Actualitate Recomandări

Ioan Peteleu, scrisoare deschisă către comisiile Consiliului Local Bistrița

”Scrisoare deschisă adresată președinților comisiilor de specialitate ale Consiliului Local: C1 – Comisia economică – Camelia Tabără – PSD, președinte; C2 – Comisia pentru dezvoltare urbană – Constantin Rus – PSD, președinte; C3 – Comisia juridică și administrație publică locală – Alexandru Bria – PSD, președinte;

Stimată doamnă președinte/Stimate domnule președinte,

În conformitate cu prevederile Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al Municipiului Bistrița, în virtutea respectării art. 73, al. (1), (2), (3) și aplicării art. 68 – 72 din Regulament, în vederea soluționării petițiilor și solicitărilor adresate primăriei și Consiliului Local pe probleme de urbanism și disciplină în construcții, vă solicit respectuos să convocați de urgență o ședință a comisiilor reunite (C1, C2, C3) în care să fie dezbătute aceste petiții și solicitări.

Până la data ședinței, primarul și serviciile din executiv subordonate primarului, cu atribuții în domeniul urbanismului și disciplinei în construcții, vor prezenta rapoarte detaliate cu privire la problematica în cauză începând cu intrarea în vigoare a HCL nr. 136 din 14.11.2013, astfel:

• cereri de certificate de urbanism respinse (motivul respingerii)
• cereri de autorizații de construire/desființare respinse (motivul respingerii)
• procese verbale de contravenție (inclusiv descrierea faptei contravenționale și cuantumul amenzii aplicate; măsuri necesare pentru încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație)
• certificate de atestare edificare/extindere construcții eliberate (inclusiv observațiile făcute în procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor).

Rapoartele vor fi semnate de conducătorii serviciilor respective și aprobate de primarul Municipiului Bistrița.

În baza ART. 24. al.(3) din Regulament, solicit ca ședința comisiilor reunite să fie publică în așa fel încât să poată participa orice persoane/părți interesate și reprezentanții mass-media.

Procesul verbal al ședinței va fi transcris din înregistrările audio și va fi făcut public pe site-ul primăriei, la secțiunea corespunzătoare”.

Ioan Peteleu, consilier local PNL

10 comentarii

  • Incepe să-mi placă de Peteleu…pînă la urmă se vede că-i buldog nu caniș…bravo..asta-i ce am vrut..nimic mai mult..
    Totuși noi așteptam în continuare raspunsurile promise de gaftone!!! Si dl. Pop Ioan așteapta…

  • Alo, alo Domnu PETELEU. Va rog sa aveti in vedere discutarea celei mai vechi cereri de primirea a Autorizatiei de construire casa P+M pe terenul meu si nu in parcul orasului, si care nu a fost acordata nici pana in ziua de astazi, cu toate ca am absolut toate celelalte aprobari si acte in perfecta regula, cerere platita in iulie 2007. De atunci nimic, decat bataie de joc fara precedent. Este unicul caz din mun Bistrita. Atentie DNA ! Existi ? Dar Prefectura si alte institutii stiti ce face HURBANISMUL in cazul acesta ? Astept sa fiu contactat de voi . Sa va crape obrazul la tot HURBANISMUL si la toti edilii comunisti care nu au fost capabili sa citeasca si sa recunoasca aceasta proprietate. ! HUooooo !

  • Comisiile reunite vor rezona la manevrele si combinatiile edilului , asa functioneaza mafia PSD . Cu multi ani in urma am facut si eu o chestiune similara la Consiliul Judetean . Raspunsul a fost atat de evaziv , neaplicat si comic incat iti dai seama ca orice ai intreprinde , nu rezolvi nimic . Domnisoara fantoma Mica Oprea e experta in disimulari , in drept se cam impiedica saraca .

  • Pt florean
    Acuma paralela intre Mica și ģaftone mi se pare exagerată si artificială…dacă asta se vrea…Mica este și a fost (din postura de secretar de primarie) o profesionistă (dură dar profesionistă), gaftone este și a fost ( a se vedea Vatra Dornei) o amatoare! Sau nu am înteles eu bine si paralela era intre Mica si altă persoană..întreb si eu pentru un prieten…

  • Ia ce blocuri frumos rasarite intre case si subiect de mare lauda in presa ! Oare pe astea nu le citeste sau nu le vede doamna secretara Floarea Gaftone ??? Ca doar sunt in L2 !!! acuma ca sunt in zona lui $abina$ sa fie o simpla coincidenta ??? Sau aia e arie protejata ???
    Dle Peteleu , sa o intrebati in sedinta pe care ati convocat-o pe doamna secretara de ce blocurile astea sunt bune si restul nu sunt ??? Ca singura a zis cu gurita ei ca ea nu semneaza constructii de blocuri in L2 si uite ca pe astea le-a semnat !!! Sau se intareste supozitia (certitudinea adica) ca semneaza pe alese ???
    Doamna Cristiana , sa ma scuzati ca pun articol de la concurenta … Oricum e subiect si pentru ancheta dvs jurnalistica privind ilegalitatile din sectorul imobiliar …

    http://www.bistriteanul.ro/primul-bloc-din-ansamblul-amicii-residence-e-gata-apartamente-spatioase-luminoase-pe-o-straduta-linistita-isi-cauta-proprietarii/

    • Se pare ca lozinca „case nu blocuri” sub care se duce lupta razboinicei gaftone cu anumiți investitori se transformă incet incet in lozinca „blocuri nu blocuri”. Ce doamne să mai ințelegem?? Ca blocurile acestea sînt de mai mici dimensiuni decît blocurile de mici dimensiuni…? Intreb pentru un prieten..

    • Asa cum am mai spus si in alte comentarii…dubla masura si ipocrizia sint la ele acasa in Primaria Bistrita (in special in biroul de urbanism si arhitectura rurala de la etajul intai). Acuma incet incet ies la iveala minciunile din declaratiile sforaitoare date de secretarul municipiului Gaftone. Cat de prosti ii crede aceasta doamna pe bistriteni se vede din aceste declaratii, precum si din dezvaluirile realitatilor urbanistice din zona protejata „$abina$ 2000”. Acuma sa nu credeti ca aceste blocuri cu 2 etaje si mansarda nu sint corecte si ca nu se incadreaza in prevederile PUG…ba da se incadreaza…sint de mici dimensiuni! Poate ca distanta de siguranta dintre aceste blocuri si cele de la Pompieri este peste limita impusa de „reglementarile” zonei protejate „$abina$ 2000”, poate ca au locuri de parcare suficiente, poate ca investitorii sint mai „amici” decit ceilalti investitori, poate ca…poate ca….Asta ar trebui sa cerceteze domnul Peteleu…
      Acuma mai am si eu o intrebare ca circula un zvon prin oras…MANSARDAREA BLOCULUI DE PE SOMESULUI DISPUNE DE AVIZ DE LA ISU? Conform legii ar trebuii…sau aceasi zona protejata are alte reglementari? Intreb si eu pentru un prieten…cu un ochi albastru…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS