În timp ce apa plată la bidon de cinci litri a ajuns să coste chiar 30 de lei, în zona Munților Rodnei curge gratuit în localități sau la marginea drumului. Cel mai cunoscut izvor rămâne cel din Maieru, unde, de zece ani, apa curge fără încetare, gratuit pentru toată lumea.
Localnicii se aprovizionează de la acest izvor, dar apei i s-a dus vestea în toată țara, iar oamenii vin de la sute de kilometri special pentru ea întrucât analizele au demonstrat că are pH de 8,12 și ar conține coloizi de aur și argint, considerați vitali în menținerea tinereții, în lupta împotriva cancerului și pentru îmbunătăţirea activităţii celulelor.
- ”Eu vin la tata, la Rodna, și tot de aici luăm. Ducem câte 10 bidoane de fiecare dată. Câteodată trebuie să stăm și la coadă. E o apă bună. Nu rămâne nimic pe sticlă după ce stă mai multe zile”
- ”Noi, din Maieru, nu cumpărăm apă. Știm de unde vine apa, o bem de ani întregi, e foarte, foarte bună. Apa curge pentru toată lumea, doar apa e de la Dumnezeu”
- ”Apa de la Maieru e foarte bună. Am văzut mașini cu numere de București, de Bacău, de Sibiu, oameni care vin și încarcă sute de bidoane. Am întâlnit un om din Sibiu care mi-a zis că bunica lui, după ce a băut apa asta, s-a vindecat de o boală la stomac. Noi, cei de aici, bem zilnic apă de izvor. O poți păstra oriunde, rezistă 3-4 săptămâni, nu își schimbă culoarea sau gustul. Noi nu bem din altă parte”.
- ”E o apă sănătoasă și bem de aici de când au adus-o în centrul localității. S-au făcut analize și e de o puritate rar întâlnită. Suntem bucuroși că avem apă și primim pe toată lumea care vrea să ia. Eu merg la serviciu la 5 dimineața și, de fiecare dată, văd oameni aici care iau apă. A venit cineva chiar din Ploiești și avea un microbuz cu 480 de bidoane. Mi-a zis că duce la cunoștințe, la prieteni. Este de unde, poate duce oricine. Dimineața e liber, dar peste zi vin mulți de nici nu ai loc unde să oprești mașina”.
Apa de la Maieru are o temperatură constantă atât vara, cât și iarna, de 14 grade. S-au făcut analize la Institutul Frezenius în Germania unde s-a descoperit că această apă, pe lângă că are un pH foarte bun, ar avea și ioni de argint și aur coloidal.
În urmă cu zece ani a fost captată și adusă până în centrul localității unde curge fără încetare prin patru robinete.
”Toți cetățenii din Maieru își duc apa și o consumă acasă. S-a constatat încă un lucru: chiar trei, patru, cinci luni dacă ții această apă mai ales în recipiente din sticlă nu își pierde din calități, deci este un lucru deosebit”, a spus Vasile Borș, primarul comunei într-un interviu acordat Timp Online.














Adaugă comentariu