Politică

Ioan Oltean: Radu Moldovan, marele nostru artist. Este înaintea lui Andrei Pleşu

Liderul filialei judeţene PDL, deputatul Ioan Oltean, a spus că ”este peste puterea de înţelegere a unui om normal” cum preşedintele PSD şi al CJ Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, apare într-un catalog dedicat artiştilor plastici înaintea lui Andrei Pleşu: ”Albumul începe cu cel mai mare artist al judeţului, care evident nu putea să fie altul decât, cine credeţi, Radu Moldovan”.

2 oltean album artisti”Să vorbim şi despre o picanterie, ca să ne mai amuzăm. Am trăit şi pe vremea lui Buşui, prim-secretar al Partidului Comunist. Pe vremea aceea, prim-secretarul era prezent peste tot, pe judeţ el era omul nr. 1 şi ca vânător, şi ca pescar, şi ca artist, şi ca orice. Astăzi, constatăm că se repetă acele vremuri. Am văzut un album al artiştilor bistriţeni, o excelentă lucrare, foarte bine realizată, care cuprinde lucrări importante ale marilor artişti bistriţeni, şi trebuie să recunosc că Bistriţa are nume remarcabile în acest domeniu. Am constatat că albumul începe cu cel mai mare artist al judeţului, care evident nu putea să fie altul decât, cine credeţi, Radu Moldovan. Nici nu putea fi un loc mai potrivit în care să apară preşedintele CJ Radu Moldovan”, a spus Oltean într-o conferinţă de presă.

1 oltean album artistiPreşedintele filialei judeţene PDL, care a venit la conferinţa de presă cu albumul dedicat artiştilor plastici din Bistriţa, a continuat: ”Este peste puterea de înţelegere a unui om normal. Este înaintea lui Pleşu, deci după Radu Moldovan există şi o poziţie exprimată de către marele nostru om de cultură Andrei Pleşu. Dar, evident, după marele nostru artist plastic Radu Moldovan. Personal n-am înţeles şi nu înţeleg cum artiştii, aceşti oameni formidabili, au putut să accepte ca Radu Moldovan să le deschidă prima pagină a albumului. Mare e grădina lui Dumnezeu şi e bine să nu intri şi să le cercetezi căile întortocheate”.

La împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea Uniunii Artiştilor Plastici din Bistriţa (20 decembrie 2013), Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Judeţean de Cultură, a editat albumul ”O singură viaţă”.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS