Actualitate Recomandări

În cât timp va avea orașul Bistrița ”cel mai modern centru olimpic de natație din România”

Primăria Bistrița va face săptămâna viitoare demersurile pentru a transmite Companiei Naționale de Investiții (CNI) terenul de la baza dealului Cocoș cu toate amenajările care s-au făcut până acum pentru aquapark, pentru ca să se construiască aici ”cel mai modern centru olimpic de natație din România”, a anunțat primarul Ioan Turc în ședința Consiliului Local răspunzând unei întrebări.

”Mă bucur enorm că specialiștii din CNI s-au mișcat foarte repede, deși noi nu avem încheiat cu CNI niciun contract. Cu toate acestea, ni s-a prezentat deja un concept al viitorului centru olimpic. Va avea bazin de dimensiuni olimpice, bazin de antrenament, sală de SPA, sală de conferințe, deci practic va fi cel mai modern centru olimpic de natație din România. El va costa în urma unei evaluări prealabile undeva la 170-180 de milioane de lei. Noi urmează să transmitem săptămâna viitoare – am avut discuții cu MIS Grup (care a început amenajarea aquapark – n.r.) – terenul către CNI. Sunt niște proceduri pe care trebuie să le urmăm înainte de transmiterea terenului întrucât el poate fi transmis cu sarcini. Terenul acesta a fost obiectul unui început de investiție pentru aquapark. Acest aquapark ar fi urmat să fie finanțat exclusiv din bugetul local al municipiului Bistrița. Valoarea proiectului este undeva la 40 de milioane de lei, iar ținând cont de faptul că proiectul este vechi de câțiva ani, prin actualizare probabil că am ajunge undeva la dublu, la 80 de milioane de lei. Nu ne permitem să finanțăm din bugetul local, acesta este motivul pentru care am recurs la schimbarea soluției și facem un centru olimpic”, a declarat primarul.

El a precizat că lucrările, din punctul său de vedere, vor începe anul viitor.

”Anul acesta va fi făcut studiul de fezabilitate, anul viitor proiect tehnic cu execuție. Undeva în orizontul a doi ani de zile, lucrarea poate fi finalizată. Nu va fi un proiect-tip, ci va fi un proiect personalizat, adaptat la zonă. Pentru a nu se pierde banii care s-au cheltuit până acum – s-a săpat, s-a consolidat terenul pentru o anumită zonă – tot perimetrul pe care s-a intervenit va fi prins în investiția care va începe anul viitor”, a mai declarat primarul Bistriței.

Reamintim că proiectul Aquapark a fost aprobat în 2017, la vremea aceea Primăria Bistrița condusă de Ovidiu Crețu avansând ca termen de finalizare anul 2020. Primăria Bistrița a cheltuit 25.000 de euro pentru proiectarea Aquapark în Wonderland și alți 510.000 de lei pentru un studiu de fezabilitate, ambele fiind la ora actuală maculatură întrucât s-a renunțat la proiect.

”Aquapark este gândit ca ancoră de vară în Wonderland, va funcționa și vara și iarna. Amplasarea este pe 15 hectare, în imediata vecinătate a pârtiei de schi, cu un drum de legătură între cele două parcări. Distanța între cele două parcări, este de circa 450 de metri. În partea exterioară sunt două bazine, unul pentru adulți și unul pentru copii, cu tobogane pentru adulți și copii și cu trei terenuri de sport. Va fi și o terasă de alimentație publică, dar și un spațiu multifuncțional. Componenta principală este clădirea care acoperă partea de extrasezon, o clădire din sticlă transparentă pe părțile laterale. În interior este zona de tobogane pentru copii, care coboară într-un bazin dotat cu echipamente specifice și bazin pentru adulți. Sunt spații pentru saună, masaj, vestiare, grupuri sanitare, terasă interioară. Valoarea totală a investiției este de 6,5 milioane de euro, fără TVA, iar timpul de realizare 2,5 ani”, spunea Ovidiu Crețu într-o ședință a Consiliului Local din 2017.

Cinci ani mai târziu, succesorul lui la conducerea Primăriei Bistrița, Ioan Turc, declara tot în același cadru: ”De ce am optat pentru înlocuirea Aquapark din Cocoș cu bazin olimpic? Pentru că Aquapark este o investiție începută, valoarea acestei investiții este de circa 35 de milioane de lei conform proiectului, dar, dacă ne uităm la toate majorările care vin din creșterea prețului cu munca vie, a prețului la materiale e limpede că prețul acestui proiect este probabil dublu. Eu nu cred că el corespunde cu adevărat așteptărilor pe care le au cetățenii din punct de vedere tehnic. Prezența simultană a 250 de oameni în complexul de agrement e total nastisfăcătoare, iar un element pe care suntem obligați să îl luăm în calcul, cel care privește finanțarea, aceasta ar fi urmat să fie făcută exclusiv de municipalitate. Pe bani europeni nu se poate, iar CNI, din bani naționali, nu finanțează aquaparkuri”, a spus Turc.

În Bistrița-Năsăud, CNI a finalizat un bazin de înot la Beclean în valoare de 6,7 milioane de lei și mai are alte două bazine aprobate, la Sângeorz-Băi (15,1 milioane de lei) și la Livezile (9,1 milioane de lei).

15 comentarii

  • Ar trebui anuntati David Popovici si Robert Glinta , sa stie ca (pe viitor) ar putea sa se antreneze la Bistrita in cel mai modern centru olimpic de natatie (din tara)… Cine o face ? Si cu baza de agrement de la Mecanica , cum ramane? S-au dat banii proprietarilor? Pe cand SF-ul ?Pe cand PT&DE-ul ? Vedeti ca nu toti cetatenii uita…D-le primar , cand va publicati visele (presupun , in editie princeps) ? As vrea (si eu , sic!) sa particip la lansarea cartii d-vs. care ar trebui sa se numeasca „Vise de primar , in functie”.

    • Soluția cu bazinul olimpic și schimbarea numelui obiectivului a fost discutată și agreeată in 2019 de administrația trecută, pentru a se putea finanța Aquaparkul prin Compania Națională de Investiții la fel ca și în cazul CNLR, când era Daniel Suciu ministrul dezvoltării. Nu vă mai împăunați cu merite pe care nu le aveți, domnule primar!
      Mai mult decât atât, ați vrut să renunțați la acest obiectiv dorit de bistrițeni numai că era proiectul lui Crețu. Ați constatat acum că proiectele lăsate de cei dinainte sunt foarte bune. Nu e rău!

  • Să rezumăm. Acum trei ani a început construirea AquaSpa-ului estimat la 40 milioane. Primarul a oprit lucrările, a zis ca nu ne trebuie ca face el o șmecherie, cumpara niste terenuri de la Mebis, ca aveau aia mare nevoie de bani, și îl muta acolo. Apoi, nu mai face nimic la Mebis si reia AwuaSpa-ul de pe Cocoș cu un pret umflat de 4 ori si jumatate adică 180 de milioane. Ca sa se faca iar nimic. Între timp trebuie sa-i mai dea ceva despăgubiri MIS -ului care, cu doi oameni se face ca lucrează pe zeci de șantiere din oraș. Mă băieți, nu vă mai satură Dumnezeu?!

  • Nu va apuca sa faca decat studiile si proiectele, adica alta maculatura, si va veni alt primar care le va arunca la cos in buna traditie bistriteana.
    ,Amintiti-va de zona Garii, cu acea traversare peste calea ferata, unde nu s-a facut nimic pana in ziua de astazi, desi au existat pasarela lui Vasile Moldovan, centrul intermodal al lui Cretu si acum pasajul subteran al lui Turc. Bani aruncati pe apa sambetei, zero realizari, zero perspective.

  • Știe careva cum dau de primar?
    Mi-am luat un laptop (mai vechiuț) dar merge bine ( nu am bani de Windows, am instalat Linux) și are și ceva editor de text și ceva gen PowerPoint. As vrea sa fac câteva studii de fezabilitate pentru primărie (pentru un studii de fezabilitate ajunge un amărât de 586, nu e nevoie de știe ce rachetă de computer cu minim Pentium I). Un calculator, o prezentare in PowerPoint și țac – încasez și eu niște bani. Fac studii de fezabilitate cel puțin la fel de bine că alți tipi ca mine, dar mult mai ieftin (chiar daca mulți dintre noi credem că un studiu de fezabilitate e o chestie complicată, un stomatolog când pune o plombă se chinue mai mult decât 2-3 oameni care compun o nuvelă cu poze și și o vând apoi la primărie pe bani mulți, că no…e muncă grea). Eu știu deja sumarul studiului de fezabilitate: daca e plătit de primărie investiția e fezabilă și primarul fluieră mai departe. Oricum vrea să dea bani…mai bine iau eu decât să dea cel puțin dublu in altă parte. Pe aceeași muncă.

  • Aceleași personaje au luat bani pe proiectul ăsta și pe vremea lui Crețu?
    Întreb nu dau cu parul.
    La reluarea proiectului, aceiasi?

  • Heloooo, consilieri locali n au nicio vina?
    Nu ei aprobă proiectele,?
    Preocuparea lor este cum sa se mai facă cate un bloc între case.
    Dați vina pe primarul, nu el face și desface, el prezintă proiectele consilierilor locali , ăștia aprobă sau nu.

  • Pentru zona de promenadă Codrișor încă s-au făcut multe studii de fezabilitate. Și este tot în aceași stare. Era Moldo primarel și actualul vice și era mai gata în zvonuri. Apoi au urmat alte studii, alți bugetari pe val. Cum de altfel și înainte au existat alții. Se pare că este o boală incurabilă. Dacă s-ar face cel puțin jumătate din cât promit…am avea bază de agrement la Lac, la Wonderland and many other recreation areas. Scuze m-am molipsit de la „românii ” care preferă nume
    exotice…Apoi sa nu uităm de Schullerward din weiterer Ort, der von Rumanen geschaffen wurde, fie im Ausland Urlaub machen, fur Rumanen, die es sich nicht leisten konnen. Nu-i așa? Și uite așa uităm de limba, obiceiurile și ceea ce ne-au lăsat bun strămoșii noștri.

  • La cati copii au invatat sa inoate la Schreiner si Ema ,sigur o sa apara campioni la inot de la noi din oras.Trebuie sprijinit si dl antrenor Tibi,care a pornit clubul de inot cu copiii de la zero.Ei faceau naveta la Cluj pt antrenamente in bazine de 50m.Acum vor face altii naveta la noi pt cantonamente.

  • Ani de zile fostul primar Ovidiu Creţu i-a ametit pe oameni cu proiectul viitorului Aquapark din Unirea, pentru care s-au cheltuit 25.000 de euro cu proiectarea si 500.000 de lei pentru studiul de fezabilitate. Inainte de a-si incheia mandatul Cretu a cheltuit suma de 3 milioane de lei din bugetul local pe anul 2020 pentru începerea lucrărilor la acest obiectiv de investiții, estimat la o valoare totală de aproximativ 35 de milioane lei. Astfel, acesta a reusit să-i lase „mostenire” succesorului său Ioan Turc câteva săpături si turnarea fundatiei pentru un bazin.
    Cu toate astea, Ioan Turc visează si el ca Bistrita să aibă cel mai modern centru de natatie. În prezent în România există doar trei bazine olimpice omologate oficial. Două dintre ele, cel din Otopeni și cel din Târgu-Mureș, stau însă închise la un an de la inaugurare. Doar bazinul olimpic de la Clubul Dinamo funcționează. Cauzele sunt multiple. Unele sunt legate de cheltuielile enorme de functionare pe care administratiile locale nu si le pot permite.
    Vezi: https://timponline.ro/proiectul-aquapark-dezbaterea-cretu-gata-2020-prevede-etapa-dezvoltare/

  • Dacă la un biet ștrand – cât o piscină de viloacă neocomunistă de neam-prost – sunteți obligați să plătiți despăgubiri de zeci de mii de lei noi pentru accidentarea produsă din cauza execuției proaste a lucrării de către antreprenorul contractant, ce s-ar putea întâmpla un bazin adevărat.
    A se vedea hotărârea judecătoriei din 30 iunie când municipiul Bistrița a fost obligat la 50000 lei daune pentru accidentarea unei persoane.

