Actualitate Sport

În curând, fitness în parcuri. Municipalitatea cumpără echipamente pentru exerciţii fizice în aer liber

Având în vedere că ”ideea de fitness în parc se bucură mare succes în toată lumea”, Primăria Bistriţa, prin Direcţia Servicii Publice, va cumpăra 21 de aparate de fitness, mai exact şapte seturi a câte trei echipamente, pentru a le amplasa în parcurile din oraş. Valoarea achiziţiei este estimată la peste 127.000 de lei.

”Scopul principal al achiziţiei echipamentelor de fitness este punerea la dispoziţia cetăţenilor adulţi a mijloacelor pentru recreere, mişcare şi întreţinerea sănătăţii. Ideea de fitness în parc se bucură de un foarte mare succes în toată lumea. Mişcarea în aer liber, alături de exerciţiile fizice, oferă pe lângă o stare de bine şi o sănătate mai bună şi o formă fizică de invidiat”, este explicaţia municipalităţii.

Aparatele de fitness pe structură metalică sunt destinate persoanelor cu vârsta de peste 14 ani pentru efectuarea exerciţiilor fizice în parcurile amenajate pe domeniul public.


După instalare, ele pot fi utilizate de amatorii de sport şi mişcare indiferent de pregătirea lor fizică. Tipuri de activităţi oferite: mişcări de gimnastică simplă şi complexă, posibilităţi de menţinere şi dezvoltare a forţei fizice.

Echipamentele pentru care municipalitatea a solicitat oferte sunt de mai multe tipuri: pentru stimularea musculaturii umerilor şi braţelor, membrelor inferioare şi superioare, fesierilor, funcţie cardio, tip bicicletă, etc.

Costurile achiziţionării celor 21 de aparate se ridică la 127.419 lei fără TVA.

Foto arhivă: fitness urban în Pădurea-parc Schulerwald

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS