Actualitate Politică

Ioan Deneş: Între învăţământul experimental şi experienţa învăţământului românesc

Senatorul PSD Ioan Deneş i-a adresat o interpelare ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, căruia îi aduce în atenţie ”situaţia fără precedent” cauzată de faptul că un sfert din absolvenţii claselor a XII-a nu s-au înscris la Bacalaureat şi introducerea ”în mod neinspirat” a testărilor naţionale în ciclul primar.

”S-a terminat anul şcolar, e un moment al bilanţului şi trebuie să tragem anumite concluzii, să vedem cum putem îmbunătăţi pe viitor procesul de învăţământ. Am formulat câteva întrebări pe care le-am adresat ministrului Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, sub forma unei interpelări. Am avut şi o discuţie cu domnul ministru, una deschisă, în care promisiunea fermă primită a fost că ministerul se va aleca foarte atent asupra problemelor, urmând să retuşeze acolo unde este necesar. Procesul de învăţământ trebuie să fie cât mai apropiat de necesităţile societăţii, elevilor”, a comentat Deneş.

El spune că ”întâlnim o situaţie fără precedent, circa 40.000 de absolvenţi ai clasei a XII-a, cam un sfert din numărul total, nu s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat” şi crede că ”au fost introduse în premieră, în mod neinspirat, testări naţionale pentru clasele a II-a, a  IV-a şi a VI-a”.

”Ținând cont de presiunea psihică existentă îndeosebi asupra elevilor din ciclul primar în timpul testărilor naţionale, acestea au fost organizate pe baza unor studii de impact psihic şi emoţional asupra elevilor aflaţi la o vârstă la care asemenea experienţe pot marca esenţial profilul lor uman şi educaţional? ”Experimentul”, fiindcă părinţilor li s-a spus să stea linişti că anul acesta se experimentează, a avut ca miză principală evaluarea elevilor sau a învăţătorilor? Aceste ”experimente educaţionale” care s-au tot derulat în ultimii zeci de ani pot conduce, sau au condus deja, la refuzul participării la încheierea unui ciclu de învăţământ, cu alte cuvinte la abandonul şcolar de pe parcurs sau cel de final, ambele fiind generatoarele unor efecte negative pentru viitorul societăţii româneşti?”, sunt întrebările senatorului Ioan Deneş.

2 comentarii

  • Dupa titlu e clar ca e vorba de distrugerea invatamantului si ceea ce se intampla in acest judet confirma in plus. De comentat e bun senatorul, dar cred ca nu pentru asta e platit.Si daca tot a avut buna vointa de a interpela ministrul, needucatiei as zice, din guvernul condus de un plagiator, si de a-si pune intrebari, e de dorit sa nu ramana la acest nivel ca inexistent. E nevoie de fapte bune pentru a readuce scoala in drepturi, si de ce nu chiar a face o scoala buna pentru toate categoriile de elevi, copii, tineri si mai putin tineri , cu bani sau fara, cu calitati mai multe sau mai putine,intr-adevar moderna, conform cu cerintele actuale. Dar nu cerintele sistemului corupt si a unei palarii rosii.Iar cu promisiuni sa se hraneasca doar ei, cei care sunt la putere si nu fac decat rau.Elevii au nevoie de un alt mediu, de alte manuale si de alti profesori.Exceptiile de profesori corecti si capabili intaresc regula.Sunt curios ce si-a raspuns……nu cred sa-l intereseze cu adevarat soarta scolii si a elevilor.Daca l-ar fi interesat cu adevarat, acest senator altfel ar fi scris articolul care arta nerusinarea conducatorilor si lipsa de respect fata da tara, popor, alegatori, fata de ei insisi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS