Actualitate

În privința platformelor de gunoi, Primăria Bistrița refuză soluția propusă de Ministerul Mediului

”Inițial, Ministerul Mediului a fost de acord cu punctul de vedere al municipalității, după care a schimbat abordarea”, a declarat primarul Bistriței, Ioan Turc, într-o emisiune televizată în care a abordat problema felului în care se colectează deșeurile la Bistrița.

”Urmează să implementăm un proiect extrem de important de schimbarea soluțiilor cu care se colectează deșeurile în Bistrița, nu cu tomberoane, platforme supraterane sau semiîngropate, ci cu platforme îngropate fiindcă nu mai ai miros, nu mai ai câini care scormonesc, vântul nu își mai ia toate pungile și mizeriile și le împrăștie peste tot, inclusiv anumiți oameni nu vor mai avea acces. În momentul de față, avem o mică, mare problemă. Inițial, Ministerul Mediului a fost de acord cu punctul de vedere al municipalității, după care a schimbat abordarea. Ne-au limitat la doar 10 platforme îngropate, restul de 90 de platforme îngropate urmând să fie finanțate pe soluție supraterană. Nu sunt de acord cu această variantă. Am discutat cu colegii mei și le-am solicitat să pregătească un punct de vedere al Primăriei în așa fel încât să ne rezumăm doar la cele 10 platforme îngropate, urmând să discutăm modalitatea în care vom reuși să amenajăm o bună parte și dintre celelalte 90. Din capul locului am acceptat ca un mic număr de platforme ar urma să fie amenajate și pe varianta supraterană”, a spus Ioan Turc.

Primarul a precizat că administrația merge și pe ideea punctelor de colectare cu aport voluntar ceea ce înseamnă că sunt amenajate două centre de colectare în două puncte ale municipiului acolo unde ”oricând oamenii vor putea să își ducă gratuit lucrurile de care nu mai au nevoie: mobilă, un aspirator stricat, un cărucior”.

5 comentarii

  • Sunt necesare reforme adânci în tot sistemul românesc, niciodată nu funcționează nimic ușor…
    Reîmprospătare domnilor.

    9
    5
  • V-ați lăudat într-una cu acest proiect, domnule primar… că faceți, că dregeți…că vom avea platforme civilizate, subterane. Se pare că totul e un mare fâs, la fel ca și administrația pe care o faceți. Ne-ați convins deja de ce sunteți în stare. Să vină alții mai buni, că ne-am săturat de voi.

    14
    8
  • Mai intai trebuie reparat si intretinut cum trebuie , tot ce avem. Si mai ales trebuie imprejmuite toate platformele pentru a se permite accesul numai celor arondati.Apoi cu mare grija trebuie cautate solutii bune care functioneaza de multi ani in lumea civilizata. Nu trebuie sa descoperim noi „apa calda”. M-am saturat de cate ori am scris despre acest subiect si am promis ca nu voi mai scrie. Cand vad insa ca pentru o problema foarte tehnica se face filozofie nu ma pot abtine. Asadar (cica) , erau odinioara doi buni prieteni iar unul dintre cei doi a facut o vizita celuilalt . Sotia (gazda buna) a facut o mamaliga cu branza punand pe partea sotului mai multa branza si jumari. Ajungandu-se la discutii filozofice oaspetele intr-un delir halucinant spune : „Uite d-le , filozofii astia asa intorc lumea cum vreau ei!”si punand mana pe blidul cu bucate a intors spre el partea mai „proteica”. Gospodina care nu agrea (se pare) partea explicativa a filozofiei a rasucit blidul buclucas asa cum era la inceput spunand doar atat : „D-le , filozofu-i filozof , da lasa lumea cum o fost!”. Concluzie: D-le primar , lasati-i pe cei care se pricep si ocupati-va de ce/la ce va pricepeti.Punct.

    7
    3
  • In sistemul romanesc de colectare a gunoaielor este necesara luarea de masuri drastice impotriva mocicosilor si al celor care nici cum nu vor sa se civilizeze.
    In calitate de VOLUNTAR si activist , alaturi de administratie si institutii am incercat din 2007 varianta educarii , exemplul personal etc. si nu tine deloc la poporul roman, in special cei din zona rurala.
    In calitate de membru pescar legitimat la AJVPS am incercat toate variantele si am indicat cu precizie acolo unde sunt gunoaie adica prin proiectul amicului meu CRISTIAN TETCU care printr-o aplicatie GPS si un proiect KILOMETRUL ALBASTRU a aratat cu precizie matematica cele 6.000 de gramezi ilegale de gunoaie din BN.
    Dupa ce se inregistreaza aceste gramezi, in secunda doi UAT-ul unde se gasesc gunoaiele este informat, iar primarii sunt obligati sa le ridice.
    Realitatea este ca administratia ne-a creat noua conditii bune pentru a depozita corect gunoaiele , nu am visat eu asa ceva in tineretile mele, insa lacomia, prostia si dezinteresul fata de MEDIU sunt grav la multi oameni .
    In scoli numai de asta se vorbeste, ADI deseuri si directorul foarte activ MARIUS NICULAE este peste tot si explica oamenilor si elevilor cum sa fie grijulii.
    Cei care nu baga la cap trebuie bine scuturati la banuti.
    Gata !

    3
    11
  • Dar pe directoarea de la mediu nu o puneti la treaba? Sa se ocupe din timp util si sa isi faca treaba, nu doar sa intinda msna la bani pe sporuri. Asta e bagata peste tot si face de toate adica nimic.
    Schimbati-o dreacu o data!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Levente Puskás. Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS