Economie

Investiție de 11 mil. de euro pentru construirea unui magazin Leroy Merlin la Bistrița

Compania dezvoltatoare NOX Optim Build SRL din Bistrița, prin administratorul său Christian Tom Salvan, anunță demararea procedurilor pentru realizarea magazinului de bricolaj Leroy Merlin în orașul nostru.

Investiția privată este cifrată în jurul sumei de 11 milioane euro. Aceasta urmează să creeze peste 200 de noi locuri de muncă precum și o piață concurențială în zona magazinelor de profil, toate acestea fiind în beneficiul bistrițenilor. În prezent, proiectul se află în etapele de avizare.

”Ne bucurăm de sprijinul autorităților locale, prin instituția primăriei și a primarului Ioan Turc, care a înțeles importanța unei asemenea investiții și impactul ei pentru comunitate. Ne asumăm promisiunea de a facilita accesul locuitorilor la produse indiferent de bugetul pe care îl au la dispoziție prin strategia noastră de ”Prețuri mici în fiecare zi” – monitorizăm prețurile constant, le ajustăm și avem grijă să intervenim imediat când furnizorii ne scad costurile de achiziție”, a declarat administratorul companiei.

Magazinul urmează să fie realizat pe vechea centură ocolitoare a Bistriței, în zona fostei uzine Cristiro. Cu o construcție de aproximativ 10.000 mp și un număr de 290 de locuri de parcare, cunoscutul brand francez va comercializa produse de bricolaj, materiale de construcție și grădină.

Ajunși în România în 2011, cei de la Leroy Merlin au deschis primul magazin în nordul Bucureștiului. Azi există în total peste 350 de magazine în Europa (Franța, Spania, Portugalia, Italia, Grecia, România, Polonia, Ucraina, Rusia), China, Africa de Sud și Brazilia.

13 comentarii

  • Ne am saturat sa tot mergem in Tg Mures sa cumparam produse din dedeman care sunt mai ieftine decat in Bistrita!
    Cica investitor roman pentru romani!!!
    Sa vina strainii care macar nu ne arata pe fata cum ne…..ia banii!
    Acum v a fi in sfarsit concurenta si nu si mai va bate joc de noi PE FATA !!!
    Rusine dedemanului ca are preturi MAI mari in Bistrita decat in Tg Mures!!

    82
    7
    • @Cumpărătorul
      ai putea te rog să exemplifici?
      pe site-ul Dedeman toate prețurile-s la fel (Panou LED Hoff / 99 lei)
      .. pe raft e alt preț în Bistrița și altul în Tg-Mureș?

      16
      9
    • Nu mai vorbi prostii. Preturile sunt la fel in toată țara pentru produse. Vezi pe site, bagi localitatea și vezi că prețurile sunt identice.

      14
      8
    • @Cumpărătorul
      cred că la platbanda amprentată te referi
      prea seamănă prețurile cu ce ai descris mai sus
      platbanda amprentată 6m 30×5 64 lei / 40×5 85 lei
      ( leroy 40×6 39 lei 2m ) grijă la preț bine zici!!

      3
      2
  • Corect. La Dedeman e hotie pe fata dar au facut-o pentru ca si-au permis asta, neavand alternativa. Si la urma urmei oricum era nevoie pentru ca un singur dedeman era mult prea putin pentru dimensiunea orasului. Orasul a explodat in ultimii ani. Dl primar, niste alternative noi de drumuri, ar fi ideal.

    30
    2
  • Atata timp cat esti pe piata mea , adica a consumatorului….nu o sa ti permiti ca tu sa existi si sa ai ” PRETURI SPECIALE”
    DE ASTA PLATESC SALARII LA PROTECTIA CONSUMATORULUI , AVOCATUL POPORULUI, AM VOTAT CONSTITUTIA SI AM PLATIT IMPOZITE SA SE FACA INCHISORI!!!!

    9
    3
  • O veste bună pentru consumatori! Apare concurență și la Bistrița pentru că nu mai merge cum mergea și nu mai trage cum trăgea ! La moldoveni se ia dar nu se dă nimic mă refer la discountul pe care-l primeam la Ambient ! La 30000 Ron 15% , la Dedeman 55000 Ron 0%. Ulciorul nu merge de multe ori la fîntînă .

    5
    2
  • Era „fain” daca deschidea in partea de sus , mai echilibra traficul dinspre Bargau si Nasaud , dar no’ ai nostri dorm in sosete.

  • Concurenta intodeauna este benefica pentru cetățean.Felicitari noilor investitori pentru aceasta dar și pentru noile locuri de muncă!

  • Ușurel, nu fiți așa entuziasmați. Cumpăr de vreo patru ani de la Leroy Merlin din Cluj. Unele articole sunt mai ieftine la Dedeman. Este bine că se crează concurență, dar sunt comercianți nu filantropi și cei de la Leroy Merlin, deci întind coarda cât se poate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS