Actualitate

”Încercări de a tergiversa modernizarea unei părți importante a orașului”

Consiliul Local Bistrița a respins plângerile prealabile care vizează proiectul de modernizare a Pieței Centrale în varianta aprobată de municipalitate și care au fost adresate de Asociația Bistrița Civică, Ionela Alexa, Marius Bălan, Adrian Florin Chereji și Vasile Man. În continuare, semnatarii vor acționa în instanță Primăria Bistrița.

Marius Bălan, președintele Partidului Verde Bistrița, și-a spus punctul de vedere, cerând anularea hotărârii Consiliului Local prin care s-a aprobat Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie.


”Aceste plângeri prealabile sunt un lucru tardiv. Planul Urbanistic de Detaliu a fost atacat în instanță, ne-am judecat, am câștigat. Acum încearcă să mai amâne modernizarea, se poate întâmpla prin tertipuri avocățești. Pe lege, noi am respectat lucrurile foarte clar. Sunt încercări de a tergiversa modernizarea unei părți importante a orașului”, a spus primarul Ovidiu Crețu.

Ce se va realiza în Piața Centrală, potrivit proiectului

 

Proiectul prevede amenajări pe 14.276 mp din Piața Centrală, restul suprafeței fiind inclusă în proiectul “Linia Verde” respectiv amenajată recent prin proiectul “Axa Artelor”. Din 91 de arbori luați în calcul pentru această investiție vor rămâne 33, inclusiv castanii seculari, și se vor planta alți 16, vor fi două poziționări pentru scene, mobilier urban, două fântâni circulare și două cu jeturi, dar și un curs de apă, iluminat public și arhitectural, spații cu piatră naturală sau cu agregate compactate. Piața va fi adusă la același nivel de călcare, în sensul în care nu vor mai exista diferențe între partea rutieră și trotuare.

”- asigurarea continuității spațiului pietonal prin eliminarea parcărilor , a unor amenajări amplasate dezavantajos și prin reorganizarea componentei vegetale;

– în concordanță cu Planul Urbanistic General al zonei centrale, propunerea urmărește pietonalizarea în cât mai mare măsură a Pieței Centrale, pavajul va fi corelat cu cel utilizat pe strada Liviu Rebreanu și cu cel de pe străzile și pasajele reabilitate recent; pe laturile de est și de sud este asigurat accesul riveranilor, al vehiculelor de aprovizionare și a celor de urgență, prin intermediul unor zone carosabile pavate

– se va păstra legătura auto pe latura de vest a pieței între strada Nicolae Titulescu, George Coșbuc și Gheorghe Șincai;

– traseul actualei străzi Dornei pe latura nordică a pieței păstrează posibilitatea accesului auto/transport publci/ pentru biciclete în piață, inclus într-un alt proiect în derulare (Linia Verde) și care nu face parte din acest proiect;

– se prevăd amplasamente pentru montarea unor standuri ad-hoc pentru expunere și comercializare produse meșteșugărești tradiționale, suveniruri, etc., ca o continuare a acestei activități de pe str. Liviu Rebreanu, cu ocazia diverselor manifestări precum târguri, zilele municipiului Bistrița, etc.

– amplasarea unor piese speciale din piatră naturală, cu informații despre poziția și configurația fostelor construcții adiacente fostei fortificații;

– amplasarea unui curs de apă integrat în pavaj pe traseul canalului care străbătea piața pe latura sudică;

– amplasarea a două fântâni și cișmele la intrările în piață;

– reorganizarea planațiilor din apropierea statuii Andrei Mureșanu;

– amplasarea a 3 catarge pentru steaguri;

– asigurarea iluminatului stradal, a iluminatului pietonal, a iluminatului de ambianță și ghidaj vizual, a iluminatului clădirilor reper, cu sisteme de iluminat cu aparate cu LED , tip coloană luminoasă;

– amplasarea de mobilier urban: băncile, scunele, mesele și cuburile-tabureți vor fi grupate predominant pe perimetrul și în interiorul fostei incinte fortificate;

– între clădirile bisericii și primăriei se va amplasa o machetă de bronz a nucleului istoric al orașului;

Pe laturile de est şi de sud este asigurat accesul riveranilor, al vehiculelor de aprovizionare şi al celor de intervenție, prin intermediul unor zone cu carosabil ocazional (pavate).

Se va păstra legătura auto pe latura de vest a pieței între strada Titulescu, George Coșbuc și Gh. Șincai. Traseul actualei străzi a Dornei pe latura nordica a pieței păstrează posibilitatea accesului auto / transportului public/ biciclete în piaţă, este însă inclus într-un alt proiect aflat în derulare (Linia Verde) și nu este parte a acestei documentație.

Statuia Andrei Mureşanu își păstrează poziţia actuală şi este integrată în noua amenajare, în primul rând prin reorganizarea plantaţiilor din imediata ei apropiere.

Linia Apei, compusă dintr-un element sursă (platformă înălţată cu două praguri) la joncţiunea străzii Rebreanu cu piaţa, un canal semiacoperit şi unul deschis, este însoţită de jeturi dinamice aflate la nivelul pavajului, în zona aflată la sudul bisericii. Pe poziţia aproximativă a vechii aducţiuni de apă (colţul de nord-est al pieţei) este amplasată o fântână circulară care mobilează şi împrospătează zona de intrare în piaţă.

Soluţia de iluminat se dezvoltă pe patru dimensiuni: iluminat funcţional stradal pe latura de nord-est (prelungirea străzii Gheorghe Şincai), iluminat pietonal pentru restul amenajării, iluminat de ambianţă şi ghidaj vizual, iluminat al clădirilor reper.

Zona nord-estică a pieţei primeşte un rol multifuncţional, reluând în formă contemporană, tradiţia şi – parţial – configuraţia târgurilor care aveau loc aici. Poziţia acestei zone flanchează şi deserveşte în mod firesc principalul flux pietonal care traversează şi astăzi piaţa: de la nord-vest spre sud-est, legând strada Rebreanu de strada Dornei.

Prin eliberarea zonei de trafic staţionar şi restrângerea vegetaţiei, se obţine flexibilitatea necesară desfăşurării diferitelor tipuri de evenimente: pieţe volante, târguri, concerte şi proiecţii de film, diferite alte manifestări sociale.

Zona nordică primeşte un rol multifuncţional şi un caracter predominant mineral. Castanii de dimensiuni mari sunt păstraţi ca elemente solitare care flachează principalul flux pietonal al pieţei (diagonala Dornei-Rebreanu) şi umbresc locuri de odihnă.

Latura sudică a pieţei, însorită şi cu un caracter mai retras, beneficiază în continuare de prezenţa arborilor de talie medie pentru a găzdui activităţi cu caracter recreaţional şi ludic. Sunt selectate specii cu inflorescenţe şi cromatică bogate. Configurarea acestora în grupuri asociate cu elemente de mobilier şi jocuri de apă, lasă locul unor culoare vizuale neobstrucţionate în direcţia faţadei bisericii”.

 

2 comentarii

  • Nimeni nu tergiverseza nimic. Cele sustinute de noi si de cei 5000 de semnatari ai PETITIEI privind mineralizarea spatiilor verzi si taierea copacilor, impreuna cu cererea noastra de a respecta legile de MEDIU , i se par primarului o glumita de doi bani. Cum se lucreaza in Parlament pe legile justitiei facand jocul penalilor, tot asa primarul conduce autoritar administratia , facandu-se ca nu vede si nu i-a in calcul incalcarea a o gramada de legi. Pana la urma JUSTITIA va solutiona aceste aspecte care sunt regretabile si nu fac cinste conducatorilor unui oras care se pretinde a fi unul European.

  • Pentru cititori ca sa nu se lase din nou manipulati de primar ! A fost atacat in instanta PUD-ul din 2015 care prevedea si modificarile brutale din Piata Centrala facute cu acte depasite neactualizate. In fapt inainte de a se fi votat acel PUD trebuia operata Cartea Funciara a orasului, ramasa pe acel imobil nemodificat din 1913 aproximativ. Doamna avocat ELEONORA COTU a pierdut acel proces cu primaria, in schimb a obtinut de la instanta obligativitatea ca primaria sa replanteze 12 copaci dupa finalizarea lucrarilor. Deci Primarul sa nu se laude ca o face asta din constiinta. El nu are asa ceva fata de lumea vegetala. Eleonora Cotu nu este nici Balan. nici Partidul Verde nici Bistrita Civica. Ori noi vom intra in INSTANTA aratand cu totul ceva deosebit de grav. Incalcarea a (6) sase legi de catre administratie. Ceva foarte grav. Legile de MEDIU, Legea Cadastrului, legea SP. Verzi, legea transparentei decizionale, etc. Este cu totul diferit fata de ce continea plangerea si dosarul pierdut de avocata bistriteana. Primarul sa nu se dea castigator , ca se cam grabeste. Ar fi bine sa respecte legislatia Romaniei ca de aceea este in fruntea orasului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS