Actualitate

Ioan Turc, despre auditul care se va face la Primăria Bistrița: Vom verifica totul!

”O parte importantă a programului de guvernare locală pe care l-am anunțat înainte de preluarea mandatului de edil se referea la necesitatea unui audit extern la Primăria Bistrița, prin analiza structurii organizatorice, a veniturilor și cheltuielilor, cu identificarea punctelor slabe și reconfigurarea unor direcții sau servicii. De ieri, în secțiunea Achiziții publice a website-ului municipalității sunt disponibile documentele referitoare la derularea unor servicii de analiză-diagnostic a activității în perioada 2019-2020, cu privire la sectorul economic şi operaţional, resurse umane şi juridic”, spune primarul Bistriței, Ioan Turc.

El a adăugat: ”Vom verifica modul în care angajații au performat la locul de muncă și vom avea în vedere modalități de eficientizare a activității în slujba cetățeanului.

Deocamdată, pot fi consultate caietul de sarcini și solicitarea ofertei de preț. Totul transparent!”.

Termenul limită de depunere a ofertelor de preț este 12 ianuarie, ora 16.30, valoarea estimată fiind de 67.225 lei fără TVA.

Aici detaliile achiziției.

https://www.facebook.com/ioanturcpnl/posts/729165144673335

7 comentarii

  • Va cer stimate d-le Primar sa verificati felul in care s-a executat pe repede-inainte CADASTRUL VERDE incomplet si plin de greseli si lipsuri si agreat de Primaria fostului edil. De groaza unei amenzi usturatoare de 200.000 lei baietii care au platit o firma sa mosmondreasca o lucrare necomforma trebuie sa raspunda. Acest lucru il cerem noi soc. civila si o vom depune si in scris. Sa suporte costurile toti cei care au semnat receptionarea acestor documente de doi bani. Asta nu e treaba buna ca de oras European.Si mai sunt multe aspecte pe care o sa vi le aducem la cunostinta, sa invete si consilierii locali cam cum merg treburile in B-ta noastra draga.

  • WOW, incredibil, ce veste buna pe final de an. La multi ani, as zice, dar nu angajatilor din primarie, pentru cei care ii vor inlocui.
    Ah ce-mi placeeee

    • Tot ce ne dorim este ca primarul sa se tina de cuvant. Ramane de vazut cum ramane cu reorganizarea unor directii din primarie care au avut o contributie maxima la degradarea orasului in ultimul hal, devenit Caracal. Ce va face cu sefii de la tehnic, juridic, fonduri europene, “turism”si arhitecta, este un mare semn de intrebare pentru toata lumea, care s-a saturat sa vada atata incompetenta si iresponsabilitate, dar evident, recompensata cu salarii colosale si sporuri pe masura, aprobate de cel care dormea in parlament.

  • Felicitari! Sper sa vedem si rezultatele care au tras Bistrita in jos timp de 12 ani.
    Sper ca autidul sa fie facut bine si PUBLIC! E vorba de BANUL public.
    Cel mai mult ma bucura faptul ca se face AUDIT de PERSONAL….. ei eiiiii, interesant

  • Cred ca se vor da „niste bani programati” unei firme agreate si se va ajunge la concluzia ca schema de personal e cam umflata.Asta stim cu totii , fara studiu. Mai incolo mare lucru nu se va schimba. Poate vor fi mai putine directii , in rest ( asa cum zicea un fost director din zona industriala , la inceputul anilor 90) „apa de armindeni” si praf in ochii credulilor. Asa cred , dar astept surpriza…

  • Un audit extern la Primăria Bistrița este absolut necesar pentru a vedea situatia cu care pleacă la drum noua administratie a orasului si pentru a identifica punctele in care se impun restructurări in vederea cresterii eficientei economice si organizatorice a institutiei.
    De altfel, Ioan Turc primarul Bistriței a anuntat inca din anul 2018 în programul său de guvernare locală in 10 puncte, că una din prioritătile sale constă în dimensionarea corectă a aparatului primăriei, numeric și profesional, în vederea îndeplinirii obiectivelor instituției: ”Dacă pleacă cumva cel mai mare angajator, rămâne primăria cel mai mare angajator din oraș. Nu se poate. O instituție publică nu trebuie să fie altceva, cuib, pepinieră, incubator”.
    IOAN TURC (https://timponline.ro/ioan-turc-depus-candidatura-partid-primaria-bistrita/).
    Fără indoială in optimizarea activitătii economico-administrative la Primăriei Bistrita este loc de mai bine.
    Un exemplu este cel de la directia Urbanism a orasului Bistrita unde nu există specialisti pregătire în arhitectura la conducerea acestui important domeniu. De mai bine de 10 ani functia de „arhitect- sef” este detinută de un inginer- constructor în persoana doamnei Monica Pop (coincidentă de nume cu renumitul medic oftalmolog Monica Pop). Si pentru ca bulibășeala haosului urbanistic să fie deplină , Serviciul serviciului Urbansim al municipiului Bistrița este tot un inginer-constructor, în persoana domnișoarei Dana Bilegan.
    In aceste conditii, în care Urbanismul din Primăria Bistrița este condus de 2 ingineri-constructori, primarul Ovidiu Crețu – pe care nu-l dă inteligenta afară din casă- a avut ultimul cuvânt în aprobarea autorizațiilor de construire și în dezvoltarea arhitecturală haotică a orasului. Faptul că în ultimii 10 ani nu a existat un arhitect-șef specializat pe urbanism, care să-și impună viziunea în mod profesionist și totul s-a realizat la întâmplare a dus la tot felul de ciudătenii edilitare sau peisagistice precum blocurile mov, struți si mere de plastic statui mutate aiurea, ceea ce a adus orașului Bistrita „faima” nemeritată de „Caracalul Ardealului” (Caracalul a intrat in legendă ca fiind locul în care s-a răsturnat carul cu proşti).
    Vezi: http://www.catavencii.ro/bistrita-orasul-unde-s-a-rasturnat-carul-cu-peisagisti-tembeli/
    De asemenea, pe baza rezultatului unui audit se poate trece la dimensionarea numerică optimă a aparatului Primăriei Bistrita care in prezent este supradimensionat. Dupa unele surse, în prezent la Primăria Bistrița, numai aparatul primarului are în componență 273 de angajați. În ceea ce privește totalul angajaților din toate structurile aflate în subordinea primăriei (direcțiile, inclusiv asistenții sociali), aceștia sunt în număr de 895, desi Bistrița are undeva între 70 și 80 de mii de locuitori. Asemenea anomalii se întâlnesc si in alte locuri . Elena Lasconi- noul primar din Câmpulung Muscel spunea că Primăria pe care o va conduce are un buget de 20 de milioane de euro, din care 14 milioane de euro se duc pe salariile angajaților. Legat de situatia de la Câmpulung Muscel, actualul presedinte al CJ Bihor Ilie Bolojan a precizat că acest buget al salariilor la un oras de 30.000 de locuitori este mai mare decât cel al Primăriei Oradea, care are un număr de 200.000 de locuitori.
    Vezi: https://www.comisarul.ro/articol/ilie-bolojan-catre-elena-lasconi-noul-primar-din-c_1144997.html

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.