Ioan Gaftone: Pacea eternă, un pod prea îndepărtat

Idealul păcii kantiene este în continuare o iluzie, un vis frumos. Toţi cei care ne vorbeau despre faptul că noi nu mai avem nevoie de armată şi că alţii sunt dornici să moară pentru noi au intrat în ultimele zile în pământ. Toţi eroii de cafenea care nu au comandat niciodată nimic au devenit doctori în orice în afara substanţei fenomenului violenţei. Parcă peste noapte s-ar fi schimbat natura umană, fundamentele geopoliticii şi natura relaţiilor la nivel internaţional. Avertismentele cuceririi aeroportului Pristina de către ruşi, războiul din Georgia, concluziile din conflictele din Africa de Nord n-au găsit ecou în mintea strategilor. O ţin una şi bună, nu va fi război, nu vor mai rula tancuri şi nu vor mai brăzda cerul păcii kantiene decât porumbeii.

Astăzi, la câteva zile după ce Rusia a generat surprinzător de repede o forţă de 150.000 de militari cu aproape 1.000 de tancuri şi sute de avioane şi elicoptere sub o acoperire aeriană de invidiat nu vorbeşte nimeni despre pericol, ameninţare, risc. Nu mai vorbesc ideologii despre viitorul războiului sau despre războiul viitorului. Suntem blestemaţi ca întotdeauna să ne pregătim pentru un tip de război care nu va avea loc aşa cum l-am prevăzut. Diplomaţii care trebuie să intre primii în luptă s-au dovedit neputincioşi. Serviciul european de politică externă a fost complet scos din luptă. La negocierile de la Kiev, în loc să participe Catherine Asthon, şefa serviciului diplomatic al UE, au ales să participe trei diplomaţi conduşi de ministrul polonez de externe. UE a ratat ocazia de a se exprima ca actor geopolitic. Cu alte cuvinte, Putin a neutralizat diplomaţia Uniunii Europene. Victoria Nuland, profund iritată de neputinţa europeană, a trecut peste rigorile şi eleganţa limbajului diplomatic şi s-a exprimat, în clar, cu expresia ”I fuck the UE”.

Rusia gândeşte numai în termeni geopolitici, iar Europa în termeni de soft power. Dacă în urma referendumurilor din Găgăuzia, Odessa, Crimeea ruşii elimină Ucraina de la ţărmul Mării Negre, valoarea geopolitică a Ucrainei şi a Turciei se diminuează substanţial iar noi devenim vecini cu ruşii. Coridorul energetic de la Marea Caspică spre Europa este în mâna ruşilor. În această variantă vom şti oare să ne punem în valoare poziţia geografică? Imaginile cu soldaţi arată o Ucraină speriată, fără determinarea de a ucide şi de a lupta. La ruşi se vede în spatele soldaţilor o conducere fermă, determinarea de a se angaja în luptă, forţă, vigoare, faptul că deţin iniţiativa strategică. Aceleaşi lucruri le-am şi văzut în Osetia de Sud. La ucrainieni ies în evidenţă erori mari de comandament legate de construcţia structurilor militare care îmi amintesc de evacuarea Basarabiei în anul 1940 (trădări, dezertări, dizolvări de structuri, slăbiciune în actul de comandă, ineficienţa contracarării acţiunilor de influenţare psihologică desfăşurate de ruşi).

Pentru a vedea în toată complexitatea procesul de generare a forţei ruseşti la frontiera Ucrainei, împărţim numărul militarilor participanţi la manevre la numărul militarilor dintr-o brigadă convenţională şi rezultă 30 de brigăzi. Pentru transportul pe calea ferată a unei brigăzi sunt necesare aproximativ 30 de trenuri. Dacă cele 1.000 de tancuri au rulat în medie numai 100 de km, la un consum de 500-800 l /100 km rezultă un consum de 500.000-800.000 litri de motorină (aprox. 700 tone). Rezultă aşadar un sistem logistic amplu, complex, o planificare riguroasă şi o execuţie dumnezeiască. Doar prin lentila sistemului logistic manevrele ruseşti transmit capacitatea comandamentelor de a planifica şi conduce o trupă bine instruită. Centrul de greutate al acţiunilor politice, diplomatice şi militare ruse de la Putin şi până la soldaţi pare a fi voinţa naţională de refacere a rolului internaţional al Maicii Rusia. Până la această dată coeziunea sistemului de conducere a Rusiei nu are fisuri vizibile. Rusia este aproape de noi şi este, ca întotdeauna, imprevizibilă. Pentru Rusia întotdeauna un război bun a fost mai mult şi mai bine decât o pace proastă. Tancurile şi rachetele ruseşti nu se folosesc la plantarea florilor. Să nu uităm că la instalarea guvernului Groza americanii i-au răspuns lui Churchill că România nu este o ţară pentru care merită să îţi strici relaţiile cu ruşii. Nici azi, nicio ţară nu îşi va trimite militarii să moară pentru noi, numai dacă va avea un interes propriu evident.

Ioan Gaftone, consilier judeţean