Recomandări Social

Incident în care au fost implicați mai mulți minori. Amenzi pentru părinți

Un incident în care au fost implicați mai mulți minori s-a petrecut în parcarea unui supermarket din Bistrița, la aparatul de colectare a ambalajelor din plastic.

Poliția Locală a explicat ce s-a întâmplat:

”Lecția dură din parcarea unui supermarket: când un gest responsabil este sancționat prin violență!

Un gest simplu și responsabil, făcut de un copil, s-a transformat într-o experiență traumatizantă pentru acesta.

În 21 ianuarie, un minor trimis de părinți să recicleze ambalaje la aparatul de pe strada Vasile Conta (Lidl) a fost deposedat prin intimidare de bonurile valorice obținute. În timp ce introducea ambalajele, un grup de 7 minori, cu vârste între 7 și 15 ani, l-au înconjurat, l-au împins și i-au sustras bonurile, plecând imediat.

Părinții ne-au sesizat incidentul, iar colegii noștri au intervenit de urgență. Minorii au fost identificați rapid, iar bonurile recuperate. Dar nu ne-am oprit aici. În 23 ianuarie, colegii noștri au solicitat ca un inspector din cadrul Direcției de Asistență Socială să îi însoțească la domiciliile minorilor din Sărata pentru o evaluare socială. S-a constatat că familiile beneficiază deja de sprijin material din partea statului, ce constă în alocațiile copiilor, venitul minim de incluziune și ajutoare de încălzire. Pentru a preveni repetarea unor astfel de fapte, familiile vor rămâne sub monitorizarea strictă a asistenților sociali, care vor efectua vizite periodice la domiciliu.

Totodată, părinții au fost sancționați conform Legii nr. 61/1991 pentru nesupravegherea minorilor, primind 2 amenzi în valoare totală de 900 lei.

Neajunsurile pot explica multe, dar nu justifică furtul și violența, iar responsabilitatea față de copii nu este opțională. Dincolo de sancțiuni, sperăm că am redat copilului încrederea că faptele bune nu sunt ”pedepsite” de cei din jur. Strada nu trebuie să fie un loc al intimidării, iar noi suntem în teren pentru a ne asigura de acest lucru.

Dacă sunteți martorii unor astfel de incidente, vă rugăm să sesizați imediat Dispeceratul Poliției Locale la 0263/239.376”.

(Foto: Poliția Locală Bistrița)

3 comentarii

  • Deci ei primesc alocații, venit minim și ajutoare de încălzire fără să miște un deget si apoi se duc sa fure prin oras de la cei care muncesc și plătesc taxe pentru ei.

    30
  • Lucrurile trebuie văzute altfel. Niște putori care stau cu mana întinsă si care beau banii care vin moca, singura activitate este sa facă copii pe care ii trimit la cersit! Deci unii doar primesc iar de la alții se ia ca sa le dea celor care nu fac altceva decât sa fie o pata pe obrazul acestei țări. Judecați voi daca este corect mai ales da aleșii noștri minunați au avut grijă sa mărească impozitele cu 70%! Deci noi plătim taxe peste taxe si impozite peste impozite sa ținem aceste scursuri ca nu ne ajung scursurile din parlament si angajații de la stat!

    27
    1
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Ovidiu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.