Actualitate Recomandări

Învestirea senatorului Ioan Deneş în funcţia de ministru al Apelor şi Pădurilor se lasă aşteptată

Învestirea senatorului Ioan Deneş în funcţia de ministru al Apelor şi Pădurilor se lasă aşteptată. Propunerea PSD se află încă de marţi la Cotroceni, însă Preşedintele României, Klaus Iohannis, nu a anunţat dacă este de acord cu ea.

Toate acestea se întâmplă pe fondul unor tensiuni interne din PSD. Premierul Tudose vrea restructurarea Guvernului şi reducerea numărului de ministere, inclusiv trecerea Ministerului Apelor şi Pădurilor la cel al Mediului, aşa cum scrie AICI. 

Între timp, presa centrală dezbate de zor activitatea senatorului ex-PNL, trecut la PSD după ruperea USL, ocazie cu care a şi făcut o declaraţie memorabilă: ”După 13 ani de activitate în PNL a trebuit să iau una dintre cele mai grele decizii ca om politic şi ca senator al acestui judeţ. Am ajuns în Parlament în urma existenţei USL, din care PNL, din păcate o spun, a hotărât să se retragă. Înainte de a fi validat pe listele USL am avut o susţinere importantă din partea primarilor USL din Colegiul 2 Senat, 17 fiind primari PSD. Niciodată deciziile importante nu mi-am permis să le iau de unul singur, ci consultându-mă cu ei. Votul de abţinere pe care l-am dat în Delegaţia Permanentă PNL, când s-a decis retragerea de la guvernare, l-am dat în urma consultării cu aceşti primari, care reprezintă cetăţenii comunelor respective. Am decis să-mi dau demisia din PNL şi să să continui să reprezint Colegiul 2 Senat în calitate de membru PSD. De luni voi activa în grupul parlamentar al PSD. Am încercat să-l anunţ şi pe preşedintele PNL Stelian Dolha, nu mi-a răspuns la telefon. Regret că a trebuit să iau această decizie, dar trebuie să pun umărul ca în primul rând cetăţenii să fie reprezentaţi la putere, la guvernare, pentru că aşa m-au trimis acolo. De aceea am făcut acest pas, deşi n-a fost uşor”, a spus Ioan Deneş într-o conferinţă de presă la sediul PSD din 28 februarie 2014. 

Tot presa centrală reaminteşte că Ioan Deneş a mai făcut declaraţii controversate legate de cuplurile gay, ceea ce a dus la proteste de stradă ale LGBT: „Atâta timp cât modul în care se comportă un cetăţean nu-mi lezează libertatea, are dreptul să facă ce doreşte. Dar în momentul în care îmi lezează mie libertatea, atunci avem o problemă. Şi aici vreau să vă spun foarte tranşant: de fapt dumnealor doresc ca drepturile pe care le are un cuplu de acelaşi sex să fie drepturile şi să fie apăraţi ca şi o familie în sensul pe care îl înţelegem noi până acum. Adică să aibă dreptul să facă înfieri, să meargă de mână pe stradă. Acest comportament consider că îmi încalcă libertatea mea, libertatea mea de a merge pe stradă cu copilul meu sau cu nepotul şi să mă întrebe copilul care este familia normală, cea pe care o vede acasă şi în care l-am crescut sau aia pe care o vede pe stradă. Eu respect legea. Dacă nu o să apară, nu au voie să facă acest lucru, pentru că nu este lege, e simplu. În apartamentul lor pot face ce doresc”, a menționat Deneş.

Nu în ultimul rând, USR îl acuză pe Ioan Deneş că a votat anul trecut unul dintre cele mai distructive proiecte legislative la adresa ariilor naturale protejate. ”Ioan Deneș se numără printre cei care au votat, pe 23 octombrie 2017, proiectul cu dedicație de dinamitare și cianurare a ariilor naturale protejate. Potrivit proiectului legislativ, limitele ariilor naturale protejate (parcuri naționale, situri de interes comunitar Natura 2000, monumente ale naturii etc.) ar putea fi modificate în mod discreționar, pentru a permite exploatări miniere care au primit licență înainte de anul 2007 (anul aderării României la UE, implicit la normele europene de protecție a mediului).

Proiectul încalcă două directive europene (Directiva 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice și Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice), jurisprudența europeană în domeniu și principiile dreptului internațional al mediului (conform cărora avizele și autorizațiile de mediu trebuie să respecte legile și regimul de protecție din momentul eliberării lor).” – se arată într-un comunicat USR.

Alte publicaţii amintesc faptul că Ioan Deneș este la al doilea mandat de senator, după ce în 2012 a intrat în Parlament pe listele USL, din partea PNL. După ruperea alianței, Deneș a fost primul parlamentar care și-a anunțat trecerea de la PSD la PNL. În 2016 a fost ales pe listele PSD.

Social-democratul a fost electrician la CFR, profesor într-un centru de plasament din Beclean, iar apoi director la o firmă din Dej, până să fie ales senator, în 2012.

Ioan Deneș s-a născut în comuna Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, iar în această sesiune parlamentară are o singură interpelare, a semnat 45 de inițiative legislative și a avut 67 de luări de cuvânt în plen. Este membru în comisiile pentru regulament, validare și administrație publică și organizarea teritoriului.

16 comentarii

  • Sincer mă bucur de fiecare dată când un bistritean reprezintă cu cinste judetul.De această dată cred că suntem in pericol să cădem in ridicol,cum doamne să ajungă ministru un personaj care cu mare dificultate a terminat un liceu mecanic,ajuns electrician la CFR (celelalte,,studii „sunt făcute in garaj),iar director era doar in acte la firma fratelui,in realitate cară pâinea cu dubita.Nimic rușinos in toate astea,dar până să ajungi ministru…..Sunt curios totuși dacă sasul îi verifica ,,mapa profesională „.Din păcate scara valorilor sa întors cu susul in jos.

  • Cel mai grav este ca face parte din gasca de partid care vrea sa distruga cursul Bistritei Ardelene, care a tras sfori ca agentia obedienta de ”protectia” mediului sa emita acord de mediu pentru devastarea raului, pentru ca astfel banii europeni sa ajunga la firmele de partid care fac ”lucrarile”. Intr-o tara in care institutiile lucreaza dupa cheful unor politruci, nu pentru interesul public, nimic nu este in siguranta.

  • Nu-l comparati cu Radu Moldovan, că domnia sa dă clasă politică și administrativă multor doctori in te miri ce stiințe, de prin alte părți .
    Poți să fi fost frizer, bucătar, ospătar, dacă ai făcut bine meseria, iar apoi ai învățat de la toți și de toate și te ajută și constituția (intelectuală), poți face treabă bună.
    Pe Radu puțini l-ar fi văzut acum 20 de ani în această postură.
    El a depășit așteptările, dovadă că niciodată nu cunoaștem bine omul până nu ajunge șef.
    Cât despre Deneș, ce poți să spui: el nici n-a promis și nici nu va sparge avioane nicăieri.
    Dar cazul lui dovedește criza de resurse umane valoroase implicate în politică.

  • Pt LENES!! Daca te consideri asa cum te numesti,in mintea ta,cred BOLNAVA,nu poti sa gandesti nimic! cu frizerii,bucatarii,ospatarii,etc,(cred ca si d-ta esti de aceeasi teapa!,dar nu-i rusinos!),tara asta nu poate progresa!

  • Pt LENES!! Daca te consideri asa cum te numesti,in mintea ta,cred BOLNAVA,nu poti sa gandesti nimic! cu frizerii,bucatarii,ospatarii,etc,(cred ca si d-ta esti de aceeasi teapa!,dar nu-i rusinos!),tara asta nu poate progresa! Si d-voasta LENESULE ,poti fi numit ministru ori cand si in ori ce situatie..la fe ca si acest lipitor de afise electorale(in sensul figurat al cuvantului!) ,DENES!!!…

  • Stati blanzi,domnilor..Indiferent cine v-a fi numit in oricare portofoliu,exista un singur ministru titular.Pentru toate ministerele..Se numeste Liviu Dragnea…In rest sunt doar gugustiuci,popandai,marionete…

  • Nu vă înțeleg agitația, Tudose a anunțat clar comasarea apelor cu mediu.
    Mediu e la ALDE.
    Tericeanu nici nu vrea să audă de pierderea ministerelor.
    Dacă va fi numit, bistrițeanul nostru va avea o ”domnie” de o lună.
    Cam ca Ioan Joldea, domnitorul cu cea mai scurtă domnie din Țara Românească.

  • Stați liniștiti că nu-l pot pune Minsistru! Are lipsă o chestie importantă din CV, dosarul penal! Păi ce facem , ne jucam? Astazi l-am pus ca si consilier pe Gica Popescu care corespundea din toate punctele de vedere ! Nu are dosar penal simplu , are cu executare!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS