Cultură

Început fierbinte de vară cu Anna Lesko şi Mandinga (FOTO)

Un centru istoric plin ochi a vibrat luni seară, când pe pietonalul Liviu Rebreanu au concertat Anna Lesko şi trupa Mandinga, locul 12 la Eurovision, care au dat o reprezentaţie de zile mari într-un spectacol exploziv de dans, sunet şi lumină.

Show-ul a început cu întârziere din cauza unei pene de curent.

Primii au cântat băieţii din Beclean de la formaţia Big City: Claudiu Timoce (vocal/chitară), Alexandru Czirai (bas/backing vocals), Călin Haiduc (chitară/backing vocals) şi Mihai Pop (tobe).

Apoi, miile de bistriţeni au ”ars în flăcări” la recitalul incendiar al Annei Lesko. Frumoasa interpretă nu s-a dezminţit nici de această dată, combinând sex appeal-ul cu ritmurile moderne şi dovedind de ce este una dintre cele mai solicitate artiste pentru spectacole. A afişat diferite ţinute, şi-a pus mască, s-a unduit într-un leagăn, s-a mişcat senzual alături de dansatoarele sale, a coborât în mijlocul fanilor şi a cântat alături de ei, iar la final a aruncat CD-uri în mulţime şi a dat sute de autografe.

Bistriţa a fost în ultimele zile o adevărată scenă Eurovision. După Paula Seling, locul 3 în 2010, a venit rândul trupei Mandinga, care a concurat în acest an la Baku şi care a sărbătorit recent 10 ani de la înfiinţare.

Elena Ionescu – solistă, Alex – trompetă, flaut, voce, Chupi – percuţie, Zach – saxofon, El Nino – congas, Tony – trombon şi Omar Secada – clape au transpus şi la Bistriţa varietatea muzicală rezultată din mixtura româno-cubaneză, pentru un spectacol plin de energie. Piesa de rezistenţă a fost, bineînţeles, cel mai recent hit, ”Zaleilah”, cu care Mandinga s-a clasat pe 12 la Eurovision.

Spectacolul a fost organizat de PDL Bistriţa-Năsăud.

Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea galerii foto de la concert. Click pe cuvintele selectate cu roşu!

   

2 comentarii

  • Este bine cand totu-i „cantec, joc si voie buna”, dar cu gropile si mizeriile de pe strazile mai marginase ( exclus pietonalul) ce facem?

  • Ohh,ce splendid a fost concertul cu trupa Mandinga !!Cea mai tare trupa de pe lume (consider eu ,:parerea mea) Mandinga !!A fost fffff super…!Excelent!Bv Trupei Mandinga !!Iubesc trupa Mandinga!Pwp dulce ….!:*:*:*:*

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS