Politică

Ioan Deneş: Zece ani din viaţa noastră, călcaţi în picioare de un personaj

”Traian Băsescu, privit acum retrospectiv, după atâţia ani de prezenţă continuă pe scena vieţii publice româneşti, se conturează mai mult ca un personaj rău şi controversat decât ca un adevărat lider politic pus în slujba neamului său. N-a fost bine, domnule preşedinte Băsescu, n-a fost bine!”.

N-a fost bine, domnule preşedinte Băsescu, n-a fost bine!

Sunt aproape convins că această declaraţie politică nu e de interes pentru domnul Traian Băsescu. La fel cum nu l-a interesat nici măcar faptul că, în 2012, peste 7,4 milioane de români au votat pentru suspendarea sa din funcţia de preşedinte al României. E însă opinia unuia dintre românii care au votat atunci împotriva-i şi care l-au dorit plecat din cea mai înaltă funcţie a statului român, nu urmare a vreunui moft, ci ca o necesitate pentru mai binele acestei ţări şi al românilor, al lor înşişi.

Domnia sa, privit acum retrospectiv, după atâţia ani de prezenţă continuă pe scena vieţii publice româneşti, se conturează mai mult ca un personaj rău şi controversat decât ca un adevărat lider politic pus în slujba neamului său. Cu toate acestea, deşi agenda sa a avut mereu alte priorităţi decât cele ale românilor, a fost  nu doar parlamentar ci şi primar al Bucureştiului ori ministru. I-a reprezentat aşadar! O reprezentare care a atins apogeul prin ocuparea vreme de două mandate succesive a celei mai înalte funcţii în statul român, aceea de preşedinte al României, timp de 10 ani. O perioadă nefastă pentru români care, din fericire, se încheie în aceste zile. Cu alte cuvinte, doar timpul şi scurgerea sa, face dreptate în lupta românilor cu dumneavoastră, domnule Traian Băsescu. Votul, aşa cum era firesc într-o ţară democratică, n-a fost în stare să vă tulbure liniştea „constituţională”.

Nu cred că vă veţi întreba vreodată ce lăsaţi în urma acestor mandate de preşedinte al românilor, ce însemnaţi de fapt pentru istoria acestei ţări. Probabil că nu prea aveaţi insomnii ca restul românilor cărora le-aţi adus atâtea greutăţi, iar în timpul răgazului de bălăceală în piscina vilei de protocol nu vă puneaţi asemenea întrebări.

De data asta, ca un cetăţean doar nu ca un senator al României, vă ofer eu câteva repere de meditaţie în timpul siestei post-prezidenţiale. Dumneavoastră, nu altcineva, aţi tăiat salariile românilor, dumneavoastră, nu altcineva aţi avut mereu ca obiectiv controlul asupra justiţiei prin atribuirea numirii procurorilor, dumneavoastră, nu altcineva, aţi numit „ţigancă împuţită” o jurnalistă în timpul exercitării profesiei sale şi în acelaşi timp dansaţi ţigăneşte sau vă înrudeaţi prin fratele dumneavoastră cu neamul „Bercea Mondialul”, dumneavoastră, nu altcineva, i-aţi împărţit pe români între „băsişti” şi restul (oare de ce după mandatele de preşedinte ale domnilor Emil Constantinescu şi Ion Iliescu nu or fi apărut „constantineşti” sau „ilieşti”?) prin promovarea unui radicalism fanatic în partizanatul politic, dumneavoastră, nu altcineva, sunteţi singurul român care a avut cu Securitatea o relaţie de serviciu „dar n-a avut de fapt” niciuna de colaborare , dumneavoastră, nu altcineva, aţi citat din înţelepciunea populară („Iarna nu-i ca vara!”) cu aceeaşi nonşalanţă cu care, adânc în noapte, după o numărătoare electorală „cu iz parizian” tot dumneavoastră să citaţi dintr-un film cu Paraipan, celebra replică „Un fleac,…i-am ciuruit!”. Şi câte ar mai fi!

Parafrazându-vă  celebra ameninţare la adresa domnului chestor care nu învăţase de la doamna Anastase cum să numere bine românii, spun la rându-mi cu privire la mandatele dumneavoastră de preşedinte: „N-a fost bine, domnule preşedinte Băsescu, n-a fost bine!”.

Sau, parafrazând celebrul anunţ marca Băsescu de pe vremea când era ministrul Transporturilor, „Aici sunt banii dumneavoastră!”, să închei spunând „Aici sunt anii noştri!, negri, urâţi, grei!”. Zece ani din viaţa noastră, trudiţi şi călcaţi în picioare de un personaj. Şi atât!

Senator PSD Ioan Deneş

Etichete

11 comentarii

  • Angela TocilaPrieteni băsiști, haideți să-i mulțumim președintelui nostru, Traian Băsescupentru cei 10 ani de libertate, de speranță, pe care ni i-a oferit. 10 ani grei pentru domnia sa, ani în care a fost umilit, de multe ori singur împotriva tuturor, părăsit, trădat, abandonat. De fiecare dată s-a ridicat și ne-a redat curajul, dorința de a fi liberi. Să-i fim alături în ultima zi de mandat celui care a fost, este și va fi cel mai bun președinte pe care l-a avut România! Mulțumim, Traian Băsescu!

  • Domnule Deneş, pardon, tovarăşu’ Deneş, dumneavoastră v-aţi face un imens bine dacă aţi şti să tăceţi! Din poziţia de plimbăreţ printre partide, zău, sunteţi penibil să vorbiţi despre Traian Băsescu, ‘nainte să vă uitaţi în ograda proprie, în haita cu care vă însoţiţi.
    Eu îs o ţâră mai vechi decât dumneavoastră, ş-am trăit ultimii 10 ani în ţara asta. Mi-aduc aminte de atmosfera apăsătoare din timpul tandemului Iliescu Năstase, de liniştea în spatele căreia unii au dat nişte tunuri uimitoare, cu cotă către partidul stat PSD. Cine, la momentul alegerilor din 2004 ar fi dat o şansă lui Traian Băsescu? Şi, totuşi, s-a produs ceva absolut ciudat şi neaşteptat – Năstase a fost trimis la judecata istoriei si a justiţiei, dovedindu-se că a fost ceea ce a fost şi mai mult decât credeam noi.
    Traian Băsescu ne-a avertizat dintru început că nu va fi un preşedinte comod, pentru că a avut de a face cu arbitrarul justiţiei PSD, de aceea, ca o răzbunare, şi-a făcut ca principal obiectiv al mandatului său tocmai consolidarea instituţiei numită până atunci impropriu justiţie. Iar acum rezultatele se văd.
    Vor fi multe analize făcute pentru perioada acestor 10 ani de mandat Băsescu, lucrurile se vor decanta şi vom putea să judecăm lucrurile mai la rece peste o scurtă perioadă de reflexie. Traian Băsescu a fost un preşedinte care a tulburat multe ape prin politică. Dar eu cred că cel mai turbulent efect al președintelui asupra românilor a fost tocmai acesta: a plantat sămânța revoltei în sufletul oamenilor. Sămânța revoltei a transformat o populație amorfă, orbecăind în căutarea democrației, într-o mulțime de cetățeni un pic mai conștienți… de aceea s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat şi pe 16 noiembrie, anul acesta.

  • Domnule Denes, desi imi e tare greu sa ma adresez asa….A fost bine, a fost foarte bine, dupa atatia ani a inceput in sfarsit sa lucreze si justitia, un element mort atatia ani de zile. Ar trebui sa va uitati pe sumele din dosarele din ultima vreme si astfel o sa va dati seama cat de subjugati am fost de unii ca dvs. care spun ca n-a fost bine. Deci, pentru noi oamenii de rand a fost foarte foarte bine. Personal as face statuie acestui personaj iar pe unul din categoria dvs. nu dau un scuipat gros specific iernii care a inceput! Asadar mari multumiri acestui personaj care a luat taurul de coarne si a miscat lucrurile, sper ca domnul Johannis sa continue lucrul bine inceput!

  • De ce dracu nu il lasati pe basescu sa moara? De ce tot amintiti de el? Daca nimeni nu ar mai spune nimic de el atunci un nimic ar deveni, dar voi inca credeti ca speriati electoratul cu bau bau base. Doamna senatoare denes inca nu v-ati trezit? Mai lipseste sa veniti ayi maine cu un comunicat ca intelegeti votul dat in 16 :))))

  • PSD-ul nu a avut niciodata un program de guvernare .Totul a fost haotic.Un singur mesaj au avut care se dorea a incita la ura ,la dezbinare ,,jos BASESCU”. Si acum in loc sa se apuce de treaba tot Basescu ii incurca .In plus as intreba ce a facut acest parlamentar pentru colegiul sau ,nici nu stiu in care colegiu e ,pentru ca e absent .A ajuns parlamentar pe munca si valoarea fratelui sau .Atunci ar fi bine ori sa lucreze ,ori sa taca . Nu s-a ales cu nimic acest judet ca l-a avut parlamentar pe acest ins sau pe Florian . Le-a fost si le este palaria mult prea mare .Oamenii de valoare nu ajung pe functii importante pentru ca nonvalorile se inghesuiesc,dau din coate si ajung primii .

  • Dl. Denes n-a demonstrat c-ar avea onoare vreodata. Si-a tradat colegii, ca un onorabil politician. N-a avut nicio buna initiativa pentru judet, s-a complacut sa stea in umbra fratelui. Si-si permite sa vorbeasca de alti politicieni, dintre care unii raman in istorie. Ramzneti si voi cu „Jos Basescu”, atat va duce capul…
    Nu este vina voastra imediata ca citim prostiile voastre, presa va promoveaza… Daca ar trebui promovate valori, Dl. Denes, ati fi ignoreat!

  • Stimate Domnule Denes

    De mai bine de zece ani traiti din banii nostri.
    Noi PNL impreuna cu cativa pocaiti carora le predicati in campanie v-am facut consilier judetean de mai multe ori. Apoi v-am facut senator .Senatorul Romaniei Ioan Denes.Va rog frumos scrieti ce ati facut dumneavoastra in ”Zece ani din viaţa noastră, călcaţi în picioare de un personaj” Ce a facut presedintele am vazut cu totii si bune si mai putin bune. Vorbiti-ne despre ce ati facut dumneavoastra ca asta nu se vede….. Cat despre cei ce pleaca numai de bine

    Sarbatori frumoase Domnule Senator Denes Ioan

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS