Cultură

Înghesuială la Sinagogă. Rotarienii şi politicienii, umăr la umăr când e vorba de cultură (FOTO)

Cine şi-ar fi putut imagina că lumea bună a Bistriţei este atât de însetată de cultură? Priviţi însă aceste fotografii şi aflaţi că politicienii, rotarienii şi mulţi alţii, au stat la uşa Sinagogii Bistriţa să o vadă pe scenă pe actriţa Maia Morgenstern.

Printre cei care nu au încăput în sală s-au aflat consilierul judeţean PP-DD Ramona Bugnar (foto principal), dar şi colegul ei de la municipiu Kiss Laszlo (foto 1 şi 2 jos). Până să iasă afară să ia o gură de aer, le-au ţinut companie pe hol colegii liberali Florin Puţura şi Alexandra Tătar (foto 2 şi 3), dar şi democrat-liberalul Alexandru Uiuiu (foto 4). Cu toţii au fost obligaţi să aştepte ca Maia Morgenstern să intre în sală fiindcă abia apoi li s-a permis să urce la balcon, singura zonă în care mai erau locuri.

Ceva mai devreme au venit Camelia, soţia liderului PNL Bistriţa, Gelu Muthi, care a venit însoţită de fiica ei (foto 5). David Szekely (UDMR) s-a aşezat lângă familia Tabără, doamna inspector general Camelia Tabără fiind foarte atentă să socializeze cu vecinii de bancă (foto 6). Secretarul municipiului, Floare Gaftone, a venit printre ultimii, dar şi-a găsit loc (foto 7), la fel ca şi şeful Direcţiei Silvice, Gheorghe Ivan (foto 8). A avut grijă să-i ţină unul rezervat Dan Ţacăl, preşedinte în exerciţiu al Clubului Rotary (foto 9).

Preşedinta celui de-al doilea club Rotary, Bistriţa Nosa, Viorica Cira (foto 10), a venit din vreme la spectacol aşa că nu a avut probleme cu locul, iar colegul ei de club, Viorel Inţa (foto 11) a rezolvat problema locului poliţieneşte. A făcut o anchetă şi a găsit un scaun liber pe care l-a confiscat.

De la spectacol nu a putut lipsi nici soţia preşedintelui CCR, Eugenia Zegrean, care nu a stat pe gânduri şi a plătit bilet la intrare (foto 12), artistul plastic Marcel Lupşe şi soţia sa (foto 13). Am văzut-o în sală şi pe Adriana Bartha, de asemenea membră a clubului Bistriţa Nosa (foto 14), pe Oana Milea, directorul Hotelului Metropolis (foto 15), dar şi pe avocatul Iulia Molnar cu ambele tinere speranţe ale familiei (foto 16).

În sală s-a mai aflat şi soţia consilierului judeţean Dorin Popescu şi mulţi alţii, ceea ce l-a determinat pe preşedintele Fundaţiei Culturale Societatea de Concerte Bistriţa, Gavril Ţărmure, să-şi ceară scuze pentru lipsa de confort.

Cristiana Sabău

                   

14 comentarii

  • Dezamagitoare reactie.
    Eram dispus sa citesc o parere despre prestatia si farmecul actritei, impresii despre monolog si talentul actoricesc al Maiei, opinii ale spectatorilor si o suma a tuturor reactilor existente in Sinagoga.
    Evident, intr-o nota personala.
    Insirarea numelor atasate unor fotografii nu reprezinta un motiv incurajator sa scrieti despre cultura metahirisita in Bistrita ( si nici nu va indreptateste la critici perseverente ).
    P.S. Pentru a compune astfel de stiri banale nu era nevoie sa va consumati anii prin institutii superioare.

    • Vă rog să citiţi Observatorul cultural” pentru cronici de teatru. Sunt sigură că acolo veţi găsi opinii specializate.
      Nu cred că faceţi parte din categoria ipocriţilor care cer să scriem despre cultură, dar nu ar citi mai mult decât titlul, grăbiţi să vadă fotografiile şi „cine a fost”. O, nu, sigur nu faceţi parte! Vă număraţi printre cei 15 cel mult care citesc fiecare cuvânt dintr-o ştire culturală.
      Avem mare noroc, noi jurnaliştii de online, că avem statistici în orice secundă. Astfel ştim ce se citeşte, iar cronicile culturale nu fac parte din „meniul” de lectură al cititorului de online. Pozele, în schimb, da!
      Nu vă datorez explicaţii, dar vă spun totuşi că, atunci când ai o afacere, fie ea şi de media, trebuie să fii atent la ce consumă cititorul, nu la ce pretinde că ar consuma.

    • Cristiana , trebuie sa te contrazic …cititorul consuma ce i se ofera…daca ii oferi poze si stiri de cancan , asta consuma…stii foarte bine ca presa poate fi si formator de opinie, si de cele mai multe ori chiar este…Din pacate , eu nu m-am uitat la poze pentru ca nu cunosc aproape niciun politician bistritean…nu m-a interesat nici felul in care arata politicienii bistriteni , nici ce haine au imbracat…ma interesa MAIA pe care nu am reusit sa o vad jucand , din cauza faptului ca adevaratii pasionati de cultura nu au avut acces la bilete…sunt cititor online si te rog sa nu ma incluzi in categoria celor care vizioneaza doar poze..

    • Prostii. Biletele s-au vândut la intrare. O puteţi vedea pe doamna Jeni Zegrean când plăteşte. Aşa că mai scutiţi-mă de drama că nu aţi putut vedea spectacolul. Motivele enunţate mai sus sunt replici din comedie. Oricum, dacă vă place teatrul, nicio cronică nu substituie vizionarea unei piese.

    • macete…. articolul este ….un pamflet!…… cum putea scrie ceeea ce vrei tu cand in sala au fost 99% politicieni veniti pentru ….poze????

  • Mesajul principal sa poate citi in titlul articolului.
    Exista un minim consens a omenilor cu influenta macar in viata culturala.
    Asa ca nu sintem pierduti complet.

  • Sa recunoastem, foarte multi dintre cei mentionati, daca nu toti, au venit ca da bine sa pari destept… Eu propun sa se faca o lista de prezenta, ca sa fie toti mentionati si sa nu se supere!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS