Politică

Ioan Deneş: Turismul pe Valea Someşului stagnează. Modernizarea DN 17 C şi D, obligatorie

”Veniturile obţinute din turism au înregistrat un regres constant, iar motivul esenţial este starea deplorabilă a două drumuri naţionale esenţiale. Nu trebuie omisă nici importanţa DJ 172 C şi DJ 171. Ciudat e că timp de 24 de ani nu s-a întreprins niciun demers concret pentru a schimba această stare de fapt”.

Reabilitarea DN 17 C şi DN 17 D, condiţie obligatorie pentru relansarea turismului pe Valea Someşului Mare

Problema relaţiei dintre infrastructura rutieră şi dezvoltarea turismului local nu e la noi nici de dată recentă, nici caracteristică doar nouă, bistriţenilor. E o realitate care nu ne face cinste dar căreia de cele mai multe ori nici nu i-am căutat soluţiile potrivite. Judeţul Bistriţa-Năsăud e unul cu un imens potenţial turistic. Valea Someşului Mare, zona de un pitoresc aparte ocupand majoritatea arealului colegiului electoral în care am fost ales senator, are la rându-i o ofertă turistică naturală de excepţie. Fie că mă refer la Munţii Rodnei, la peşterile de mare interes speologic între care Peştera Tăuşoarelor a devenit tot mai cunoscută, la turismul balnear de la Sângeorz-Băi, la turismul terapeutic şi de agrement de la Băile Figa (Beclean), la turismul literar (să nu uităm că în zona aceasta e matca bio-bibliografică a lui Coşbuc şi Rebreanu), la creatorii de podoabe populare şi continuatorii meşteşugurilor tradiţionale, la turismul pastoral, piscicol sau cinegetic dar şi la cel religios-monahal ţinând cont de faptul că doar mânăstirile ortodoxe sunt aici în număr de 10, concluzia e aceeaşi: potenţialii turişti au ce vedea, găsesc la noi o ofertă turistică variată.

Şi totuşi, nu e nevoie de sofisticate studii şi cercetări sociologice, se vede cu ochiul omului simplu, că turismul în Valea Someşului Mare stagnează, chiar că veniturile obţinute din turism au înregistrat un regres constant. Excepţia o constituie Băile Figa de lângă Beclean care se dezvoltă continuu, staţiunea aflându-se totuşi pe un drum, DN 17, modernizat.

Cred că, de altfel, motivul esenţial pentru care se manifestă acest regres este starea deplorabilă a două drumuri naţionale esenţiale pentru tot ceea ce ar însemna Proiectul turistic al Văii Someşului Mare. E vorba de DN 17 C (Bistriţa – Năsăud – Dealul Ştefăniţei) şi DN 17 D (Beclean – Sîngeorz-Băi – Cârlibaba, jud. Suceava). Două drumuri vitale atât locuitorilor zonei cât şi acelora obligaţi să le parcurgă aflându-se în tranzit spre Maramureş (prin Pasul Dealul Ştefăniţei) sau spre Moldova (prin Pasul Rotunda). Nu mai spun că, fără o calitate mai mult decât acceptabilă a acestora, deopotrivă, interesul investitorilor în turismul local dar şi interesul turiştilor , vor rămâne la limite foarte scăzute.

Ciudat e că timp de 24 de ani nu s-a întreprins niciun demers concret pentru a schimba această stare de fapt. Vestea bună e, că, în sfârşit, au fost începute demersurile legale pentru ca acestor două drumuri să le fie finanţate ample lucrări de modernizare şi reabilitare. Sper din tot sufletul ca aceste ”hârtii” necesare anterior lucrărilor propriu-zise să-şi depăşească condiţia şi guvernarea actuală să facă ceea ce niciuna dintre guvernările anterioare n-a găsit de cuviinţă: reabilitarea acestor două drumuri.

Un alt drum foarte important îl consider ca fiind DJ 172 C, acela care leagă Ilva Mică şi Josenii Bârgăului ”peste Strâmba”, cum e cunoscut. Reabilitarea sa la stadiul de ”circulaţie onorabilă” chiar ar fi prioritară anterior începerii lucrărilor la DN 17 C astfel încât să poată fi preluat de ăatre acesta fluxul de trafic dinspre Valea Someşului spre Bistriţa şi Vatra-Dornei.

Totodată, pentru ca proiectul turistic al Văii Someşului Mare să fie unul de succes, nu trebuie omisă nici importanţa DJ 171 (Uriu – Târlişua – legătură cu judeţul Maramureş prin Ţara Lăpuşului).

M-aş bucura ca în viitor să am o declaraţie politică în care să spun ”Minunea administrativă s-a înfăptuit! DN 17 C şi DN 17 D şi alte două drumuri judeţene importante, DJ 172 C şi DJ 171, au fost reabilitate şi modernizate!”. Până atunci îmi manifest speranţa şi încrederea.

Senator PSD Ioan Deneş

4 comentarii

  • Si mintea ta stagneaza d-le Denes de foarte multa vreme .
    Sa-ti fie rusine tradatorule si incompetentule !
    Ati si inceput campania electorala de dezinformare . Pana nu demult erai invizibil si fizic ca de altfel ca si atitudine si implicare zero absolut .
    O demisie de onoare si incompetenta ar fi spre binele nostru .
    Dar de la unul ca si tine nu asteptam asemenea virtuti .

  • Nu va supărați d-le senator sunteți din opoziție ?!? Ati făcut timp de 3 ani opoziție și acum scrieți un eseu în care sa va manifestați speranța ca drumurile se vor realiza singure? Pai atunci dați-va demisia ca ori cu dvs. în Senat . Oricum nu aveți ce cauta în politica pentru ca nu reprezentați pe nimeni (nici măcar pe fratele dvs.) și nu sunteți în stare de NIMIC. (sau sunt redundant?)
    Ce înțeleg eu din acest articol este o mea culpa a incompetentei crase, timp de aproape un mandat, a unei persoane care a ajuns în funcție datorita nepotismelor și care îngroașă rândurile EBa(uba)urilor si Becalistilor. Postul de senator a fost si este ocupat DEGEABA de dvs.
    Poate era bine ca în acești 3 ani sa va luptați ca aceste drumuri sa se realizeze și acum nu aveați atitudine de femeie nevrotica , iar acum în loc de plângeri, ați fi avut cu ce sa va lăudați! Evident ca glumesc 🙂 , știu ca nu sunteți în stare de nimic, dar poate mașina de vot a PSD în frunte cu frățiorul va va aduce încă 4 ani un loc călduț.
    Brake a leg!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS