Politică

Ioan Oltean: ”Nu mă interesează funcţia de preşedinte al PDL, să fie clar”

Secretarul general demisionar al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat că a obţinut în Bistriţa-Năsăud, la alegerile locale, un scor electoral foarte bun, iar cei care contestă acest lucru o fac în necunoştinţă de cauză. ”Cred în acest partid şi că vom putea depăşi momentul de dificultate”, spune Oltean.

„Pe mine mă interesează ca partidul să funcţioneze cât mai bine. Fac parte din acest partid de la înfiinţarea lui şi nu pot să fiu indiferent de evoluţia lui. Cred în acest partid şi cred că vom putea depăşi momentul acesta de dificultate. Acest lucru mă interesează, funcţiile mai puţin. În acest moment nu am luat nicio decizie în privinţa aceasta. Sunt un om care a obţinut un scor electoral foarte bun”, a precizat Oltean, întrebat dacă va candida pentru o funcţie de conducere în PDL.

Oltean a adăugat că el conduce filiala PDL Bistriţa-Năsăud, o organizaţie puternică şi că a obţinut aproape 38% din voturi la alegerile locale.

„E un scor electoral foarte bun, am obţinut şi primari în plus faţă de 2008. Deci, nu am nicun fel de motiv să comentez în sens negativ acest rezultate. Dacă toate organizaţiile din ţară ar fi obţinut acest scor, astăzi discuţia noastră era purtată în alţi termeni, cei care contestă o fac în necunoştinţă de cauză”, a mai spus Oltean.

Întrebat dacă acest scor îl îndreptăţeşte să aspire la funcţia de preşedinte al partidului, Ioan Oltean a răspuns: „Nu mă interesează funcţia de preşedinte al partidului. Să fie foarte clar. În acest moment mă interesează ca partidul să depăşească această stare şi voi colabora cu toţi colegii mei care sunt mânaţi de această dorinţă”.

El a mai precizat că în şedinţa de duminică seară a Colegiului Director al PDL a susţinut organizarea Convenţiei Naţionale Extraordinare, şi nu o conducere interimară, pe motiv că numai o Convenţie dă legitimitate preşedintelui şi Biroului Permanent Naţional.

„Urmează o perioadă foarte grea, urmează alegeri parlamentare, dezbateri, negocieri cu alte forţe politice, iar cel care conduce partidul trebuie să fie unul legitimat, ales, nu desemnat, numit pe o perioadă tranzitorie”, a explicat Oltean.

„Partidul este de sine stătător, trebuie să se descurce şi să se pregătească astfel încât să depăşească acest moment prin propriile forţe. Eu sper să reuşim acest lucru fără niciun fel de problemă”, a spus Oltean, întrebat dacă PDL aşteaptă vreun mesaj de la Traian Băsescu înaintea Convenţiei Naţionale Extraordinare.

Întrebat dacă Mihai Răzvan Ungureanu poate să ajungă în fruntea PDL, Oltean a răspuns: „La o demnitate în PDL poate candida acea persoană care este membru al PDL. În momentul acesta, Mihai Răzvan Ungureanu nu este membru al PDL, deci nu putem avansa o asemenea discuţie. Vom trăi şi vom vedea”. El a adăugat, întrebat dacă PDL a discutat cu Ungureanu şi i-a propus să intre în partid, că acestuia nu trebuie să-i propună cineva ceva, este un „om suficient de matur”.

„Nu cred că lui Mihai Răzvan Ungureanu trebuie să-i propună cineva o anumită direcţie politică. Cred că omul acesta este suficient de matur, ştie ce vrea şi cu siguranţă are proiectul domniei sale, pe care cu siguranţă îl vom vedea”, a spus Oltean.

În legătură cu posibilitatea ca intelectualii din PDL Cristian Preda, Monica Macovei şi Sever Voinescu să candideze la o funcţie de conducere, Oltean a spus că „nu poate decât să aprecieze această iniţiativă”.

„Nu este nimic surprinzător. Fiecare membru al PDL şi noi am dat o derogare în şedinţa Colegiului Director, cei care nu au vechimea necesară să candideze în consecinţă drumul este deschis (…) Nu pot decât să apreciez această iniţiativă”, a adăugat Ioan Oltean.

Mediafax

7 comentarii

  • Pai ma dudu, da tu postul ala lui nelu, noi astia uram pdl!
    De atatia ani omul se face ca lucreaza pentru judetul asta, si lucreaza doar pentru el si acoliti! EU am votat PER pentru ca ceilalti au tot supt tara asta rand pe rand! Dar sa ai atatea mandate si sa mai tot vrei altele, pana cand broscoiul o sa se elibereze, eu stiu nu e cam mult? OMul cu vocea lui pitigauita, a facut judetul de rusine, a inchinat osanale UDREI, era nelipsit de langa ea, nelutu Botis euroactivul, andreica, liviu rusu si altii cine a promovat TRUPA DNA? EL! OLTEAN! E spun fara ranchiuna sa s eintoarca la catedra, poate il mai iubesc copcii… eu stiu…

  • D-le Oltean Ioan, ar trebui sa pleci din politica alaturi de „delfinii” pe care i-ai pozitionat in anumite functii si au „confirmat” calitatile domniei tale ca om politic. Lasa acest partid sa se reformeze , in opozitie, pentru ca este nevoie de el. Nu stiu cum a trecut PD-L de la „stanga” la „dreapta”. A modificat ideologia sau doar atitudinea fata de…… OS.
    Cred ca aceasta formatiune politica ar trebui sa inceapa printr-o clarificare doctrinara. Acest lucru s-ar putea intampla fara Boc (un comunist cu functie in -UTC- pe vremea preaimpuscatului), fara Anastase (al carei tata a „sudat” la propriu portile fabricii in Ploiesti, pentru ca muncitorii sa nu poata „manifesta”-liber-, in decembrie 1989) etc…. Problema majora a Romaniei a fost ca dupa revolta populara din 1989, structurile statului au fost acaparate de cadrele comuniste din esaloanele doi si trei + plus securisti din anumite structuri (nu cele care asigurau paza si protectia). Dezvoltarea ulterioara a tarii, adica HAOSUL GENERALIZAT, a fost condusa tot de acestia prin „formarea si promovarea” rezervei de cadre. AJUNGE!!!!! Va ajunge domnilor cat ati secatuit si batjocorit tara aceasta! Oltean esti unul ditre ei …asa ca : LA REVEDERE! Du-te dupa Pupeza, Marinescu,…si ceilalti. PESCUITUL IN APE TULBURI A FOST SPECIALITATEA TUTUROR CARE AU CONDUS ACESTA TARA! Lasati apele sa se limpezeasca si poate ca vor spala, intr-o oarecara masura mizeriile adunate in istoria recenta a acestui neam.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS