Politică

Ioan Deneş: Construirea reţelei de autostrăzi, un proiect de cotitură

Senatorul PNL Ioan Deneş a declarat că liberalii susţin un proiect major pentru România, construirea unei reţele de autostrăzi de 4.016 km până în 2027, finanţarea urmând să fie asigurată în proporţie de 51% de un concern sau investitor privat, iar restul de 49% să reprezinte contribuţia statului.

”Un proiect legislativ major din punctul meu de vedere, de cotitură, a fost dezbătut în grupul senatorilor şi deputaţilor PNL şi prevede construcţia unei reţele de autostrăzi de 4.016 km în România până în 2027. E vorba de nouă autostrăzi, patru care traverseze ţara de la est la vest şi cinci de la nord la sud. România are 546 km de autostradă, din care 432 construiţi după 1989, dacă facem o medie rezultă 18 km pe an. Este cea mai redusă densitate din UE, exceptând Letonia, Estonia şi Malta. Ca să aibă aceeaşi densitate de autostrăzi ca Ungaria, ar trebui să avem 3.270 km de autostradă, iar dacă ne comparăm cu Slovenia, România ar trebui să aibă 8.770 de km. Propunerea este ca acest lucru să se realizeze în parteneriat public-privat, în care 49% să fie contribuţia statului, iar 51% – un concern, un investitor privat. Sună puţin nerealist pentru unii, dar lucrurile sunt logice. De unde cei 49% de la stat? Din două surse: 0,1 euro/litru din acciza prevăzută pe combustibilul cumpărat în România şi perceperea unei taxe inclusiv pe drumurile naţionale modernizate (circa 8.000 km) pentru autovehiculele cu un tonaj mai mare de 3,5 t de 0,15 euro respectiv 0,2 pe autostrăzi/km. În 14 ani s-ar acoperi contribuţia statului de 49%. Construcţia de autostrăzi va trebui declarată prioritate naţională”, a spus Ioan Deneş.

”În plenul Senatului s-au aprobat două proiecte de lege foarte importante, cu impact social. Unul se referă la măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, este vorba de ajutoarele pentru încălzirea locuinţelor. Pentru încălzirea locuinţelor cu energie electrică, limitele de venituri până la care vor fi acordate vor fi aceleaşi ca şi în cazul ajutoarelor pentru gazele naturale şi lemne, limita superioară fiind de 615 lei/persoană. Legea mai stabileşte că ajutoarele vor varia între 240 de lei pentru familie sau persoanele cele mai sărace cu venituri de până la 155 de lei/persoană şi 48 de lei pentru persoane cu venituri de până la 615 lei/persoană. Acest proiect era necesar având în vedere scumpirea cu 6% a gazelor naturale. Un alt proiect important, propunerea PNL, este cel referitor la concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Începând cu 1 ianuarie 2015 persoanele care în ultimii doi ani anterior naşterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, activităţi independente, activităţi agricole supuse impozitului pe venit, pot beneficia, opţional, de următoarele drepturi: concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 1 an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, indemnizaţie lunară reprezentând 85% din media veniturilor nete realizate în ultimile 2 ani din ultimii 2 ani anterior naşterii copilului, ce nu poate fi mai mică de 600 de lei; concediu de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani şi o indemnizaţie lunară”, a mai afirmat Deneş.

2 comentarii

  • Haideţi domnule Deneş băgaţi şi Bistriţa odată pe traseele autostrăzilor că rămânem de căruţă.
    Ia uite colegii dumnevoastră din Neamţ au mutat autostrada Cluj-Iaşi pe la ei…

  • Vise, taica, vise ! Presupunand ca, matematic, ar fi corect, intrebarea e cum va colecta statul aceste taxe, cand stim ca n-a putut organiza o colectare corespunzatoare, punctual, la Fetesti ?!?!?! Se pare ca vreti sa descoperiti ceva gen „perpeetum mobile” ca grad de iluzioritate. Poate ceva bani cheltuiti cu niste firme clientelare pentru niste studii de fezabilitate, prefezabilitate, preprefezabilitate, …, si, gata, s-au terminat banii !!!!!!!!!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS