Actualitate

În ce stadiu este reabilitarea Liceului de Muzică ”Tudor Jarda”

Lucrările de reabilitare și modernizare a Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” din Bistrița, investiție cu bani de la Guvern prin PNDL în valoare de circa 10 milioane de lei, sunt în toi.

Primarul Ioan Turc a precizat:

”Reabilitarea Liceului de Muzică ”Tudor Jarda”, într-un stadiu avansat!

La Corpul A, lucrările implică intervenții generale la șarpantă și schimbarea învelitoarei, precum și executarea hidroizolației la acest nivel. Spațiul de la mansardă a fost compartimentat cu scopul de amenajare a unor săli de studiu individual, spații noi care vor beneficia de instalații termice, sanitare, electrice, pardoseli calde, finisaje, tâmplărie etc. La parterul și etajul I al acestui corp, instalațiile termice, electrice și sanitare, finisajele și montarea tâmplăriei sunt realizate în proporție de 75%.

Lucrările de la Corpul B au fost finalizate, astfel că această clădire beneficiază acum de: anvelopare pe trei fațade, inclusiv soclu, pentru creșterea confortului termic; o învelitoare nouă; zidărie de cărămidă la nivelul mansardei, unde sunt amenajate săli de studiu; ferestre noi din PVC cu geam termorezistent; zugrăveli interioare și exterioare; instalație de încălzire cu radiatoare din tablă de oțel; convectoare de pardoseală și o centrală termică; grupuri sanitare înnoite; pardoseli noi; instalație electrică și de iluminat nouă; instalație de cablu TV cu amplificator de semnal, distribuitoare și prize TV; instalație de sonorizare; instalație de avertizare efracție cu centrală de alarmare și echipamente adiacente; instalație de semnalizare și alarmare la incendiu; instalație de hidranți pentru interior.

Lucrările sunt executate în conformitate cu normele ce stabilesc modul de intervenție la clădirile clasate ca monumente istorice. Pentru cele două corpuri, investiția asigurată prin PNDL are o valoare de aproximativ 10 milioane de lei, iar termenul de finalizare a execuției este 31 iulie a.c.”.

Constructor este compania M.I.S. Grup.

2 comentarii

  • Nu vă mai lăudați cu proiectele fostei administrații! Corpul B este gata de 2 ani. Corpul A trebuia să fie finalizat anul trecut. Nici ce ați primit mură în gură nu reușiți să duceți la bun sfârșit. Chinuiți bieții copii cu șantiere interminabile, cu termene peste termene amânate și depășite.
    Sunteți de tot circul.

    31
    5
  • Foarte tareee!!! Primaria a comandat și cumpărat hanorace personalizate pentru poze în timpul vizitelor de lucru. Cu mult gălbenutz. Bineee băieții! Hai cu egalarea!

    11
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS