Social

Incendiu la o casă din Arcalia. Cum a scăpat cu viață un tânăr aflat în locuință

Detașamentul de Pompieri Bistrița a intervenit joi dimineață la un incendiu izbucnit la o casă în localitatea Arcalia, comuna Șieu Măgheruș.

Au fost alocate trei echipaje de stingere, cu două autospeciale cu apă și spumă, și autospeciala de intervenție la înălțime.

Echipajele de pompieri militari au găsit incendiul care se manifesta generalizat la nivelul acoperișului și mansardei, unde erau prevăzute trei încăperi.

Din fericire nu au fost înregistrate victime, un tânăr în vârstă de 23 de ani fiind trezit și scos din casă de persoanele care au observat incendiul.

Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite în aproximativ o oră, au protejat parterul imobilului și anexele învecinate și un utilaj parcat în apropiere. Incendiul a afectat o suprafață desfășurată de aproximativ 150 m (acoperiș și mansardă).

Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un coș de fum cu fisuri, neprotejat termic față de materiale care se pot aprinde ușor, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Foto: ISU BN

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS