Actualitate

În județ avem sute de locuințe noi construite în ultimul an. Prețurile, în creștere

Un număr de 820 de locuințe au fost finalizate în primele nouă luni din 2021, din care 679 locuințe (82,8%) în orașe și 141 de locuințe finalizate în mediul rural (17,2%), arată Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, numărul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna decembrie 2021 a fost de 75, cu două mai multe decât în luna anterioară şi cu 12 mai multe decât în luna corespunzătoare din anul precedent.

În cursul trimestrului al III-lea al anului 2021 au fost finalizate un număr de 223 locuinţe, cu 86 mai puține decât în trimestrul corespunzător al anului precedent și cu 165 locuințe mai puține față de trimestrul anterior. Majoritatea dintre acestea, adică 167 locuințe, au fost construite în mediul urban (74,9%).

Pe parcursul anului 2021, prețul mediu de vânzare al apartamentelor din România a crescut cu 2,44% în ritm anual, până la 1.371 de euro  pe metru pătrat. La Bistrița, apartamentele noi se vând deja la peste 1200 de euro/mp.

Pentru finalul de an, specialiștii din piața de imobiliare spun că prețurile vor fi și mai mari, cu cel puțin, 25% peste aceeași perioadă a anului 2021.

Etichete

6 comentarii

  • N-am vazut/n-am auzit (despre) niciun dezvoltator imobiliar ce detine apartamente (moderne , ultrafinisate etc.) sa puna la dispozitia refugiatilor ucraineni cel putin un apartament , macar pentru o scurta perioada . Unde esti Negrea , unde esti Nedelea , unde esti Ungur ?

  • Specialistii lu PESTE PRAJIT din urbanismul nostru uita insa sa ne spuna cum se vor regasi in viitorul nu prea indepartat aceste constructii care se vor deteriora de la sine .
    Odata cu razboiul din estul Europei tot mai multi tineri romani vor emigra spre alte tari mai civilizate si obligatoriu mai indepartate de Russia imperialista.
    Astfel, arhitectii cu scoala au spus deja ca aceste constructii ingramadite pentru profit vor deveni viitoarele GHETOURI ale Romaniei.Culmea ca se si scumpesc de la un an la altul.
    Nimeni nu aude nimeni nu gandeste acest aspect .

  • Gioni. Care hotie bai nemernic ce esti ?
    Ai dovezi ca am furat un leu la viata mea.
    Ma mir cum te rabda TIMP ONLINE si iti publica nemernicia.
    Boule !….. nu mai am nevoie de nici o autorizatie ci de finalizarea dosarului de la judecatorie care se finalizeaza curand.
    Totul este perfect legal de partea mea.
    Nesimtitule !

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius -Horea Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS