Social

Începand de mâine, 1 iulie 2011, scad tarifele serviciilor de roaming

Începand de mâine, 1 iulie 2011, toți operatorii care oferă servicii de roaming sunt obligați să aplice noi tarife maxime pentru servicii de voce atunci când utilizatorii proprii se află în roaming într-un alt stat membru UE sau în Norvegia, Islanda și Liechtenstein, în cazul planurilor tarifare de bază.

Astfel, pentru un apel efectuat în roaming nu se va percepe un tarif mai mare de 0,35 euro/minut (fara TVA), iar pentru primirea unui apel abonații nu vor plăti mai mult de 0,11 euro/minut (fara TVA). Tariful pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) în roaming rămâne neschimbat, respectiv maxim 0,11 euro (fara TVA), în timp ce primirea unui SMS este gratuită.

Noile tarife sunt conforme cu prevederile Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului privind roaming-ul in retelele publice de comunicatii mobile in interiorul Comunitatii Europene, iar toti operatorii din Romania au anuntat deja ca le vor respecta.

Aplicarea noilor tarife pentru apeluri se face automat si in mod gratuit pentru utilizatorii care au activat serviciul roaming si utilizeaza planurile tarifare de baza, adica cele carora li se aplica Eurotariful, neimplicand incheierea unui abonament suplimentar, sau alte costuri, aceste planuri tarifare putand fi combinate cu oricare alte planuri tarifare.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS