Recomandări Social

Imagini apocaliptice. Dezastru în pădurile comunei Prundu Bârgăului după furtună

(VIDEO) Furtunile puternice din ultima perioadă au creat un adevărat dezastru în pădurile comunei Prundu Bârgăului. Lemn extrem de valoros a fost pus la pământ de vântul puternic. De aproape o săptămână, administraţia condusă de Doru Crişan lucrează să elibereze drumurile forestiere pentru ca să se poată ajunge în zona unde s-a produs calamitatea.

Potrivit primarului din Prundu Bârgăului, Doru Crişan, furtuna care s-a abătutat vinerea trecută asupra Văii Bârgăului a pus la pământ 10.000 de metri cubi de brazi şi molizi dinpădurile comunei. Iată câteva imagini filmate în zona Şedroaia.

„Avem acolo peste 10.000 de metri cubi de lemn doborât. La Secu sunt 10 case descoperite, pepiniera de la unitatea militară e toată la pământ, copacii sunt rupţi. A mers înspre Tiha – şi acolo sunt foarte mari pagubele – şi a prins o parte din zona Şendroaia unde a pus toată pădurea la pământ. E o cantitate foarte mare de lemn doborâtă de vânt. Noi tot facem evaluări în fiecare zi, suntem pe teren, dar nu am avut acces. Se lucrează pe toate fronturile, cu toate utilajele pe care le avem pentru ca să eliberăm drumurile forestiere. Sunt oameni care au păduri, trebuie să circule. Lemnul acesta trebuie scos din pădure. Mai întâi se pune în valoare de către cei de la Ocolul Silvic, după care se scoate la licitaţie. Pierderile sunt foarte mari fiindcă pădurea e ruptă pe la jumătate, dar nu avem ce face”, a spus Crişan.

Potrivit primarului, fiindcă lemnul e rupt, nu mai poate fi folosit ca material de construcţie.

„Apoi, pierdem noi mult fiindcă ne diminuăm din amenajamentul silvic. Noi, în fiecare, an avem o cotă. Ni se spune de unde să tăiem şi cât să tăiem. Ei, noi exploatând forţat anul acesta 10.000 de metri cubi, ne diminuăm din cota de anul viitor şi poate şi din ceilalţi ani. Scade din cota respectivă. Dar nu avem ce face. Trebuie să explotăm ca să nu se infecteze restul pădurii. Intră musca aceea care distruge lemnul care e căzut şi se usucă. Se distruge şi pădurea din jur, aşa că trebuie explotat foarte repede”, a spus el.

Doru Crişan speră că săptămâna aceasta vor fi eliberate toate drumurile forestiere, că marcajele se vor finaliza repede pentru ca apoi să poată fi scos tot lemnul la licitaţie.  „Mai durează încă o lună până facem procedurile pe SEAP. De aceea trebuie să ne mişcăm foarte repede”, a explicat el.

Furtuna de săptămâna trecută a creat probleme şi în alte zone din judeţ, iar cea de marţi la Lechinţa, Mărişelu şi Budacu de Jos.

3 comentarii

  • Așa se întâmplă când se taie aiurea. Acuma sunt niște legi dar degeaba fiindcă cu ani in urmă fiecare tăia Cum il ducea capul. Altii fac asemenea dezastre artificial, adică ii culcă ei cu utilaje la pământ. Adevărul este că la cat sa taiat ras nici natura nu își mai poate urma cursul. Vina ne aparține la toți.Înainte omul trăia in armonie cu natura, acuma sunt dușmani. Vai de viitorul copiilor noștri.

  • No , amu v-o dat cota DUMNEZO sa va sature de jafurile care oricum au loc. Cu furtuna fara furtuna muntii demult arata asa.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius- PARTIDUL VERDE B-ta Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS