Încă doi medici specialiști au venit la Spitalul Județean de Urgență Bistrița

Holistic

Spitalul Județean de Urgență Bistrița are, din această lună, încă doi medici specialiști la secțiile de ATI (Anestezie și Terapie Intensivă) și Cardiologie. Este vorba de dr. Eleonora Eniko Popa – medic specialist ATI și dr. Marius Nicolae Orzan, medic specialist cardiologie, anunță Gabriel Lazany, managerul unității medicale, pe Facebook.

Într-o conferință de presă, Lazany a spus că SJU mai are deficit de medici pe partea de Primiri Urgențe (UPU).

”Cred că am făcut până acum patru concursuri și nu s-a prezentat nimeni. Mai avem nevoie de un medic radiolog, ca să putem închide linia de gardă creată în UPU la CT. Pe medicină de urgență sunt foarte puțini, este o specialitate grea și tinerii medici nu o aleg la rezidențiat. M-am uitat, anul acesta la medicină de urgență au fost singurele locuri neocupate la rezidențiat. Ca să fie o specialitate atractivă, ar trebui să li se ofere anumite facilități și condiții speciale, pentru că nivelul de stres este foarte mare. Eu încă n-am prins niciun medic din UPU care să iasă la pensie, deci pleacă din UPU după o anumită perioadă. Noi le oferim condiții, locuințe, sporurile sunt maxime. Am discutat cu coordonatorii de rezidențiat din Mureș și Cluj, să îi luăm din rezidențiat, să îi pregătim, să îi aducem la Bistrița. Am reușit să aducem două rezidente de la Cluj, au început să facă gărzi și să sperăm că la terminarea rezidențiatului, pentru un an și jumătate, vor opta pentru Bistrița, ne-ar rezolva în mare parte problema”, a declarat Lazany.

Google Ads-sub articol

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.