Actualitate

Începe reabilitarea DJ 172 G pe tronsonul Sărăţel – Domneşti. Investiţie de peste 4 milioane lei

Preşedintele CJ Radu Moldovan, a predat amplasamentul pentru reabilitarea drumului judeţean 172 G pe tronsonul Sărăţel - Domneşti (2,1 kilometri), din intersecţia cu DN 15 A până la izvoarele de apă sărată. Valoarea lucrărilor, care vor fi realizate în nouă luni, se ridică la peste 4 milioane de lei.

Vor fi realizate fundaţia, acostamentele, asfaltul pentru acest tronson de drum şi marcajele rutiere, informează Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

”Am participat la predarea amplasamentului pentru modernizarea drumului judeţean 172 G (Sărăţel – Domneşti). În cel mai scurt timp va începe lucrul la acest obiectiv, cu o investiţie de peste 4.000.000 de lei. Vor fi asfaltaţi 2,1 km de drum, din intersecţia cu DN 15 A, până la izvoarele de apă sărată ce aparţin de Domneşti”, a precizat Radu Moldovan.


Sectorul de drum prins în proiect va fi modernizat în nouă luni.

”Pe tronsonul respectiv traficul nu este foarte aglomerat, însă drumul este tranzitat de autocamioane care merg spre şi dinspre balastiera aflată în apropiere. Pietruirea insuficient întreţinută este improprie circulaţiei anului 2014. Drumul care urmează să fie reabilitat începe din intersecţia cu DN 15 A, străbate o uliţă din Sărăţel, ocoleşte pădurea şi ajunge în dreptul izvoarelor de apă sărată ce aparţin de Domneşti. Zona de trotuar va fi balastată, amenajarea prin asfaltare sau pavare neputându-se realiza”, se arată în studiul de fezabilitate aferent obiectivului ”Reabilitare DJ 172 G, km 20+912-23+012, Sărăţel-Domneşti”, aprobat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în luna aprilie a.c.

1 radu moldovan amplasament 172 G 2 radu moldovan amplasament 172 G 3 DJ 172 G nereabilitat 4 radu moldovan amplasament dj 172 G

Foto: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud

9 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS