Actualitate

În timp ce alte instituţii din agricultură taie frunze la câini, APIA obligată să ţină bătrânii la cozi

Priviţi-i pe aceşti oameni din fotografii! Sunt cu toţii în vârstă, îmbrăcaţi modest, treziţi de dimineaţă, veniţi de departe. Au mâinile crăpate şi feţele arse de soare. Au putut lăsa lucrul câmpului doar în zi de sărbătoare ca să vină, la Bistriţa, cu dosarul la APIA. Stau cu orele la cozi fiindcă şi funcţionarii sunt puţini şi cufundaţi până peste cap în hârtii.

Miercuri. Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Zi de buluc la APIA unde au venit de prin toate colţurile judeţului oamenii care au vaci cu lapte.  E perioada în care pot fi depuse dosarele pentru subvenţii, dar e şi toamnă aşa că singura zi în care nu pot lucra la câmp e cea de sărbătoare. Aşa că au venit, cu toţii, la APIA fără să ştie unii de alţii şi fără să-şi imagineze că va fi aşa.

Clădirea cu holuri strâmte de pe strada Tărpiului nu le poate oferi nici măcar un spaţiu adecvat să respire, cu atât mai puţin scaune pe care să îşi odihnească oasele obosite de atât de mult lucru. În plus, cine nu stă la uşă, îşi pierde locul şi odată cu el autobuzul. Cu ce se va mai întoarce acasă?

Funcţionarii se grăbesc, dar procedura e complicată. Oamenii au nevoie de tot felul de hârtii care, de cele mai multe ori le lipsesc. Unii dau fuga peste drum, la un xerox, să-şi facă tot soiul de copii. Şi acolo dau peste o coadă până în stradă. Nu e nimeni să le verifice dosarele înainte să intre în birouri. Stau de mai multe ori, resemnaţi, convinşi că altfel nu se poate. Oare?

Lucrurile ar sta cu totul altfel dacă statul român ar înţelege să desfiinţeze toate instituţiile din agricultură care taie zilnic mormane de frunze la câini şi să concentreze specialiştii în acele instituţii care au nevoie de oameni. Îmi poate spune cineva cu ce se ocupă efectiv Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală? În afară de nişte statistici, nu am auzit nimic din direcţia aceasta de ani buni, iar pentru statistici avem alte instituţii. Dar Direcţia Fitosanitară face ceva? Dar Inspectoratul pentru Seminţe? A, să nu uităm de Camera Agricolă despre care înţeleg că e un soi de firmă în care angajaţii iau salarii de la stat şi fac proiecte pentru care încasează alţi bani. Toate aceste instituţii au sedii. APDRP de exemplu, instituţia despre care am tot scris pe aici, se spune că ar plăti o chirie lunară de 2000 de euro pentru sediul din Mihai Eminescu cel ferecat cu lacăte şi în care poţi intra şi ieşi doar dacă ai cartelă.

Între timp, singura instituţie care efectiv cu public mult şi foarte puţin instruit, deci dificil, APIA, e izolată la marginea oraşului. Funcţionarii sunt înghesuiţi în nişte birouri strâmte în care efectiv nu este aer şi sunt forţaţi de împrejurări să umilească oameni în vârstă şi să-i ţină pe la uşi fiindcă vă pot garanta că nimeni nu îşi doreşte asta.

Vi se pare corect, stimate forţe politice? Şi aceşti oameni sunt electoratul dumneavoastră, cetăţeni ai acestei ţări. Nu ar trebui să-i umiliţi mai ales că vă place să vă lăudaţi cu „produse bio” făcute de mâinile lor trudite. Desfiinţaţi odată căpuşele care iau salarii de la stat degeaba! Vă cer asta în numele acestor oameni pe care nu vă deranjaţi să-i observaţi decât în ziua votului.

Cristiana Sabău

       

5 comentarii

  • ASTIA DE LA APIA SUNT NISTE……..ZELOSI!
    Anul trecut pentru a primi subventia pe hectar a fost destul doar contractull de vanzare cumparare dintre parti…..anul asta a cerut si adeverinta de la primarie ca e trecut terenul in registrul agricol……adevreinta primaria o da doar daca e intabulat terenul……….si adio bani pe subventie……cica sunt bani europeni!!!!!!!!!!!!!!!…daca sunt bani europeni de ce nu ajutati omul sa ajunga in posesia banilor????????? …. rog pe cei de la apia sa faca ceva cu banii pe care i-am pierdut anul asta…in jur de 800 euro…… ajung si de un parastas

    • 3000 sau 5000 de roni justifica pe deplin munca pe care cei de la APIA o realizeaza zi de zi, asa ca lasati rautatile!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS