

28 comentarii

  • eu propun o actiune din aia voluntara în care primul chelner al judetului si taranul sef din primarie (amândoi sunt tarani veniti la oras cu trenul de Lechinta) sa puna mâna pe coasa si sa faca orasul sa arate exact asa ca în aburelile lor debitate presei.
    evident, tot pe banii fraierilor care se împiedica prin iarba.
    sau gunoaie.

    • Lasand politica la o parte. Sunt uni crescuti la tara mai domni ca si alti crescuti la oras mai cu adevarat „tarani”! Multi comentatori dupa limbaj se incadreaza la categoria a doua din pacate:(

  • Ioane,nu-i in ordine cu exprimarea ta! O iei pe urmele celui care a patit-o! Zau,omul explica frumos,sint niste reguli,de care ,cu banul public,n-ai ce face! S-apoi de fapt in luna iunie se incepe coasa,nu! Sper ca stii, atita lucru, ca doar te cheama Ioan!

    • In iunie se incepe coasa daca se pregateste iarba pt iarna sa aiba BOII ce manca, daca se doreste gazon se incepe mai repede ca totusi vrem sa ne vedem intre noi cei de pe o parte si de pe cealalta a spatiului verde.

    • Da asa par in fata unor oameni rai care nu pot constientiza de ce probleme infrunta pentru a face ceea ce trebuie in oras si unor cetateni nerecunoscatori si imposibil de multumit ca sunt ei la conducere .

  • Nu poti sa faci achizitii publice fara buget adoptat. Mai repede nu puteau organiza licitatia.
    Ce n-ai inteles? Daca nu cunosti legea si nu vrei sa o citesti, pune mana pe coasa si tunde tu iarba.
    Parca vad ca esti unul de la bloc, care asteapta ca primara sa le tunda si gardul viu din fata scarii, sa le stranga mucurile de tigari aruncate de pe geam pe spatiul verde din jurul blocului, sa le zugraveasca casa scarilor etc.,desi ei sunt proprietari pe apartamente ca si cei de la case.
    Celor de la case, cand le tunde primaria gazonul in curte, sau pe spatiul verde din fata casei?

  • Domnul viceprimar doar ne prezinta situatia reala a problemei, dar se vede clar ca se chinuie degeaba sa explice unor inculti ca voi..gen tu si veverita.

  • Cand te gandesti ca vei fi urmator primar pesedist numit , numa te joci cu problemele orasului si ne iei de fraieri.
    Orice bostan poate fi primar daca il numeste pesedeul.
    Adevarul e ca si costan pote fi viceprimar , daca ii numit.
    Nu mai este nici o speranta pentru orasul nostru. Asta e administratia numita si promovata de pesede, nu va mai plingeti ca voi ati girat cu votul pentru ei.
    Mucles fraierilor

  • Iarba e de vina, creste prea repede dom’le. Mult prea repede. Mai repede decat gandeste vice-primarul. Ia, la anul sa o scoateti afara si sa semanati o iarba cu crestere leeeeeenta. Da leeeeeeenta nu asaaaaaaa…

  • Întotdeauna când ești incapabil încerci sa dai vina pe altcineva (lege,vecinul,vremea….ghinion) nimeni nu vă oprește ca până la finalizarea procedurilor legale să puneti oamenii din primărie,de la ajutor social ,de la firmele de casă ,Supercom care papă banul public să pună mâna pe coasă,doar ca nu vreti să deranjati să nu pierdeti votanții sau sfânta spagulita,așa că hai sa-i mai prostim pe proști ca până la alegeri uită.
    PĂREREA MEA!

  • Administatie Teleormaneana……zoiosi!!!!!!!!!
    Smardoii , b*******s sa ii vad la cosit pe toti aia,ca m-am saturat de mistourile voastre,numai baliverne

  • Bun, sa zicem ca nu sa putut realiza licitatia in timp util. Dar asta nu inseamna ca nu se putea tunde iarba pana acum, chiar cu angajati primariei! A uitasem, nu se poate nici asa fiindca ei acum sunt in greva japoneza pentru salari si deci nu pot trage la coasa. ;o)

    • pai si astia prostii care platesc bani la buget de ce nu platesc mai repede.

  • Mihai Pop asteptam adoptarea bugetului sa mai luam struti si mere, zic….si inca doua parti de noroi ca dealuri avem si caldura…. Ca daca tot citim legea…Ca tu stii multe si anul trecut nu stiam ca o sa creasca iarba si anul acesta….nu stiu ce s-o fi intamplat cu ea ca a crescut ca nebuna…Nu????? Nu zic bine? Ce spui Mihai Pop?

  • Daca citești declarația o sa înțelegi explicația ! Daca nu citesti si doar împroști cu noroi, sigur nu înțelegi nimic!
    Multi buni de gură, putini care pricep !

  • Domnule viceprimar, nici copacii nu au fost toaletati desi Primaria are servicii proprii pentru asta.Noi mai asteptam dar nu foarte mult deoarece toate mizeriile din copaci ne infunda stresinile caselor. Suntem dispusi sa platim toaletarea numai sa ne ajutati sa o putem face.

  • Practic, în orice țară civilizată e departamentul de spații verzi care se ocupă cu întreținerea acelor spații. Au utilaje, pe lângă plantat florilor, toaletarea arbuștilor și arborilor , întrețin și gazonul.
    Nu văd de ce la Bistrița s-ar face o excepție, investițiile în utilaje s-ar recupera.
    E vorba de comisioane ascunse.

  • Reiau ideea lui cc:Primaria a avut bani sa cumpere masini pt rdicat autoturismele parcate gresit,sa faca struti si mere artificiale,wanderland si multe protocoale,dar nu poate cumpara masini si utilaje pt propriile interese.Dle viceprimar,ati facut curatenie pe malul Bistritei.Felicitari!Acum este cazul sa asteptati invazia sobolanilor,a serpilor si a altor specimene la fel de nedorite?.Intelegem ca nu suntem in Monte Carlo,unde se spala strazile cu detergent,dar nici im Bangladesh nu vrem sa ne intoarcemAti dovedit-o de cand inaltimii unui om?Pt ca nu este Hotarare de Consiliu pt cosit?//Cine i-a ales pe acesti oameni?Nu ,Noi?Haidetii dlor ,mobilizati-va si datai hotarari care sa nu fie anacroniceCa la iarna ,sigur nu mai este iarba!.Cunosc fenomenul.Am lucrat acolo.Stiu ca se poate!

  • Licitația trebuia organizată la mijlocul lui ianuarie si acum , cu contestații cu tot , era cosită demult iarba . Pe ăştia îi ia prin surprindere totdeauna câte ceva . Aşa-i când nu eşti gospodar .

    • Da putea sa fie organizata dar daca nu s au gasit firme cu cine sa faci licitatie domn’le?
      Domnul Viceprimar e mai mult decat un om gospodar si o sa fie un primar de care orasul asta are nevoie.

  • Nu cred ca ne incalzesc scuzele sau explicatiile sterile! SANATATEA ESTE URGENTA URGENTELOR:
    1. taierea ierbii in parcuri+ lupta contra CAPUSELOR care colcaie in zona
    2. un fir de trotuar pe langa gardul cimitirului ortodox= cateva dale de beton pt ca pietonii sa poata ajunge SI VII in cimitir ( de cand nu ati fost pe jops, pe acolo?)
    3. igienizarea zonelor de containere de gunoi+ solutii de a scapa de ciori si porumbei deocamdata, dar in curand focare de infectie si din cauza insectelor si altor „vietuitoare” (treceti, va rog, dimineata sa seara, sau oricand!)
    Astea sunt doar cateva…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS