Actualitate

Iarna nu şi-a aruncat toate cojoacele. Ninge abundent şi vântul viscoleşte zăpada

Circulaţia este îngreunată de viscol şi ninsoare abundentă pe toate drumurile naţionale şi judeţene, fiind necesară intervenţia tuturor utilajelor ca să fie menţinute practicabile. Drumarii spun că de la noapte lucrurile se vor înrăutăţi fiindcă va veni şi frigul. Trafic restricţionat pe Dealul Dumitrei pentru maşinile de mare tonaj.

Şeful Secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Alexandru Slavita, a declarat vineri că se acţionează cu 25 de  utilaje pe toate drumurile naţionale, din care şase sunt concentrate în zona de munte.

„Ninsoarea a pornit de la vest la est. A nins mai întâi în zona Becleanului şi ploua la munte şi apoi s-a instalat iarna şi în Pasul Tihuţa şi în celelalte zone montane. În noaptea de joi spre vineri s-au aruncat 35 de tone de antiderapant. Din păcate, nu mai avem toate utilajele care au acţionat în iarnă, dar folosim ce avem. Atunci erau peste 40, acum avem 25. Nu sunt probleme, deşi ninge abundent şi viscoleşte. E pentru că nu a scăzut temperatura încă. Mai rău va fi la noapte că scade şi temperatura până la minus 12 grade Celsius”, a declarat Alexandru Slavita.

Directorul firmei care administrează drumurile judeţene, SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA, Andrei Rusu, a declarat că utilajele de la drumuri judeţene acţionează în special cu sare în zonele de pantă.

„Acţionăm mai ales în pante ca să poată fi urcate. E bine că, deşi ninge abundent, e o temperatură cât de cât ridicată. Va fi într-adevăr o problemă dacă vor scădea temperaturile. Mai avem antiderapant şi vom acţiona”, a declarat el.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud a anunţat că traficul pe DN 17 C, zona Dealul Dumitrei, a fost restricţionat pentru maşinile de mare tonaj, pentru ca drumarii să poată curăţa zăpada de pe carosabil.

Potrivit Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, cea mai însemnată cantitate de precipitaţii a căzut la Leşu, 24,5 litri/mp, în celelalte regiuni din judeţ media fiind de 16 litri/mp.

Întreaga ţară se află sub cod galben de ninsori şi viscol până vineri seara. Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că în perioada următoare vremea va intra într-un proces de răcire.

drumari deszapezire ninsoare 2 dn 17 pasul tihuta

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS