România va avea o zi națională a libertății religioase și a contribuției cultelor la viața societății în 16 mai a fiecărui an, conform unui proiect de lege adoptat recent de Guvern privind instituirea Zilei Naționale a Libertății Religioase și a contribuției cultelor la viața societății românești.
Această dată este semnificativă pentru unitatea cultelor religioase din România. În 16 mai 2000 a fost semnată Declarația cultelor religioase pentru integrarea României în Uniunea Europeană și NATO, două obiective strategice realizate de țara noastră.
Cu prilejul acestei zile se pot organiza evenimente și acțiuni cultural-religioase, educative dedicate libertății religioase.
În România, sunt recunoscute oficial 19 culte religioase, iar libertatea cetățenilor de a-și manifesta credințele religioase este garantată prin Constituție.
Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului.
În proporție de circa 75% populația județului Bistrița-Năsăud este de religie ortodoxă, arată datele de la ultimul recensământ. Pe locul al doilea ca pondere sunt penticostalii care au o pondere de 8,22% în județ, iar pe locul trei reformații cu 3,18% pondere.
Ateii reprezintă 0,1% din totalul locuitorilor.
Numai în Bistrița sunt 19 biserici ortodoxe, 8 penticostale, 4 catolice, 4 baptiste și 2 reformate.
„Aceasta data este semnificativă pentru unitatea cultelor religioase din România”:16 mai 2000. Guvernul României a adoptat un proiect de lege privind instituirea Zilei naționale a libertății religioase. Guvernul lui Marcel o sa trimita Legea spre adoptare in Parlament. Adica invers decat ar fi firesc sa fie. Sa adopte Parlamentul si sa aplice Guvernul. Romania celebreaza data de 16 Mai din 2000 cand in guvernarea criminalului Iliescu s-a adoptat nu stiu ce.
In urma cu 456 de ani în data de 14 ianuarie la Turda, in Transilvania, pe teritoriul Romaniei de azi se adopta in Dieta Transilvaniei: Edictul de la Turda. Prima Lege a libertăți religioase, a libertații de constiința din lume. În 2018 Statul român nu s-a obosit să marcheze data importanta pentru istoria lumii și să afirme un primat transilvan. Iată ce spunea Edictul de la 1568:
„Majestatea sa domnul nostru, indiferent de cum a legislat pana acum în domeniul religiei impregna cu alte diete ale tarii, la fel acum, la această dietă, confirmă că în orice loc predicatorii să predice şi explice Evanghelia fiecare după înţelegerea sa, şi dacă comunitatea doreşte să accepte, bine, însă dacă nu, nimeni să nu îi oblige cu forţa, ca sufletele lor să nu fie satisfăcute, ci să îşi ţină un predicator ale cărui învăţăminte le agreează. De aceea nimeni dintre superintendenţi sau dintre ceilalţi să nu abuzeze predicatorii, nimeni să nu insulte pe altcineva pentru religie, conform statutelor anterioare, şi nu este permis nimănui sa ameninţe cu închisoarea sau izgonirea de la post pentru învăţătura sa, căci credinţa este darul lui Dumnezeu şi vine din auzire, şi auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu”.
Edictul de la Turda a fost promulgat de Ioan Sigismund Zápolya, principele Transilvaniei. Este primul edict de acest fel din istoria Europei moderne. Documentul original este păstrat la Muzeul Brukenthal din Sibiu.
In fata dietei a vorbit atunci Ferenc David care după studiile la Wittenberg unde a luat contact cu ideile Reformei, a avut prima parohie la Petriș, peste deal de Bistrița.
Dar, aceste lucruri nu-l preocupă nici pe Marcel nici pe martorii lui Albuș, sacerdotul bessi de la „biserica Coroana”. Ei în continuare „insulta pe altcineva pentru religie” și îi celebrează pe cei care i-au „ameninţat cu închisoarea sau izgonirea de la post pentru învăţătura lor” pe cei care au ridicat și au slujit în bisericile ocupate de domniile lor astăzi. Pe unii din cei care i-au „abuzat” pe predicatorii de alte confesiuni îi țin de sfinți.
Un nou prilej de fariseim și paradă mincinoasă în condițiile în care după 35 de ani de la Revoluție Statul Român și … nici nu mai vorbim, BOR, nu au retrocedat înapoi proprietățile cultelor minoritare. Un exemplu doar de la Bistrița prima școală confesională și fostul cimitir greco-catolic de pe str. Crinilor. O altă formă fără fond. Apropo de asta, în 2013 a fost instituita prin lege ca zi națională: 11 octombrie ca Ziua Şcolii Ardelene. Cu această ocazie, autorităţile administrative publice centrale şi locale pot organiza manifestări publice dedicate acestei zile. De 11 ani autoritățile publice locale nu s-au ostenit măcar o dată să organizeze vreo manifestare dedicată acestei zile. Știm de ce. Școala Ardeleană nu era cu Pahomie, Filofteia, Paisie Aghioritul, Visarion șcl, nu era cu panslavism, moaște și chiriloanțe, nu era cu bessi.
Dacă tot ați facut referire la Edictul emis in 1568, vă rog să mentionati cam câte suflete de greco-catolici si/sau ortodocsi romani erau în Transilvania în acea perioada, comparativ cu ce sa intamplat dupa anul 1700.
Cultul ortodox are doar 18 biserici in oraș, biserica de la coroana este catolica doar ca este neretrocedata. Niciodată aceasta biserica nu a fost ortodoxa, a fost și va fi mereu catolica atâta timp cât este ridicată și nedemolata. Comuniști au furat biserica de la catolici și au făcut cadou cultului orotodox in anul 1948 cu ocazia desființării bisericii greco catolice de către statul comunist și ateu din dragoste fata de Stalin și Moscova.
Isus a zidit o singura biserica pe Petru iar restul sunt Făurite de mâna și după ideile omului cu participarea diavolului care a adus dezbinare.
Adi draga dupa afirmatiile tale nu cunosti istoria. In anii 1700 a fost reintoarcerea a bisericii ortodoxe din ardeal la biserica Romei. Vezi pe wikipedia Scoala ardeleana si Atanasie Anghel, Inocentie Miku Clein…..etc.
De ce reîntoarcere? Biserica ortodoxa nu a plecat nicăieri , pentru a fi nevoie sa se reîntoarcă.