În Munții Rodnei au înflorit două specii de plante declarate monument al naturii

Amatorii de drumeții care se îndreaptă, în această perioadă, spre Munții Rodnei se pot bucura de peisaje, dar și de frumusețea florilor de colț sau a bujorului de munte, rarități floristice din buchetul de specii care se găsesc în al doilea parc național ca întindere din țară.

Cu o suprafață de peste 47.000 de hectare, Parcul Național Munții Rodnei reprezintă una dintre cele mai întinse arii protejate din Carpații Orientali, fiind al doilea cel mai mare parc național din România. A fost înființat în anul 1990 în jurul rezervației naturale Pietrosu Mare (constituită încă din 1932), și are ca scop conservarea speciilor de faună și floră și păstrarea geologiei și geomorfologiei specifice.

Pe teritoriul parcului au fost inventariate peste 1.200 de specii de plante superioare, printre care se găsesc și unele rarități floristice cum ar fi: opaițul Munților Rodnei (endemit local), floarea de colț, narcisa, bulbucul de munte, crucea voinicului, ghințura galbenă, omagul carpatic, păiușul lui Porcius sau căldărușa carpatică.

Floarea de colț sau ”floarea reginei” este o specie protejată, așa că este important să nu culegem florile. Fiind adaptată climatului alpin, floarea de colț nu va rezista transplantării în ghiveci sau în curte. Este bine să nu încurajăm nici comerțul cu astfel de flori, fie ele vândute în buchete sau uscate și montate pe diferite rame.Floarea de colț poate fi admirată în Munții Făgăraș, dar și pe văile de abrupt din Parcul Natural Bucegi sau în parcurile naționale Retezat și Rodnei.

Bulbucii de munte sunt răspândiți cam pe întreg teritoriul, altitudinal, din etajul fagului până în cel subalpin, formând colonii vaste (foarte rar se pot observa indivizi singuratici în populațiile naturale, iar înflorirea se produce cvasisimultan de pe la sfârșitul lui mai până la sfârșitul lui iunie durând aproape două săptămâni sau mai mult în caz de vreme ploioasă) în zonele umede ale fânețelor de versant sau în cele din albiile majore ale văilor.

Deși nu este semnalat niciun pericol real, concret, privind existența speciei și nici nu s-a observat vreo schimbare semnificativă în privința răspândirii sale teritoriale, floarea a fost declarată în România, de mai mult timp, “monument al naturii”. Acest statut, care-i asigură protecție legală, a rămas în vigoare din acest punct de vedere (conform actualei legislații de mediu și chiar dacă noțiunea de “monument al naturii” se referă, după aceeași legislație, doar la zone geografice), în ciuda faptului că nu este cuprinsă în niciuna dintre listele ce nominalizează speciile de importanță națională sau comunitară și care necesită protecție; este trecută în schimb în “Lista Roșie a Plantelor din România” (o listă de autor însă) ca plantă rară (“taxoni cu populații mondiale mici, care în prezent nu sunt amenințați, dar care se află sub risc – ca urmare a arealului lor restrictiv”), într-o categorie formate din specii semnalate astfel, “dar care se pot dovedi, după verificări temeinice, mai ales în teren, că nu se află în condiții neapărat defavorabile, dar care își vor păstra caracterul de rarități”.

Foto credit: Albert Gavrilă