Politică

”Oamenii trebuie să ştie exact ceea ce suntem noi”. Ioan Oltean laudă presa bistriţeană

Deputatul Ioan Oltean, secretar general al PDL şi preşedinte PDL Bistriţa-Năsăud, a declarat că oamenii politici nu au alte mijloace decât presa ca interfacţă între ei şi electorat şi le-a cerut jurnaliştilor să-şi facă datoria ca şi până acum în relaţia cu partidul.

La finalul conferinţei de presă susţinută cu ocazia onomasticii sale, Ioan Oltean le-a mulţumit jurnaliştilor în numele său personal, dar şi al colegilor din PDL, pentru colaborarea din 2011.

„Personal, şi o spun fără să fiu lipsit de sinceritate, nu am absolut nimic ce să vă reproşez. Aţi fost, din punctul meu de vedere, o presă absolut impecabilă. Vă dau exemplu peste tot unde mă duc. Sunteţi oameni ai presei corecţi şi cinstiţi, vă faceţi datoria aşa cum trebuie şi cum ştiţi să o faceţi. De aceea, vă mulţumesc foarte mult pentru colaborare”, a spus Ioan Oltean.

El a declarat că îşi doreşte ca, în cursul lui 2012, să existe aceleaşi relaţii de colaborare între PDL şi mass-media.

„Interesul nostru, ca oameni politici, este să transmitem electoratului ceea ce facem şi bun, şi rău. Oamenii trebuie să ştie exact ceea ce suntem noi. Nu avem alte mijloace decât presa ca interfaţă între noi şi electorat şi vă rog ca şi în 2012 să faceţi ce aţi făcut şi până acum în relaţia cu PDL”, a spus el.

Etichete

2 comentarii

  • Perfect deacord cu dl Oltean! Multumesc dnei Cristiana Sabau pt ca l-a deconspirat pe Ioan Nelu Botis si l-a adus intre noi, muritorii de rand, caci altfel ce mandrii eram noi bistritenii ca avem din randul nostru asemenea Valoare care ne modernizeaza Romania, iar noi, nerecunoscatori cum suntem, il acuzam de genocid social! Iata cum s- au schimbat prioritatile PDL BN! Acum nr. 1 este pastrarea CJ BN, pt ca la Primaria Bistrita dl ministru(nu-i asa dle Vasile Bar?)Botis si-a dat „concursul”!
    La multi ani! si bineinteles Succesuri!

  • Oameni buni ,voi chiar nu vedeti ca nu intereseaza pe nimeni Ioan Oltean si ce zice el ! Uitati-va la vizualizari,pe toate ziarele online si veti intelege ca lumea e satula de Oltean si de broastele lui ! Daca vor sa castige le trebuie o echipa tanara !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS