Actualitate

”În cursă rămân doar doi!”. Selecție a candidaților PNL pentru Primăria Bistrița

Copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a vorbit despre modul în care se va face trierea liberalilor intrați în competiția internă pentru desemnarea candidatului la Primăria Bistrița și a avansat date concrete.

”A fost convocat Biroul Politic Județean pentru a lua decizii importante în ceea ce privește pregătirea alegerilor. Vom stabili modalitatea concretă prin care vom face selecția candidaților, în așa fel încât să rămână într-o cursă publică cel mult doi, care evident vor intra în competiție de cercetare sociologică cu alți candidați care sunt anunțați până la ora aceasta sau sunt cunoscuți. Vom da termen de o săptămână de campanie electorală internă, fiecare candidat să-și facă o campanie și săptămâna viitoare printr-un vot al BPJ să stabilim care sunt candidații care rămân pentru cercetare sociologică, pe care să contăm ca principali adversari ai celorlalți candidați, în special ai lui Ovidiu Crețu. Maximum doi, așa cred eu, este numărul care poate să intre într-un sondaj pentru ca rezultatul acestuia să fie apropiat de realitate”, a spus Ioan Oltean într-o conferință de presă.

El a adăugat că fiecare membru al BPJ trebuie să știe exact cât valorează fiecare candidat: ”Lăsăm o săptămână de campanie electorală internă pentru ca cei 8-9-10 candidați să-și facă o campanie, iar membrii BPJ să facă o analiză atentă a fiecărui candidat în așa fel încât fiecare membru să știe exact cât valorează fiecare candidat. Mai pot discuta cu vecinul, cu prietenul, ca să se documenteze. Dacă mai pot apărea alte nume în afara celor înscriși? Dacă azi apare o vedetă, n-am putea spune nu, dar din câte știu eu nu avem asemenea solicitări, așa că ne vom rezerva la candidaturile depuse. Săptămâna viitoare, prin vot secret vom stabili primii doi clasați, care vor intra în competiția sociologică. Nu va fi nicio piedică și cei care vor fi nemulțumiți după filtrul intern își pot face un sondaj propriu, să ne pună pe masă un sondaj corect, făcut de către o firmă abilitată, nu făcut cu colegii de partid sau cu rudele, și putem să discutăm”.

”Important e să nu îi încurcăm pe alegători. Când le prezentăm un candidat, vrem să le arătăm un candidat care să fie credibil. Când ai 8-9 candidați nu poți să nu faci o selecție, un filtru intern. Simpatia mea poate merge spre un anumit candidat, dar poate simpatia mea nu coincide cu simpatia altui coleg sau cu simpatia electoratului. Pe noi ne interesează ca simpatia pe care o avem față de un candidat să corespundă cu 50-60% din simpatia celor care se prezintă la vot. De aceea, acest vot intern este absolut obligatoriu”, a concluzionat el.

Zece liberali, şase din vechiul PNL şi patru din fostul PDL, au intrat în cursa pentru Primăria Bistrița până în 15 iulie: copreşedintele PNL Bistriţa, consilierul municipal Sorin Hangan, fostul viceprimar Ioan Peteleu, de asemenea consilier municipal, senatorul Dorin Dobra, medicul Marin Rus, fost director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Terente Ciui – director executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii, dar şi Viorica Calo, fost consilier local – din partea vechiului PNL, consilierul municipal Vasile Moldovan, primar al Bistriței în perioada 2000-2008 și candidat în 2008 şi 2012, consilierul municipal Alin Seserman, Filip Moisil, și el consilier local, şi Ovidiu Florean, fostul şef al Direcţiei de Pază Bistriţa-Năsăud – din partea fostului PDL.

14 comentarii

    • Oltean trădează !!!
      Il susține pe Cretu , trage toate sforile pe la spate si încearcă sa ne prostească pe toți !!!
      Trebuia sa pregatiti din timp un candid d-le Olteanu.
      Ati ales sa trădați. Chiar nu vedeti ca lumea si-a dat seama de toate manevrele pe care le faceti.
      Orgoliile rănite au fost mai puternice decat interesele cetățenilor !
      N-ati fost în stare sa cresteti un vlastar adevarat .
      L-ați IMPUS pe Cristian Florian !!!
      Care-i sunt meritele !
      Cu aceasta propunere v-ati dat arama pe fata .
      Noi colegii de generație stim ce poate si cât îl duce mintea pe Cristi.
      Ni l-ati bagat pe gât d-nle Olteanu. E mult mai scarbos decat broscoiul înghițit de dvs.
      Daca tot plecati , avem si noi tinerii o rugaminte…luati-vi-l si pe Cristi cu dvs. doar e creatia dvs . E pacat sa nu aveti alaturi de dvs. un om asa valoros.
      Va mulțumim .

    • Oltean trădează !!!
      Il susține pe Cretu , trage toate sforile pe la spate si încearcă sa ne prostească pe toți !!!
      Trebuia sa pregatiti din timp un candid d-le Olteanu.
      Ati ales sa trădați. Chiar nu vedeti ca lumea si-a dat seama de toate manevrele pe care le faceti.
      Orgoliile rănite au fost mai puternice decat interesele cetățenilor !
      N-ati fost în stare sa cresteti un vlastar adevarat .
      L-ați IMPUS pe Cristian Florian !!!
      Care-i sunt meritele !
      Cu aceasta propunere v-ati dat arama pe fata .
      Noi colegii de generație stim ce poate si cât îl duce mintea pe Cristi.
      Ni l-ati bagat pe gât d-nle Olteanu. E mult mai scarbos decat broscoiul înghițit de dvs.
      Daca tot plecati , avem si noi tinerii o rugaminte…luati-vi-l si pe Cristi cu dvs. doar e creatia dvs . E pacat sa nu aveti alaturi de dvs. un om asa valoros.
      Va mulțumim .

  • Avand an vedere ca in cursa pentru Primăria Bistrița s-au inscris zece liberali, selecție a candidaților PNL ar putea fi facuta ca in parodia intitulata „Zece membri de partid”:

    Zece membri de partid
    Visau viaţă nouă.
    Unul s-a uitat spre Prut
    Şi-au rămas doar nouă.

    Nouă membri de partid
    De pragmatism s-au copt!
    Unul s-a răscopt de tot,
    Şi-au rămas doar opt!

    Opt membri de partid
    Au trecut la fapte…
    Unu-a fost atent filat
    Şi-au rămas doar şapte!

    Şapte membri de partid
    Fac afaceri grase.
    Unu’ l-a-ntrecut pe şef
    Şi-au rămas doar şase!

    Şase membri de partid
    Au strigat lozinci,
    Unul nu s-a proFilat
    Şi-au rămas doar cinci!

    Cinci membri de partid
    La congres, la teatru,
    Unul n-a aplaudat
    Şi-au rămas doar patru!

    Patru membri de partid
    Nu aveau idei.
    Unul mai avuse una
    Şi-au rămas doar trei!

    Trei membri de partid
    Pregăteau război!
    Unul a murit de frică
    Şi-au rămas doar doi!

    Doi membri de partid
    Mândri ca păunul.
    Unu-a vrut la primărie,
    Şi-a rămas doar unul!

    Un membru de partid,
    Cel mai emerit
    Toţi vorbesc că-i dus cu pluta
    Şi n-a mai venit!

    ZERO membri de partid,
    Ne cheamă la votare,
    Ca să facem împreună
    Încă-o treabă mare!

    (Orice asemanare cu realitatea bistriteana este absolut intamplatoare).

  • PNL-ul daca nu scoate la inaintare un barbat adevarat o fura de nu se vad . La ultimul sondaj Cretu a luat mai mult de dublu fata de ceilalti 4 sondati LA UN LOC : Dorin Popescu , UDMR-istul , Hangan si Sasarman . Deci astia 4 au avut impreuna 32% si Cretu a avut singur 68% .

  • Dece nu recunoasteti deschis ca sustineti PSD-ul ?
    Propunand un candidat care nu are nici o sansa , practic sustineti PSD-ul !!! Chiar ne credeti prosti !?!!??
    Pacat !
    Urat mod de a iesi din politica. Increderea care v-a fost acordata nu trebuia sa o rasplatiti cu …o tradare !!!

  • Ce v-am spus : PNL de frica lui BALAN (PER) si-o comandat sondaje unde l-o bagat si pe el, fara sa -l intrebe cineva ,daca este de acord cu treaba asta. Acuma tremura si Cretu si PSD .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS