Gaftone: Centralizarea şi descentralizarea puterii

În istoria statului naţional unitar român, centralizarea şi descentralizarea s-au succedat ca manifestări în funcţie de regimul politic. Dictaturile au centralizat iar regimurile democratice au descentrallizat. După 1 Decembrie 1918, s-au unit cele patru provincii sub o singură administraţie. Fiecare provincie avea trăsăturile ei din perspectiva administrativă. Transilvania venea din Imperiul austro –ungar cu o cultură şi o organizare administrativă de tip federativ. Bucovina venea din acelaşi imperiu dar a fost administrată ca ducat autonom direct de Viena. Basarabia venea din Imperiul ţarist, dintr-o cultură administrativă de tip oriental. România regală poartă încă urmele administraţiei Imperiului Otoman şi încă nu reuşise să armonizeze cele trei provincii, Moldova, Tara Românească şi Dobrogea.

Cea mai mare provocare administrativă din istoria României a fost cea de după Unirea din 1918. Sisteme judiciare diferite, monede diferite, militari din armate diferite, culturi organizaţionale diferite şi un parlament care reunea oameni care funcţionaseră ca deputaţi la Viena, Budapesta, Sankt Petersburg, Bucureşti, formaţi la şcoli diferite trebuia, concomitent cu înlăturarea urmărilor războiului să facă un tot unitar din entităţi diferite administrativ. Proprietatea asupra pământului era o problemă socială care a fost pusă în evidenţă de Răscoală din 1907. Fondul funciar se măsura în unităţi diferite, în iugăre în Transilvania, în pogoane în Tara Românească, în deseatine în Basarabia iar evidenţa cadastrală exista doar în Bucovina şi Transilvania. Eram uniţi doar din perspectiva conştiinţei istorice şi a unităţii organice a substanţei naţionale. Ideile Revoluţiei de la 1848 materializate în actele istorice din1859 şi din 1877 s-au desăvârşit prin Actul de Unire din 1 Decembrie 1918. Actul este act şi nu coincide cu procesul care s-a dovedit a fi mai lung şi mult mai anevoios. Actul Unirii a consfinţit juridic un proces de desăvârşire a unui ideal şi cu toate greutăţile a realizat o Românie de referinţă istorică.

Pentru generaţia noastră, actul din decembrie 1989, intrarea şi integrarea în NATO în 2004 şi intrarea în Uniunea Europeană din 2007 constituie reperele procesului nostru de modernizare a României. Anul 1918 a fost momentul astral când ne-am poziţionat politic, geopolitic şi geoeconomic într-o dinamică internaţională complexă. Înaintaşii noştri din perioada interbelică, în nici 20 de ani, au înscris această perioadă în cartea de istorie a Românilor. Am avut în această perioadă oameni cu viziune strategică cu privire la rostul şi destinul istoric al statului român. Infrastructura rutieră şi feroviară a fost proiectată în mod adecvat concepţiei politice de consolidare a Unirii. S-au legat prin comunicaţia feroviară, Salva –Vişeu, Transilvania de Maramureş. S-au legat prin comunicaţia feroviară, Ilva Mică–Vatra Dornei, Transilvania de Bucovina. S-au continuat lucrările la comunicaţia feroviară Adjud- Miercurea Ciuc şi s-au conectat astfel Moldova cu Transilvania. S-a dublat legatura feroviară între Portul Constanta şi Cernavodă. S-au conectat Transilvania cu Oltenia prin construcţia comunicaţiei rutiere Novaci –Sebes cunoscută nouă sub denumirea de Transalpina sau Drumul Regelui. Tot în perioada interbelică s-au deschis liniile aeriene Bucureşti-Cluj, Bucureşti- Iaşi, Bucureşti- Chişinău, Bucureşti-Timişoara şi Bucureşti-Arad. Platformele portuare, silozurile, uscătoarele au cunoscut o dezvoltare care a situat portul Constanţa printre primele porturi ale Europei. Această perioadă scurtă nu va fi umbrită niciodată ci dimpotrivă vizibilitatea ei istorică va fi tot mai pronunţată.

Trebuie să spunem că, pentru generaţia de la 1918, Europa de atunci i se opunea iar nouă, Europa de azi ne este favorabilă. Putem spune că marile cancelarii au dorit mai mult România în UE şi NATO decât am vrut-o noi. Noi am zădărnicit procesul de integrare, neratând nicio ocazie de a ne decredibiliza. Negociatorii români de la 1918 au fost demni, pricepuţi şi au aruncat diplomatic în balanţă toate argumentele, apărând interesele României. Negociatorii generaţiei noastre nu s-au făcut nici vizibili şi nici auziţi, nu au introdus în ecuaţia internaţională interesul poporului, ci mai mult interesele personale sau de grup. Modernizarea României de după 1989 a fost ezitantă şi într-un permanent dezechilibru. Datele problemei astăzi sunt altele şi pentru a limpezi imaginea şi cadrul general este necesar a fi evidenţiate caracteristicile situaţiei.

Atunci, ideea care domina Europa era ideea consolidării statului naţional şi de distrugere a urmelor de centralizare administrativă a imperiilor. Astăzi, ideea fundamentală este de a consolida Uniunea Europeană şi de a găsi o formulă de guvernare centralizată la nivel european.

Atunci, statul naţional era singurul actor internaţional. Astăzi, statul naţional este concurat de actorii nonstatali cum ar fi companiile multinaţionale, alianţele internaţionale,organizaţiile teroriste.

Atunci, speranţele oamenilor erau îndreptate spre statul naţional. Astăzi, speranţele oamenilor sunt îndreptate mai mult spre Uniunea Europeană, NATO si spre un curs favorabil leu/euro.

Atunci, suveranitatea statului se consolida şi devenea exclusivă. Astăzi, statele au cedat din suveranitate şi din decizie în favoarea Uniunii Europene.

Atunci, independenţa statului era valoarea supremă. Astăzi, interdependenţa este mai dezirabilă decât independenţa.

Atunci, oamenii cereau relaxarea condiţiilor de muncă. Astăzi, caută de lucru cu disperare suportând orice condiţii şi orice pericole. Astăzi locurile de muncă sunt transferate peste hotare, familiile sunt dezrădăcinate şi muncitorii fie chiar foarte buni sunt concediaţi în numele restructurării.

Atunci, avea loc descentralizarea la nivel european în sensul că dispăreau imperiile. Astăzi, concomitent cu centralizarea la nivel european are loc descentralizarea la nivelul statelor.

Astăzi, statele sunt derobate de putere în sensul că o parte din atribuţii le sunt transferate spre nivelul european de guvernare şi o parte spre nivelul local. Şi atunci şi astăzi, modelul economic şi-a epuizat resursele de a mai motiva oamenii şi de a găsi soluţii viabile de trai. Şi atunci şi azi, s-a produs şi se mai produce un transfer de putere în relaţiile internaţionale care nu este un joc de sumă nulă ci de evidenţiere a raporturilor de diferenţă şi avantaj între statele naţionale. Şi atunci şi astăzi, Armata s-a angajat cu curaj câştigând prin mari sacrificii încrederea comunităţii internaţionale pe care diplomaţia ulterior a clădit cărămidă cu cărămidă statul naţional.

Dinamica puterii generează întotdeauna victime, riscuri şi ameninţări greu de prevăzut şi gestionat. De unde pleacă puterea se instalează haosul şi unde se cuibăreşte puterea generează abuzul. A găsi echilibrul este esenţa procesului de construcţie statală. România este în plin proces de integrare în Uniune şi în NATO. A gestiona concomitent procesul de integrare la nivel euro-atlantic cu procesul de descentralizare administrativă la nivel naţional este o provocare majoră. A armoniza, sincroniza şi echilibra interesele cetăţenilor între cele două niveluri de guvernare concomitent cu gestionarea riscurilor şi ameninţărilor la nivel global rămâne ca responsabilitate a statului şi a oamenilor de stat. Pentru aceasta trebuie ca centrul de greutate a discursului public să fie mutat din zona politicului în zona interesului de stat. Mai puţină politică generatoare de haos demolator şi mai mult suflet naţional generator de armonie, siguranţă şi bunăstare.

În anul 2018 vom sărbători centenarul Unirii şi mă gândesc pe cine va învrednici istoria să stea pe scaunele celor care au împlinit visul românilor. Dar noi, poporul, ca subiect colectiv cum întâmpinăm această sărbătoare ? Cum va arata statul român în 2018? Dacă ar fi să stăm faţă în faţă cu românii din 1918 i-am putea privi în ochi? Majoritatea liderilor de la 1918 au murit în închisorile comuniste iar unora nu le-am identificat încă mormintele. Este greu să ne ridicăm ochii spre aceştia, iar spre Dumnezeu şi mai greu.
Trebuie să fim la înălţimea generaţiei de la 1918 şi a provocărilor de azi, fiecare cu ce poate dar nimeni nu trebuie să rămână în afara luptei.

Ioan Gaftone, consilier judeţean