Actualitate

Țintean lasă liber scaunul de prefect. Unde va merge

(VIDEO) ”Așa cum am lăsat de la începutul anului să se înțeleagă, îmi manifest intenția de a reveni în zona de execuție, în sensul că intenționez să particip la alegerile locale din 5 iunie. Așa cum mă știți, cred că am fost și sunt un om corect cu mine însumi, cu societatea civilă și cu respectarea actelor normative”, a declarat într-o conferință de presă prefectul Ioan Țintean, care a anunțat că a transmis Guvernului României solicitarea ca, de la 1 martie a.c., să i se permită să se întoarcă în funcția de șef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice şi să părăsească fotoliul de prefect pe care a fost detaşat în tot acest timp.

Ioan Țintean: Plec de la Prefectură!Ioan Țintean renunță la funcția de prefect

Posted by Timp Online on 15 Februarie 2016

În ceea ce îl privește pe subprefectul Ovidiu Frenț, Ioan Țintean a precizat: ”Am vorbit cu dânsul, a comunicat ministerului că nu dorește să candideze. Rămâne”.

Vreau să fiu corect și să îmi anunț intențiile din timp, nu vreau să o fac așa, pe după casa nănașului. Am transmis cabinetului premierului și cabinetului minsitrului de Interne solicitarea mea ca începând cu 1 martie să îmi fie întreruptă detașarea de la Administrația Finanțelor Publice, unde îmi este postul, pe funcția de prefect. Așadar, de la 1 martie mă voi întoarce la vechiul meu loc de muncă, iar în calitate de funcționar public, atunci când legea care guvernează stările de incompatibilitate mi-o va cere, voi lua măsurile legale ca să îmi pot depune candidatura pentru un post de consilier în Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Am avut foarte multe satisfacții ca prefect, am lucrat foarte bine cu colectivul din această instituție, împreună cu care am realizat lucruri bune, zic eu. Eu am fost detașat pe funcția de prefect, chiar acum la începutul lunii februarie mi-a venit de la Finanțe prelungirea detașării”

El a adăugat că are intenţia să candideze pentru o funcţie de consilier judeţean la alegerile locale din iunie 2016 din partea ALDE.

Fiindcă avem cunoscută Legea alegerilor locale și începutul derulării activității electoral începe în 22 martie, am convingerea și cred că de la 1 martie, în calitate de membru al unui partid, voi putea să mă pregătesc și să face analizele necesare pentru a putea intra în competiție. Merg la ALDE. Doar înalții funcționari publici nu pot fi membri de partid, dqar ca funcționar public pot să mă manifest, așa cum am făcut și când am candidat de deputat, să am opinii, să îmi fac cunoscute intențiile”

Țintean a menționat că Guvernul nu i-a reproșat nimic: ”Mă bucur că în acești trei ani și două luni nu am fost apostrofat niciodată, nu mi s-a transmis nimic de rău”.

Din câte am văzut, nu se va propune în locul prefecților care va pleca nicio persoană care provine din interiorul partidelor politice. În aceste condiții, știu că există la nivel de Guvern o structură de înalți funcționari publici care sunt apolitici și mă aștept să fie de acolo trimis. Cred că sunt vreo 40-50”

Ioan Țintean, numit prefect în 22 decembrie 2012, în prima şedinţă a Guvernului Ponta II, chiar în ziua în care a împlinit 60 de ani, a preluat ştafeta de la actuala șefă AJPIS Ani Bob în Ajunul Crăciunului din acel an. Țintean, președinte PNL BN din 2009 până în 2012, a fost consilier municipal între 1996 şi 2004 și președinte PNL Bistrița între 1993 și 1997, consilier judeţean în perioada 2004-2005, din 2005 până în 2008 director executiv la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, iar între 2008 și 2012 deputat. 

10 comentarii

  • si sa isi ia si pe alea de le-a numit in functii cu el!!!!pe criterii strict politice!!!sa lase oameni care stiu carte sa faca treaba!!!

  • De ciuma si de zika poate-om scăpa, de-aştia ba.Baiu-i că ei cred că-s vrednici si merită. Iar noi, punem botu ! Păzea, cei peste 60 de ani n-ar trebui să mai calce in funcţii de conducere in administraţiei şi nici alesi în dregătorii. Să-şi conducă pe faţă afacerile proprii dacă-s asa vrednici.

  • parasca
    e cel mai bun dintre cei buni ……..lipeste iar afise in vara asta si il pun astia iar
    dac-o IESI….daca nu vin tehnocratiii dupa beleaua ce le facu’ DRAGNEA sunt la zero in sondaje
    hhi hi hi

  • Tintean a fost si este un om de calitate superioara. Un liberal autentic. A facut mult bine si vrea sa faca in continuare, din ce vad ca declara. Am avut o problema, am fost nedreptatit si Tintean a facut dreptate! Asa ca…postacii de serviciu n au dreptate. Puteti sa comentati vrute si nevrute , pana la urma noi toti suntem judecati dupa fapte nu dupa anumite comentarii platite de nu stiu cine, sau scrise la ordinul cuiva…

  • Un traseist mai puţin ! Cu alde (sic!) ăştia ne aşteptăm la reforme reale în gestionarea finanţelor?! Treci la pensie nenicule!

  • Serios, dl. Horatiu, este un om bun… Este un gunoi, un parvenit si o curva penibila, un gretos, sa mearga dracului acasa, nu a facut nimic pentru judet, si-a facut numai lui, cum merge la finante, dar ce unitatea lui, sa se duca si sa ne lase in pace

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS