Actualitate

Încă o firmă din județ este interesată să își pregătească viitorii angajați prin învățământ dual

După Comelf, prima firmă din județ interesată să susțină învățământ dual pentru ca să-și pregătească viitori sudori și lăcătuși mecanici la Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” din Bistrița, încă o companie a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud că dorește să se implice.

Este vorba de firma Teraplast care a fost îndrumată spre Liceul Forestier pentru primele discuții.

”La nivelul Primăriei Bistrița am cerut să se prevadă în buget suma necesară pentru autorizare și noi credem că la Liceul Forestier ar fi cel mai potrivit. Ei au și tradiție, au mai avut asemenea clase și, dacă ne mișcăm foarte repede, undeva în toamnă să vină ARACIP. Pentru autorizare suntem condiționați de existența acestui parteneriat, de dotări minimale ca să putem porni din celălalt an școlar”, a spus Camelia Tabără.

Învățământ dual va funcționa la Grigore Moisil unde va fi o clasă formată din două grupe, una de sudori și alta de lăcătuși construcții metalice și utilaj tehnologic, ambele susținute de către firma Comelf. Compania va plăti fiecărui copil 200 de lei bursă lunară pe lângă cea pe care o dă statul, s-a angajat să asigure practica, echipamente pentru securitatea copiilor.

Potrivit OUG 94/2014 ”învăţământul dual este o formă de organizare a învăţământului profesional, care se desfăşoară pe bază de contract de muncă şi combină pregătirea profesională ce se organizează de un operator economic, cu pregătirea organizată în cadrul unei unităţi de învăţământ. Responsabilitatea privind organizarea şi funcţionarea este partajată între operatorul economic şi unitatea de învăţământ.”

În anul școlar viitor vor fi cu 11 de clase de școală profesională mai multe decât în cel actual.

1 comentariu

  • Primele organizări ale acestui tip de învățământ au fost realizate, în perioada imediat următoare celui de al II-lea Război Mondial în Japonia, greu încercată de ultima parte a conflagrației mondiale, care a distrus atât economia industrială, cât și forța de muncă pregătită profesional. Întreprinzătorii din industrie reuniți în patronate au hotărât această modalitate de asigurare a forței de muncă susținând pregătirea copiilor angajaților proprii, din punct de vedere profesional și chiar a celor cu pregătire superioară, susținând educația lor prin eforturi financiare deosebite, chiar în țările ”capitaliste” îndepărtate ca SUA și cele din vestul Europei, unde inginerii japonezi se angajau ca simpli muncitori, pentru a cunoaște direct de la sursă noile tehnologii, ca apoi întorcându-se în patria lor să aplice cunoștințele acumulate, iar rezultatele obținute în dezvoltarea rapidă și spectaculoasă a economiei japoneze au confirmat eficiența acestei metode, numite – educație patronală. Noi, după mulți ani de atunci am ”descoperit” avantajele educației patronale și i-am dat denumirea de învățământ dual. E drept că suntem încă în ”încălțări de copil” în aplicarea acestei metode de învâțămînt, dar în scurt timp se vor arăta și roadele acestei metode de pregătire a rezervei forței de muncă necesare economiei reale, când ne vom convinge că e o metodă bună, care împarte efortul financiar destinat învățământului între stat și patronate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.