  • Sportivii de performanța sunt doar “vârful icebergului” , adică cei mai buni dintre amatori.
    Ca sa faci performanța, trebuie sa ai sute de mii de sportivi, copii, care încep sa facă sport la vârsta de 4 ani, iar unii dintre ei ajung să ia medalii
    O sa va dau careva date din Danemarca. 330.000 fotbaliști legitimați
    190,000 înotători legitimați
    105.000 handbaliști legitimați
    România are o populatie de 3 ori mai mare, ar trebui sa aibă 1.000.000 fotbaliști legitimați si 600.000 înotători legitimați. Adică 15.000 înotători in fiecare județ.
    Ca tu construiesti o piscina olimpică, mare si scumpă la 15.000 de înotători, nu rezolvi nimic.
    Trebuie sa construiesti multe si ieftine, pentru ca sa ai o baza de selecție largă!

  • Grandomania domina.
    Multe idei si santiere, unele sau multe mostenite de vechea/noua administratie. Piste pentru biciclete transformate in parcari sau nefinisate, retele de cabluri Electro/TV/Internet in continuare atirnate sus pe stilpi si haotic peste tot, drumuri intravilane neamenajate, zone de constructie multe cu ulite de acces negindite unde nici pompieri nu pot intra in caz de nevoie.

    Vizam chestii olympice. Se pune carul inainte de boilor. Proiectele trebuie de-birocratizate si puse pe calea de urgenta unul dupa altul in ordine de nevoile reale si dupa putinta de realizare. Arata cum incepem 100 de proiecte fara finalizare, fara bani si fara cap.

    Piste de biciclete si amenjarea spatiului public din Viisoara au fost discutate ani de zile, pistele sint in paragina de vreun an dupa ce au fost de 2 ori modificate. Oare sint promisiuni pentru nepoti? Doar ca sa stim si noi.

    Idei gastigatoare de anul trecut din sistemul participativ nu sint nici macar in faza de pregatire si ma gindesc sint abandonate ca sa incepe o noua sesiune de „participare” tip Potemkin anul asta.

    Trafic tot mai intens, transport public tot in altceas maini si stare pe altceasi trasee si neadaptat.

    Apreciez multe idei din noua conducere, doar am impresia ca sint pre multe care nu vor vedea capatul tunelului.

  • Domnule Turc (cu siguranta citesti si comentariile oamenilor, daca nu, sigur esti informat), Bistrita are 100.000 de locuitori. Din 100.000 majoritatea sunt tineri cu familii, copii mici, sau persoane care nu stiu inota. Pana nu demult am avut strand la Mecanica, Iproeb, Piscina Lac si Codrisor. Verile erau arhipline aceste piscine, si inca de atunci se intrevedea un proiect de ridicare a unui aquapark. Nu mare el, nu ceva extraordinar la care sa vina nemtii din Munchen si sa se mire ce aquapark au bistritenii aici, ci unu care sa acopere nevoile populatiei bistritene. Daca nu ma insel, cred ca si Cretu l-a avut pe foaia lui cand a prezentat investitiile in oras daca il alegem, prin 2008 cred. Au trecut 14 ani, 14 ANI !!!, Mecanica a disparut, Iproeb a disparut, vara asta e ultima si pentru Piscina Lac, si ramane Codrisor. Domn primar, mergeti sa vedeti ce e la Codrisor, pe langa bulucul de persoane? Mergeti sa vedeti ce sudamericani nespalati intra acolo, unii dintre ei chiar fac baie imbracati? Nici o selectie, nici o interventie din partea administratiei. AM RAMAS CU CODRISORUL 100.000 de oameni si dumneata faci bazin de inot olimpic !!! PENTRU CINE ?? Cate dintre aceste familii vor merge la bazinul tau primare?? Cati parinti cu copii vor merge la bazinul olimpic? Cate dintre persoanele care nu stiu inota vor merge pana la Cocos pentru bazinul tau de 3m adancime? Atata l-ati criticat pe Cretu si pe care a mai fost prin administratie, toata lumea a crezut ca sunteti mai practic, care nu spune numa „da, rezolvam”. Ati intervenit in peste 100 de proiecte, le-ati schimbat din mers. La fel si acum, ati renuntat la aquapark unde fiecare categorie de persoana avea acces la o piscina pentru nivelul sau, sa faceti ce? Am sarit din lac in put cu dvs !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.