Reglementarea dreptului de depunere trimestriala a D112 – Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, precum şi plata obligaţiilor aferente, respectiv până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului, pentru care se datorează impozitul şi contribuţiile, începând cu obligaţiile lunii octombrie a.c., pentru următorii contribuabili: asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoane juridice, cu excepţia instituţiilor publice, care in anul anterior au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv; persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv; persoane juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv; persoane fizice autorizate şi întreprinderi individuale, precum si persoane fizice care exercită profesii libere şi asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, care au, potrivit legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă.
Contribuabilii care au obligaţia, potrivit legii, de a depune trimestrial declaraţia D112, începând cu veniturile lunii octombrie 2011, trebuie să depună la organul fiscal competent o declaraţie de menţiuni, până la data de 30 octombrie a.c., pentru modificarea vectorului fiscal la impozit pe salarii şi contribuţii sociale prin declararea perioadei fiscale trimestriale.
Totodată, persoanele şi entităţile care au obligaţia depunerii trimestriale a declaraţiei pot opta pentru depunerea lunară a acesteia. Opţiunea se manifestă prin depunerea la organul fiscal competent a unei declaraţii privind opţiunea, până la data de 31 ianuarie inclusiv.
Atenţie! Pentru declaraţia aferentă trimestrului IV 2011, opţiunea de depunere lunară trebuie comunicată organului fiscal competent până la data de 25 septembrie 2011 inclusiv.
Contribuabilii care au, potrivit legii, obligaţia depunerii trimestriale a declaraţiei D112, dar au optat pentru depunerea lunară a acesteia, pot reveni la regimul de declarare trimestrial prin depunerea unei declaraţii privind opţiunea până la data de 30 ianuarie.
De asemenea, contribuabilii prevăzuţi la lit. a), b) şi c) care se înfiinţează în cursul anului, aplică regimul trimestrial de declarare începând cu anul înfiinţării dacă, odată cu declaraţia de înregistrare fiscală, declară că în cursul anului estimează un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv şi, după caz, urmează să realizeze un venit total de până la 100.000 euro.
Generalizarea datei de 25 a lunii ca dată limită de depunere a declaraţiilor şi realizarea plăţilor de către contribuabili pentru principalele situaţii prevăzute de Codul fiscal, astfel:
Declaraţia 112 se depune pana la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează impozitul si contribuţiile sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează impozitul si contribuţiile, după caz, termene valabile si pentru efectuarea viramentelor privind impozitul si contribuţiile aferente.
Atenţie! Declaraţia recapitulativă 390 se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice, în care au avut loc operaţiuni exigibile din punct de vedre a TVA şi pentru care există obligaţia întocmirii Declaraţiei recapitulative (faţă de 15 potrivit reglementarilor anterioare).
Declaraţia anuala privind impozitul pe profit se depune până la data de 25 martie inclusiv a anului următor, (fata de 25 aprilie potrivit reglementărilor anterioare), respectiv 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul, pentru organizaţiile nonprofit si contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi a plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură. Termene valabile şi pentru efectuarea plăţii impozitului pe profit aferent.
Declaraţiile privind impozitul pe venit 200 şi 201, se depun până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului (faţă de 15 mai potrivit reglementărilor anterioare).
Reglementarea unui regim juridic special al penalităţilor de întârziere aferente creanţelor fiscale principale eşalonate la plată.
Conform acestui regim, pe perioada de eşalonare a obligaţiilor fiscale principale şi a eventualelor dobânzi aferente acestora, penalităţile urmează a fi amânate la plată în vederea anulării dacă eşalonarea la plată se finalizează conform graficelor de plată stabilite de administraţia fiscală. În acest regim se include şi un procent de 50% din majorările de întârziere corespunzător componentei de penalitate din conţinutul majorării de întârziere.
Încurajarea plăţii voluntare a obligaţiilor fiscale restante la 31.08.2012, prin: anularea penalităţilor de întârziere aferente acestora cu condiţia plăţii voluntare a obligaţiilor principale şi dobânzilor aferente acestora, până la 31.12.2011; reducerea cu 50% a penalităţilor de întârziere în cazul plăţii obligaţiilor principale şi dobânzilor aferente acestora, până la 30.06.2012;
Măsura se aplică şi pentru un procent de 50% din majorările de întârziere corespunzător componentei de penalitate din conţinutul majorării de întârziere, aferente obligaţiilor fiscale stinse prin plată sau compensare.
Baza legală: O.G. nr. 30/2011, pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale , (MO nr. 627 din 02 septembrie 2011);
Ec. Dorina Cicioc- director DGFP Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu