Social

Iarnă în toată regula în Pasul Tihuța. Peisaje de vis care amintesc de vremurile de altădată (FOTO)

Dacă la șes zăpada s-a topit, la munte stratul s-a păstrat, iar peisajele sunt superbe. Cel puțin în Pasul Tihuța e un peisaj de vis, așa că, dacă vreți să-l întâlniți pe Moș Nicolae venind pe sanie, trebuie să dați o fugă la munte. Potrivit unor fotografii postate sâmbătă de Mănăstirea Piatra Fântânele, pe copaci s-a depus un strat gros de chiciură, iar soarele face ca zăpada să strălucească de-a dreptul.

Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânel este unul dintre cele mai frumoase așezăminte monahale din Mitropolia Clujului și din întreaga Transilvanie. Chinovia are și rol de parohie pentru creștinii din localităţile Piatra și Ciosa, iar părintele Gavriil împreună cu obștea împlinesc această slujire duhovnicească a dragostei pentru Hristos.

”Cuvântul propovăduirii, slujirea tainelor, rugăciunile și sfaturile sunt mereu întărite de dragostea și exemplul vieții, de modestia și sinceritatea călugărească, de smerenie și bunăcuviință. ­Cre­dința se transmite și devine lucrătoare prin iubire înțelegă­toare, prin împreună pătimire cu cei care suferă și bucurie cu cei care se bucură”, scrie Ziarul Lumina.

Mănăstirea e situată în depresiunea estică a „Țării Bârgăului”, pe şoseaua Bistrița – Vatra Dornei, la 48 km de Bistrița și 36 km de Vatra Dornei, aproape de Pasul Tihuța. Altitudinea este de peste 1.202 m, mănăstirea fiind încadrată din toate părțile de munți și păduri ce se înalță spre Apus și Răsărit. Noaptea acolo se vede ­luminată crucea-monument ce stră­juiește hotarul pe o culme de deasupra mănăstirii, care are o înălțime de 31 m, fiind cea mai ­înaltă din țară.

În aceste zile de post al Crăciunului, Mănăstirea Piatra Fântânele e locul perfect unde vă puteți reculege și ruga.

Jandarmii montani Rodna informează pe toți cei interesați faptul că în Munții Suhard temperatura este de -5 grade C. Drumurile forestiere sunt greu accesibile, acoperite cu zăpadă și gheață. Accesul în zonă este indicat doar cu auto 4×4. Stratul de zăpadă în zonă măsoară aproximativ 15 cm. În zona cunoscută sub denumirea de „Dealu Orb” jandarmii montani Piatra Fântânele informează ca temperatura este de -4 grade C, iar stratul de zăpadă măsoară aproximativ 10 cm.

Pentru evitarea producerii unor situații nedorite, jandarmii montani vă recomandă ca înainte de a pleca în drumeție să vă informaţi în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porțiuni periculoase) dar și care este prognoza meteo. În cazul apariţiei unor situaţii în care vă poate fi pusă în pericol siguranța, solicitați cu încredere ajutorul jandarmilor montani prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS