Actualitate

Decizia instanței supreme în cazul lui Ioan Oltean

Deputatul PNL Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, nu mai este sub control judiciar.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația parlamentarului de revocare a controlului judiciar. El va fi cercetat în continuare, însă fără nicio măsură preventivă.

În decembrie 2015, Ioan Oltean a fost pus sub control judiciar până în 7 februarie 2016. Asta după ce Camera Deputaţilor a avizat solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a lui Ioan Oltean, acuzat de corupţie în dosarul despăgubirilor ANRP.

Ioan Oltean este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Anchetatorii au stabilit că deputatul Ioan Oltean, „care avea relaţii cointeresate cu cesionarul şi cu preşedinta ANRP”, a intervenit la aceasta din urmă pentru urgentarea şi aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului Mihai Rotaru. „În schimb, numitul cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii”, susţin procurorii DNA.

Preotul din Chitila care l-ar fi denunţat pe Ioan Oltean le-a povestit procurorilor DNA că a participat la diverse petreceri ale celor din conducerea ANRP, unde aceştia se îmbătau şi vorbeau de miliardele de euro care au dispărut în anii 2009 – 2011, reiese din referatul procurorilor. Procurorii ar fi aflat de mita primită de Oltean de la Rotaru prin denunţul lui Adrian Alexandrescu, fostul paroh de la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Chitila, unde primii doi s-ar fi întâlnit pentru remiterea banilor. Alexandrescu a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, pentru fapte de corupţie legate tot de despăgubiri de la ANRP, în aprilie 2014 şi eliberat condiţionat în iunie 2015. Martorul le-a spus procurorilor că „în preajma Paştelui 2010, în curtea bisericii din Chitila, Oltean Ioan a primit un sac mare de bani de la şoferul lui Rotaru Mihai …600.000 euro”.

Ioan Oltean a susţinut că denunţul preotului din Chitila este mincinos şi că el nu a fost niciodată la biserica respectivă: ”Sunt acuzat ca fiind autorul a două infracţiuni: trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, acuzaţia ce mi se aduce fiind formulată în exclusivitate în temeiul a două declaraţii ale unui preot aflat în executarea unei pedepse, prima din aprilie 2014, a doua din noiembrie 2015, declaraţii care se contrazic flagrant între ele şi care nu sunt confirmate de nicio altă probă. Dacă o acuzaţie împotriva oricărei persoane poate fi susţinută pe declaraţiile unui denunţător aflat în stare de deţinere şi care îşi cumpără probabil libertatea sau o parte a libertăţii prin acele denunţuri josnice, atunci oricine poate deveni victima unui astfel de acuzator”.

7 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.