Politică

Interzicerea folosirii animalelor sălbatice în circuri, respinsă. Dolha: Am lua zâmbetele copiilor

Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor, din care face parte şi copreşedintele PNL BN Stelian Dolha, a respins iniţiativa legislativă prin care se propune ca în circurile din România să nu mai poată fi folosite animale sălbatice. ”Mulţi copii abia aşteaptă să vină circul, să vadă animalele”.

Copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud nu s-a declarat împotriva iniţiativei, însă a precizat că dacă dispare circul cu animale sălbatice atunci trebuie să existe grădini zoologice, deoarece copiilor nu li se pot lua zâmbetele.

”Interzicerea folosirii animalelor sălbatice în circuri a primit raport negativ în Comisia pentru agricultură, în pofida unui lobby susţinut din partea asociaţiilor de protecţie a animalelor. Colegii mei, membri ai comisiei, au apreciat că e de preferat adoptarea unei legislaţii specifice pentru bunăstarea animalelor decât golirea de conţinut a spectacolelor de circ, atât de îndrăgite de copii. În UE, două state (Grecia şi Marea Britanie) şi una în tranziţie (Bulgaria) au adoptat o asemenea măsură. Eu nu zic că sunt împotriva iniţiativei, la noi însă ce punem în loc? Foarte mulţi copii văd animale doar la circ, abia aşteaptă să vină circul la ei în oraş ca să vadă tigri, lei, elefanţi. Am lua zâmbetele copiilor şi asta e deja trist. Atunci ar trebui poate să facem ca în alte ţări, să avem grădini zoologice, unde copiii să vadă animalele respective. La noi grădinile zoologice au cam fost desfiinţate, am zis că nu avem bani să le întreţinem. Copiii trebuie să cunoască aceste animale sălbatice şi trebuie să punem ceva în loc”, a notat Stelian Dolha pe Facebook.

Proiectul iniţiat de deputatul Remus Cernea, care propune ca în circurile din România să nu mai poată fi folosite animale sălbatice, fie născute în sălbăticie, fie născute în captivitate, urmează să intre în dezbaterea plenului. El a motivat că proiectul de lege este ”moral”, deoarece animalele sălbatice sunt torturate pentru a învăţa să facă numere de circ.

Etichete

11 comentarii

  • Ar fi pacat se ramane asa. Animalele nu au ce cauta in circ. Este o tortura lafel ca si animalele de casa care sint tinute in custi prea mici, legate cu lanturi in curte sau abandonate. Viata are prioritate fate de distractie. Domnul Dolha nu a gindit bine inainte de a vorbi.

    • Ma gandesc ca safriuci sa punem in loc. Genul acela de homo-trancanitorius, din Muppets show.

  • Ba va luati de Dolha in conditiile in care el a avut cea mai moderata pozitie in comisia aceea. Restul au fost transant impotriva. Mai citti si voi ca a scris toata presa. Unde mai pui ca proiectul lui Cernea afost in stilul lui: prost facut.

  • Si eu cred ca inca nu e momentul sa renuntam la animalele din circuri. Copiii nu prea inteleg dansurile sau alte showuri prezentate in numerele de la circuri, ei vad animalele pe care la vad si la tv. Si noi din jud BN ce facem? mergem la Mures la zoo ca sa vada copiii animalele nu?

  • Alo! Sefu sunt Putura!
    Ai auzit ca vor astia sa ma interzica, ce ma fac?
    Eu sunt dresat, car si geanta, aportez. Mi-au gasit colegii de partid al mediului si o porecla. ”Puturel caine de circ”.

  • De ce nu punem in loc Safariuci. De politicieni mai putem scapa cu stampila, o data la patru ani. De Safariuci nu scapam cum nu scapam de Iliescu, cand crezi ca au obosit, apar din nou.

  • Foarte important pentru alegatori, de altfel, speciile de animale care pot participa la circ. E bine ca ne-a impartasit si noua, domnul Dolha, acest pas extrem de vital pentru populatia romana si in special pentru copilasi, bietii de ei, care mai trebuie sa si zambeasca. Azi-maine o sa declare public cum a hranit el catelusii si pisicutele bagaboante. A inceput campania?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS