Actualitate

Imagine inedită. Cormorani, bâtlani și pescăruși pe Someșul Mare

Pe Someșul Mare au fost observați, chiar în prima zi din aprilie, cormorani, bâtlani și pescăruși. Păsările au fost fotografiate în timp ce zburau deasupra apei și căutau pești în albia râului exact în Ziua Internațională a Păsărilor.

Fotografia a fost realizată de prof. Dorin Buia, impresionată de dorința păsărilor de a se adapta oricărui climat pentru a supraviețui.

”Nu este o coincidență faptul că Ziua Internațională a Păsărilor este sărbătorită pe 1 aprilie primăvara, când păsările migratoare se întorc după iernare, iar natura începe să se trezească și să înflorească. Observarea păsărilor are și o componentă educațională, deoarece observând natura, putem studia modul în care se dezvoltă relațiile om-natură”, a scris pe Facebook Simona Păcurar, fotograf de natură.

Ea a reamintit că avifauna prezentă pe râul Bistrița Ardeleană este formată din 27 specii sedentare, 5 specii de pasaj, 14 migratori parțiali, 42 oaspeți de vară și 2 oaspeți de iarnă (specii inventariate și documentate în Studiul privind desemnarea Ariei Naturale Urbane – Râul Bistrița Ardeleană).

”Un oaspete de vară este și BOICUȘUL (Remiz pendulinus), specie Natura 2000 (cod A336), cel mai iscusit arhitect din lumea păsărilor care ne uimește prin construcția cuibului său. Cuibul este început de către mascul pentru a atrage femela, aceasta alăturându-se construcției. Spre final, cuibul are forma unui sac pufos sau a unei pungi, de unde provine și denumirea de pițigoi pungar”, a notat Simona Păcurar.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS