Actualitate

Ioan Turc despre lupta pentru Primăria Bistrița și Consiliul Județean. ”Eu nu am niciun dubiu”

”Legat de candidații PNL la Primăria Bistrița și Consiliul Județean vom clarifica aceste lucruri, deocamdată nu avem nume dar în perioada imediat următoare vom stabili. Nu există o presiune, nu ne simțim presați deloc, important este ca oamenii care vor fi cap de listă, atât pentru Primăria Bistrița cât și pentru Consiliul Județean, să fie oameni care să poată performa. Primăria Bistrița va fi câștigată de către un candidat al PNL, este un angajament pe care mi l-am luat atunci când am candidat la alegerile interne. Vom da tot ce putem pentru a câștiga și președinția Consiliului Județean. Faptul că se poate este indubitabil, după rezultatele de la alegerile europarlamentare, unde a fost un vot politic care arată o favorabilitate a PNL mult mai mare în raport cu PSD”, a declarat președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, într-o conferință de presă.

Liderul PNL BN s-a referit și la o posibilă alianță cu partidele de pe dreapta în vederea alegerilor locale: ”Vom încerca să facem alianțe peste tot unde va exista deschidere. Alianța presupune o înțelegere între mai multe formațiuni, noi suntem absolut deschiși din acest punct de vedere. Am spus-o, suntem de acord cu un sondaj de opinie și cel mai bine plasat să fie susținut și de celelalte forțe politice. Eu nu am niciun dubiu, PNL va avea acel candidat la Primăria Bistrița care va și câștiga alegerile. Eu cred că un candidat al PNL, în raport cu alți candidați, va ieși foarte bine într-un sondaj de opinie. Am această convingere că PNL va avea acel candidat care va și câștiga Primăria Bistrița. Dintr-o alianță între PNL, USR-PLUS, PMP și alte formațiuni toată lumea ar avea de câștigat, în primul rând cetățenii. Cât privește Consiliul Județean, sunt optimist după europarlamentare, nu eram la fel de optimist înainte, acum sunt. Pe uninominal sau pe vot pe listă, oamenii dacă doresc să acorde girul unui partid sau reprezentantului unui partid, o fac. Adică dacă X e locul 1 pe lista, nu știe toată lumea că e de fapt un vot dat acelui personaj? Nu cred că ne vom împiedica de acest lucru, favorabilitatea față de PSD este una extrem de scăzută, eu cred că este în scădere”.


Ioan Turc a menționat că ”primarul Crețu abia după ploile din ultimele zile și-a dat seama de multe lucruri, adică de faptul că sistemul de gestionare a apelor pluviale este varză”. ”Afirmația este o încercare de manipulare patent PSD. Este cunoscută și răscunoscută problema pe care o au oamenii de fiecare dată când plouă mai tare. Povestea cu fostele terenuri agricole este la fel de cunoscută ca orice poveste de Ion Creangă. Problema este că primarul Crețu și administrația PSD ignoră iresponsabil problemele reale ale oamenilor. În loc ca în ultimii 12 ani să investească într-un sistem de gestionare a apelor pluviale, a investit zeci de milioane de euro într-o pârtie de schi gaură neagră, mere, struți, spectacole interminabile fără spectatori, deplasări în străinătate… De ce? Domnilor, vi s-a părut că investițiile în gestionarea apelor pluviale nu aduc voturi. V-ați complăcut într-un soi de exhibiționism administrativ care ne costă foarte scump pe toți”.

Având în vedere faptul că Primăria Bistrița urmează să ia un credit pentru cofinanțarea unor proiecte europene, Ioan Turc este ”mai degrabă îngrijorat decât mulțumit”.

”Mă uit la ce s-a întâmplat cu celelalte investiții derulate pe fonduri europene. Constat faptul că pe trotuarele amenajate pe vremea primarilor Marian Toniuc, Pavel Popescu și Vasile Moldovan se mai poate umbla, dar pe trotuarele din piatră naturală făcute în mandatele domnului Crețu îți rupi picioarele. În Piața Mică, sar bolovanii după mașini, iar în fața Palatului Culturii doamnele și domnișoarele pășesc ca printre mine. Pasajele sunt făcute de mântuială, iar unele înguste au pluviala pe mijloc, nu poți să mergi nici pe stânga, nici pe dreapta, poti doar crăcănat. Blocurile anvelopate din fonduri europene au stârnit nemulțumirea proprietarilor din cauza indiferenței cu care a tratat Primăria aceste lucrări atât de importante pentru locatari și pentru estetica orașului. Ca o sinteză, vă rog să ieșim și să admirăm împreună troaca de pe pietonal, numită de PSD fântână arteziană. E făcută din bani europeni. Dincolo de hidoșenie, are și o parte metalică, ce reprezintă burgul bistrițean, pe care Primăria o tot înșurubează și deșurubează ca să nu o fure ghizii de ocazie ai turiștilor care se rătăcesc prin centrul orasului. Centrul intermodal este o absurditate care va aglomera orașul, va menține poluarea și va reduce drastic valoarea proprietăților de pe strada Tărpiului. Mesajul meu pentru PSD-ul din Primărie este: mai bine lăsați lucrurile cum sunt decât să le faceți așa cum ne-ați obișnuit. Pe unde ați trecut voi cu investițiile, orașul arată ca după război”.

10 comentarii

  • Pentru a castiga Primaria Bistrita, liberalii bistriteni trebuie sa vina cu programe concrete orientate catre rezolvarea problemelor cu care se confrunta comunitatea, spre deosebire PSD-isti care s-au concentrat pe sustinerea aberatiilor lui Cretu, inutile si costisitoare de tipul pârtiei Cocos, in timp ce orasul este inundat dupa fiecare ploaie mai puternica. De altfel, Ion Șandru- directorul general al SC Aquabis SA, spunea recent intr-un interviu ca Bistrita are nevoie cu prioritate de un sistem de canalizare pentru apa pluvială: „Părerea mea este că unul care ar candida de primar, dacă ar merge în campanie cu un astfel de proiect, ar trebui să iasă primar cu 100% voturi”.
    Vezi: https://www.timponline.ro/directorul-aquabis-sandru-pana-face-santuri-garda-ploaie-bistrita/

    • frate!!! sa candideze Ion Sandru !!!! daca il lauzi atat!!!
      Problema este ca voturile au fost contra PSD… nu pentru Turc… daca candideaza Turc si la CJ si la Primarie o sa fie mai jos de locul 3!
      Trebuie sa iasa putin in fata copilul ala de e Presedinte USR – BN si la CJ poate Robert Sighiartau sa aba vreo sansa

  • D-le Turc: nu-mi inspirati incredere de loc , absolut toate aparitiile in media sunt despre ce nu fac actualii. Putem judeca si noi care proiecte au sau nu au fost de succes ,sa ne dam cu parerea despre ce ar/n-ar trebui facut. Nu doriti mai bine sa ne luminati la care din proiectele pe care le scoateti acum negativ in fata , consilierii PNL au votat “pentru”? Nu ne spuneti putin ce ati facut dvs. notabil pana acum , in afara de faptul ca ati fost numit in diferite functii ( uneori poate chiar milogindu-va de unii dintre cei pe care astazi ii blamati? Ce va recomanda?
    P.S. Votul la europarlamentare nu l-ati castigat, a fost foarte clar un vot antidragnea si nu cred ca in ultimii ani ati devenit atat de iubiti incat electoratul sa voteze doar de dragul talentului dvs.

  • pai da!!! e cel mai bun… doar a mai fost…. :))) candidat! :)))
    Faceti ce vreti eu doar constat anumite aspecte si dupa cum vezi… nu sunt partinitor cu nimeni :))))

  • Centrul intermodal de transport nu este altceva decat una din aberatiile „marca Cretu”, care complica circulatia auto in loc sa o rezolve. Accesul pe platforma de beton cocotata la 9 metri peste peroanele de tren este o solutie idioata, deoarece presupune construirea unor rampe care complica si mai mult circulatia, intrucat strazile din jurul garii sunt inguste. De aceea, o solutie mai realista si posibil de realizat ar putea fi eliminarea tuturor liniilor secundare de manevra care ies din gara spre Unirea, astfel incat sa ramana doar linia principala care duce spre Bistrita Bargaului. Operatiunile de manevra feroviara ar putea fi mutate in partea de vest a garii prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela noua. Aici ar putea sa se mute si activitatea de transcontainer CFR din gara Bistrita, iar in locul ramas s-ar putea construi un sir de peroane pentru autogara, fara a mai fi nevoie de platforma suspendata. Astfel, gara Bistrita fiind cap de linie ar putea fi amenajata precum Gara de Nord din Bucuresti in care intra si ies trenurile de calatori. Circulatia feroviara spre Bistrita Bargaului este extrem de redusa si prin urmare legatura intre strada Garii si Tarpiului s-ar putea realiza printr-o trecere la nivel.
    In felul acesta s-ar putea deschide circulatia auto intre Strada Garii si Tarpiului prin trecere la nivel cu calea ferata peste o singura linie, la fel ca pe strada Cuza-Voda sau Ioan Slavici.
    Inainte de toate, ar putea fi amenajata foarte repede o trecere la nivel si in zona strazii Romana, ceea ce ar fluidiza si mai mult circulatia auto de o parte si de alta a caii ferate. Ba mai mult, acum dupa demolarea intreprinderii „Teracota”, strada Romana ar putea fi prelungita pana la intersectia cu Drumul Crtatii. In felul acesta legatura dintre strada Garii si drumul de centura s-ar putea realiza printr-o bucla pe strada Artarilor pana la intersectia cu Strada Romana .

  • Un vechi proverb spune ca “inteleptul invata din greselile altora, desteptul invata din greselile proprii, iar prostul nu invata niciodata”.
    Dupa etapa I-a, de implementare a proiectului ”Regenerarea urbană a centrului istoric Bistriţa”, aceea cu promovarea celor 3 axe turistice denumite :Axa Coroanei, Axa Artelor și Axa Breslelor, cu aproape 5 milioane euro primaria lui Cretu nu a invatat nimic, desi investitia s-a dovedit a fi un fiasco. Datorita faptului ca pavajul dupa ce a fost de proasta calitate, nici macar nu a fost montat corect şi se mişca. De asemenea, capacele de canal au ruginit, la fel si coşurile de gunoi , cele care au mai rezistat distrugerilor . In prezent, toată investiția din bani europeni a fost compromisa, iar acum, piatra cubică se sfărâmă de-a dreptul, bucăţile de pavaj cu emblema oraşului s-au fisurat, multe coşuri de gunoi au fost distruse şi stâlpişorii de beton s-au înclinat şi nu mai au mult până cad cu totul. Bistriţenii care trec zilnic prin Piaţa Mică, fie pe jos sau cu maşina, resimt denivelarile dalelor care se mişcă tot mai tare.
    O dovada ca prostul nu invata nici din greselile proprii, este faptul ca recent Consiliul Local Bistrița a aprobat credit bancar pentru cofinantarea obiectivului de investiţii ”Regenerare urbană a centrului istoric al municipiului Bistriţa – etapa II”, proiect cu valoare totală de 10,6 milioane lei. Si la acest proiect care mai degraba ar potea fi numit „Degenerare urbană”, este vorba tot de schimbarea pavajelor existente cu plăci de piatră naturală cu grosimi de 8 cm. Nimic insa despre reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric al orasului, care in prezent arata groaznic.

  • Centrul intermodal este de fapt o pasarelă cu o denumire pretențioasă, cu totul nejustificată și inoportuna, care va aglomera si mai mult circulația în zona Gării. Toată motivația proiectului este falsă, în încercarea de a obține finanțare din fonduri destinate pentru altceva.
    Cu privire la acest proiect ecologiștii s-au pronunțat în campania electorala.
    „La fel ca si in cazul centurii ocolitoare care nu ocolea nimic, vorbim despre un centru intermodal de transport fară sa avem transport. La limită daca chiar vrem sa vorbim în termenii ăștia pretențioși despre o gara prin care trec trei trenuri si o autogara care n-are nimic de-a face cu proiectul sau cu atributiile in materie de transport ale Primariei Bistrita ele sunt deja legate de pe vremea lui Ceausescu. Pentru a fi mai “intermodal” legate decat sunt ar fi suficient sa facem un trotuar rulant. Ambițiile primariei sunt cu totul disproportionate in raport cu obiectivul anuntat si vizeaza realizarea unui pasaj (ca cel dintre strada Sigmirului si Liberatii) care ar urati in mod catastrofal zona centrala a orasului. Pentru ca pacaleala sa fie completa publicului i s-a prezentat in permanenta proiectul ca avand un rol de decongestionare a traficului in zona Autogarii ca si cand pajsajul ar fi unisens. In realitate construirea pasajului va conduce la supra-aglomerarea catastrofala a zonei întrucat în mod inevitabil o parte din traficul de pe strada Tarpiului se va varsa in infernalele ore de varf direct in strada Garii. In locul acestui proiect administratia ar trebui sa-si concentreze atentia asupra rezolvarii intersectiei dintre Strada Tarpiului si Drumul Cetatii intersectie care se blocheaza de cateva ori in fiecare zi.”
    https://www.timponline.ro/mircea-archiudean-un-primar-un-oras-si-un-viitor-ecologist-pentru-toti-bistritenii-video/
    Pentru acest gen de „proiecte” ar fi necesară consultarea cetățenilor prin referendum așa cu ecologiștii au propus și pentru proiectul de amenajare a Pieței Centrale.
    „Cei care câștigă alegerile nu primesc un vot in alb pentru toate proiectele prezentate sau nu alegatorilor si ei trebuie sa asigure protecția si reprezentarea corecta a intereselor tuturor cetățenilor Bistriței.” Astfel încât proiectele publice pe care în final le realizează Primaria să fie în acord cu nevoile reale ale celor interesați si nu împotriva intereselor acestora.
    De cel puțin trei ori proiectul propus a căzut la votul din Consiliul Local pentru ca să fie până la urmă votat din rațiuni exclusiv politice de către reprezentanții actualei majorități.
    Contractul de finanțare a fost semnat într-o conferință de presă cu vădit scop electoral în data 24.06.2018. Doar două zile mai târziu bistrițenii au avut ocazia să se pronunțe prin vot și cu privire la această fantasmagorie urbanistică și au respins-o cu 85%.
    Nimeni nu ne poate obliga să mutilăm pentru totdeauna orașul pentru ambițiile politice ale câtorva persoane. Situația acestui proiect trebuie neapărat reevaluată de către cei care vor fi mandatați de către cetățenii Bistriței să conducă destinele orașului pentru următorii cinci ani după o analiză corectă a impactului și o consultare reală a bistrițenilor. Indiferent de sursa de finanțare un proiect prost înseamnă nu numai o cheltuire inutilă și iresponsabilă de resurse dar și o degradare a ansamblului și funcționalității mediului urban cu consecințe defavorabile incalculabile pentru viitor.

  • Amintesc domnului presedinte PNL sa nu uite nici un moment de mineralizarea(betonarea) Pietei Centrale si distrugerea mediului ambiant in care Primaria a bagat milioane grele in cei 70 de ani de existenta. Acest spatiu este dorit de marea majoritate a bistritenilor ca un loc de promenada si odihna si in nici un caz nu doresc distrugerea unui parculet gata amenajat si ocrotit de lege dar nu si de primar. Amintesc si de minunea arhitecturii Cretiene, adica o PASARELA SUSPENDATA de fier pt. trecerea pietonilor de pe un trotuar pe altul pe B-dul INDEPENDENTEI. Si trei; amintesc de asa zisa LINIA VERDE cu autobuze electrice si care va duce la disparitia a zeci, poate sute de arbori de aliniament pt. ca primarul asa a gandit ca aceste autobuze sa foloseasca o banda separata din Unirea pana in Viisoara. Astfel Linia Verde va deveni LINIA GRI, unica in Europa civilizata. Daca domnul IOAN TURC sau oricare va veni la Primaria B-ta sa nu faca aceleasi greseli ca si actualul si nici macar sa mai gandeasca asemenea proiecte. Doar asa vor avea sprijinul si intelegeri cu PARTIDUL VERDE. Imi doresc cu adevarat o alianta a unui singur candidat dupa discutii serioase privind aceste aspecte legata de starea MEDIULUi si a sanatatii urbane.

  • Președenția Consiliului Județean ați mai avut-o! Întreb și eu care a fost rezultatul? Zero! Așa că dragi bistrițeni gândiți-vă bine și analizați. Faceți o paralela între cele doua președenții și mai discutam.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS