Politică

Ioan Oltean prognozează destrămarea USL

PSD pregăteşte terenul pentru despărţirea de PNL, susţine secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, în opinia căruia USL a fost un experiment de etapă, el apreciind şi că e doar o chestiune de timp până când liderii politici cu experienţă ai PNL vor forţa desprinderea de pe orbita PSD.

Oltean arată, într-un comunicat remis agenţiei Mediafax, că declaraţiile liderului PSD Adrian Năstase potrivit cărora, în cadrul USL, PSD şi PNL vor avea probleme în a-şi armoniza poziţiile sunt „un prim indiciu că PSD pregăteşte terenul pentru despărţirea de PNL”.

„Ne era clar încă de la începutul formării Alianţei Socialiste că aceasta nu reprezintă decât un experiment de etapă pentru PSD, lucru care devine din ce în ce mai clar. Contextul alegerilor parţiale din Maramureş şi Neamţ reprezintă doar un pretext de comunicare în strategia politică gândită de fostul premier”, se arată în comunicat.

Secretarul general al PDL mai susţine că PSD, PNL şi PC au dovedit că „au ADN-ul trădării bine fixat în structura lor politică” şi că USL nu are o speranţă de viaţă îndelungată. „Atât PSD, cât şi PNL şi PC şi-au trădat de fiecare dată partenerii politici şi înţelegerile politice avute”, subliniază Oltean.

El menţionează, în acest sens, că, în 2004, PC a trădat PSD, intrând la guvernare alături de Alianţa PNL-PD, deşi conservatorii candidaseră pe liste comune cu partidul lui Adrian Năstase.

„În 2007, PNL a dat afară din Guvern PD, deşi candidase pe liste alături de democraţi (…), în 2009, PSD, deşi avea o înţelegere informală cu PNL de a forma împreună Guvernul, s-a alăturat guvernului PDL”, se arată în comunicat.

Liderul democrat-liberal precizează că PDL îşi doreşte ca USL să reziste, în această formulă, cel puţin până la alegerile parlamentare de anul viitor, astfel încât cetăţenii să poată alege între două feluri distincte de a face politică: cel al USL, „o construcţie de stânga, demagogică, născută din părinţi imaturi şi risipitori” şi cel al PDL, partid capabil să ia măsuri corecte pentru stabilitatea economică a României.

Ioan Oltean spune că USL este menţinută în viaţă artificial de sondajele de opinie „comandate şi coordonate de Victor Ponta şi Crin Antonescu”.

„Dacă în cazul PSD este evident că avem de-a face cu o strategie politică, iar intenţia reală a acestui partid nu este de a menţine USL, în cazul PNL nu putem vorbi decât de naivitate”, apreciază deputatul PDL.

El mai susţine că „este doar o chestiune de timp până când liderii politici cu experienţă ai PNL vor forţa desprinderea de pe orbita PSD, dându-şi seama de aventura în care Crin Antonescu a târât PNL”.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS