Actualitate Recomandări

De astăzi, controale la cei care au mărit nejustificat prețurile la ulei

Începând de luni se vor face controale în supermarketuri, dar şi la site-urile şi distribuitorii online de ulei alimentar care au mărit nejustificat preţurile în ultimele zile, a spus ministrul Economiei, Florin Spătaru.

„În ceea ce priveşte această criză a uleiului, am verificat cu ministrul Agriculturii, avem stocurile necesare, suficiente, şi atunci nu ar trebui să avem niciun fel de probleme privind aprovizionarea cu ulei. Şi vom intra săptămâna viitoare, încă de luni, să verificăm acele site-uri şi acei distribuitori, care au crescut preţul uleiului de trei ori. Vreau să liniştim populaţia, nu există niciun motiv de îngrijorare că nu vom avea stocuri de ulei şi n-ar trebui să reacţionăm la aceste mesaje şi triplări, dublări de preţuri, care nu au niciun fel de justificare economică. Vom face controale şi la supermarketuri dar şi la acele magazine online”, a declarat Florin Spătaru.

Aceste controale vor fi realizate nu doar de ANPC ci şi de alte instituţii ale statului: „Vom face aceste controale cu toate autorităţile competente ale statului pentru că şi ANPC are nişte limite”.

După efectuarea acestor controale „aşa zisa criză a uleiului va fi depăşită”, aşa cum s-a întâmplat şi la benzinării când, după controalele efectuate de autorităţile statului, au dispărut cozile făcute de şoferi.

„Dacă vom interveni şi vom face aceste controale, mă aştept ca această cerere să fie reglementată corespunzător şi să nu trebuiască să ajungem în situaţia raţionalizării. Uitaţi-vă ce se întâmplă la staţiile de benzină! N-a trebuit să raţionalizăm. Când ne-am dus şi am intervenit, lucrurile au început să intre în normal şi nu mai avem cozi de zeci, sute de maşini. Vreau să vă asigur încă o dată de hotărârea Guvernului şi a premierului de a interveni decisiv pentru a nu destabiliza, pentru a nu crea această panică în populaţie”, a explicat Florin Spătaru.

6 comentarii

  • Foarte bine, nu suntem de acord cu astfel de practici. Întotdeauna când apare o majorare fără motiv, adică sa folosit materia primă la preț vechi, iar tu crești prețul produselor de pe raft. Ar trebui terminat stocul și apoi crescut prețul.

  • Neluțu nu-i corect cum zici mata, negustorul dacă rămâne fără ulei pe stoc să mai pună de la el diferența să-ți poată oferii în continuare ulei?corect estem ca organele statului să verifice statul de ce nu au plafonat preturile cum au făcut vecinii unguri, doar atunci putem vorbii de controale la bolzi, băcănii și cum se vor mai numii acestea ptr.că la supermarket-uri nu au curajul să intre că-și riscă postul.

  • Eu aș extinde controlul și la căpușele lacome care au cumpărat zeci de baxuri. Comerciantul plătește TVA, impozit pe profit, ba mai ține cont și de inflație. Sunt convins că verificările vor fi extinse și la Putin, Biden, NATO, UE, nimeni nu va scăpa, doar noi fraierii vom plăti.
    PĂREREA MEA!

  • Daca spune vreunul pe la tv sau pe FB ca uleiul de motor uzat e bun de gatit ,punem pariu ca o qa fie criza si de ăla?

  • Da-ti, mai ,cu controale, ca atat va duce mintea! In loc sa reglementati si sa preveniti, voi sunteti ultimii care aflati de problemele populatiei ,asta dupa ce aflati din ziare . Ce veti controla doar nu precautia vanzatorului de a-si putea reinnoi stocurile ,nestiind la ce preturi se va aproviziona data viitoare ,stiind cat de preocupati si de competenti sunteti voi, guvernul?! De ce nu ati facut controale si la farmaciile care vindeau carpa de nas cu 5 lei? De ce nu faceti controale si nu luati masuri fata de achizitiile la preturi exorbitante a inutilelor izolete si alte achizitii la fel de inutile?
    La ulei pretul nu-l stabileste piata, cererea si oferta, domnule inginer de nave si ministru al economiei?!

  • Nu e motiv de îngrijorare!! Situația e sub control!!
    De card domnule Ministru, că după controalele voastre cozile au dispărut în benzinarii. Dar prețul carburantului a rămas peste 8 lei. Aici trebuie să vă faceți griji.
    La fel se va întâmpla și cu uleiul și mai apoi și cu alte produse. Veți aplica amenzi de câțiva lei, dar preturile vor fi cu 50% mai mari. Și va rămâne așa

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS