Actualitate

”Întâlniri europene” la Bistriţa (FOTO)

Serviciul de Cooperare al Ambasadei Franţei în România şi Institutul Francez din Cluj-Napoca au organizat o nouă ediţie a ”Întâlnirilor europene din Transilvania”, având ca temă problematicile legate de energie, apă şi tratarea deşeurilor. La reuniunea de la Bistriţa au participat şi primarul Ovidiu Creţu, prefectul Ioan Țintean, senatorul PNL Dorin Dobra, vicepreşedintele CJ Dorin Popescu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului BN, Sever Roman.

După întâlnirile de zilele trecute de la Cluj-Napoca şi Turda, sâmbătă a venit rândul Bistriţei. Obiectivul seminarului este sensibilizarea aleşilor locali, a autorităţilor publice şi a altor factori de decizie implicaţi în această problematică, dar şi de a crea schimburi de opinii.

Reuniunea de la Bistriţa a fost deschisă cu o masă rotundă având ca temă ”Tratarea deşeurilor”, unde s-a discutat despre nevoile în materie de construcţie de instalaţii moderne pentru colectarea şi tratarea deşeurilor, rolul colectivităţilor teritoriale (în special intercomunale), cadrul legal şi verificarea respectării reglementărilor.


”Problemele legate de energie, apă, deşeuri, sunt foarte actuale în toată lumea. Pentru Bistriţa, pentru judeţ, este important să învăţăm şi să primim informaţii legate de rezolvarea lor. Franţa, spre exemplu, le-a rezolvat în bună măsură. În majoritatea ţărilor dezvoltate din Europa, deşeurile au devenit resursă, am avut ocazia să văd centrale care funcţionează pe bază de deşeuri. Noi avem în judeţ un proiect cu finanţare europeană în plină desfăşurare, depozitul  de la Tărpiu este pus în valoare 99%. Din păcate nu foloseşte cele mai noi tehnologii şi acest proiect va trebui să fie completat cu o staţie specială de tratare a deşeurilor. Masa rotundă de la Bistriţa ne va aduce acele cunoştinţe de care avem nevoie”, a spus primarul Ovidiu Creţu.

Au mai vorbit Louise Rouget – responsabil pentru valorificarea organică la Besancon (”Prevenţie, reciclare şi tratarea deşeurilor pe teritoriul Sindicatului pentru Tratarea Deşeurilor din Besancon şi regiunea sa”), Cosmin Radu Vlaicu – Consiliul Judeţean Sălaj (”Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Sălaj”), Nicolas Guillemet – consilier local al oraşului Besancon, vicepreşedinte al Grand Besancon (”Politica de colectare a deşeurilor: crearea unei taxe progresive în Grand Besancon”), Ilie Teodor Brie BRIE – preşedinte Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltarea Durabilă (”Proiectul de triere selectivă a deşeurilor din Negreşti-Oaş”), Dragomir Câmpan – Asociaţia de dezvoltare intercomunitară deşeuri (”Implementarea sistemului de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”).

După o vizită la depozitul ecologic de la Tărpiu, sâmbătă după-amiază s-a desfăşurat masa rotundă ”Elaborarea colectivă de politici publice în sectorul apei, energiei şi deşeurilor”, la închiderea ”Întâlnirilor europene” fiind invitaţi ambasadorul Franţei în România, Excelenţa Sa Phillipe Gustin şi Doru Ciocan – secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, preşedinte al Autorităţii Naţionale de Regularizare a Serviciilor Publice.

Au avut intervenţii Nicolae Ilie Dan – expert în reciclare Proiectul ROMA-RE (”Incluziunea socio-economică a romilor în comunitatea locală prin proiectul ROMA-RE”), Christophe Auger – director al Asociaţiei Iniţiative Solidare şi Delegat al Asociaţiei Logement Jeune 93 (”Locurile de muncă în sectorul de tratare a deşeurilor”), Marius Profiroiu – fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, profesor la Facultatea de management şi administraţie publică ASE Bucureşti, Ronan Dantec – senator al Loire-Atlantique, delegat al oraşului Nantes (”Guvernanţa în dezbaterea naţională pe tema tranziţiei energetice”), senatorul PNL Dorin Dobra.

Pe pagina noastră de Facebook puteţi vedea mai multe fotografii.

pmb intalniri europene 1 pmb intalniri europene 2 pmb intalniri europene3 pmb intalniri europene 4

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS