Politică

Ioan Deneş despre proiectul privind castrarea chimică a pedofililor

Senatorul PNL Ioan Deneş, care şi-a exprimat nemulţumirea vizavi de faptul că parlamentarii de Bistriţa-Năsăud nu sunt anunţaţi atunci când miniştrii vin în judeţ, a declarat că probabil va fi introdus un proiect legislativ prin care pedofilii vor fi supuşi unui tratament chimic, ”lucru care se întâmplă în multe ţări”.

”Am avut săptămâna aceasta o dezbatere în Parlament legată de tratamentul chimic al pedofililor, masă rotundă la care au fost prezenţi senatori din Comisia pentru egalitate de şanse, specialişti din diverse domenii, psihologi, medici psihiatri, medici urologi, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe. Este o problemă care de foarte multe ori a fost în atenţia opinia publice, legată de aceste persoane care au în primul rând probleme de sănătate, violează minori. Probabil va fi un proiect legislativ, prin care acest tratament chimic să se aplice pedofililor care au abuzat sexual minori sub 15 ani, cu condiţia ca infractorul să aibă vârsta minimă de 20 de ani. S-au prezentat mai multe variante, mai multe posibilităţi. Acest tratament e unul care se va face periodic, se diminuează tentaţia acestor pedofili când sunt sub influenţa acestui tratament, s-a demonstrat medical. Lucrul acesta este valabil în foarte multe ţări, Cehia, Polonia, Germania…Reprezentantul BOR a lărgit paleta şi a propus ca şi cei care sunt violatori recidivişti să primească tratament. După ce vom avea în vedere şi drepturile omului, vom vedea dacă se poate transforma această dezbatere într-o iniţiativă legislativă”, a afirmat Ioan Deneş într-o conferinţă de presă.

Dezbaterea de la Palatul Parlamentului a fost intitulată ”Este castrarea chimică o soluţie pentru combaterea pedofiliei?”. Parlamentarii implicaţi lucrează la o lege nouă, care să înăsprească pedepsele aplicate în acest moment pedofililor şi să instituie posibilitatea ca pedofilii condamnaţi să fie supuşi castrării chimice pe perioada detenţiei, în schimbul diminuării pedepsei. Ideea proiectului legislativ pleacă de la introducerea posibilităţiile legale ca un pedofil condamnat să poată alege să facă acest tratament hormonal reversibil, numit castrare chimică, iar perioada de detenţie să i se reducă, iar castrarea chimică nu poate fi aplicată unui pedofil condamnat care nu îşi dă acceptul.

Deneş s-a arătat deranjat de faptul că parlamentarii bistriţeni nu sunt anunţaţi atunci când miniştrii vin în judeţ: ”Au fost câteva vizite ale miniştrilor ale Guvernului USL şi parlamentarii n-au fost anunţaţi, normal ar fi fost ca reprezentanţii Guvernului în teritoriu să ne anunţe. De aceea trag un semnal de alarmă ca pe viitor aceste lucruri să nu se mai repete. Şi noi avem obligaţii faţă de cetăţenii acestui judeţ”.

3 comentarii

  • Da, castrarea chimica IREVERSIBILA pentru pedofili si violatori este cel putin de bun simt, pentru noi astia inca intregi la minte, iar in ceea ce priveste diminuarea pedepsei nu vad nici logica, nici sensul nici corectitudinea… Pe acelasi principiu daca un hot zice ca-si taie mana sau degetelele cu care a furat atunci scapa de puscarie?…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.