Actualitate

Ioan Turc, despre o investiție de 5 mil. euro, de două ori mai ieftină decât Pârtia Cocoș și mult mai utilă

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, susține că numai în Pârtia Cocoș s-au cheltuit la Bistrița de două ori mai mulți bani decât a investit Primăria Cluj-Napoca într-un complex sportiv și de agrement din cartierul Gheorgheni, diferența de eficiență între cele două fiind evidentă.

”În vizita pe care am avut-o la Cluj zilele acestea, am ajuns și la Complexul Sportiv și de Agrement din cartierul Gheorgheni. Baza Sportivă Gheorgheni, cel mai modern complex sportiv din Cluj-Napoca, are în spate fonduri publice în valoare de aproximativ 5 milioane de euro.

Ce au realizat clujenii cu banii aceștia pe o suprafață de 9,4 hectare? Trei terenuri sintetice de mini fotbal, cu nocturnă, două terenuri sintetice de badminton, trei terenuri sintetice de tenis, cu nocturnă, două terenuri cu nisip pentru volei pe plajă, două terenuri sintetice de baschet, cu nocturnă, 8 piste de popice, 8 mese de tenis, o sală multifuncțională de conferințe cu o suprafață de 265 mp, zonă exterioară ultramodernă pentru exerciții fizice, dedicată seniorilor, zonă pentru parkour, dotată cu echipamente; pistă de alergare de 400 de metri; zonă pentru fitness; spații de joacă; pistă de biciclete; zonă dotată complet pentru cățărări; amfiteatru în aer liber, cu 428 de locuri; pistă pentru role; spații verzi.

Accesul pentru toate acestea este GRATUIT, printr-o rezervare online. O investiție de 5 milioane de euro, de două ori mai ieftină decât pârtia de schi Cocoș, care e deschisă doar câteva zile pe an, când temperatura din Bistrița permite activitățile sportive de iarnă, zăpada nu este topită și pietrele nu îți distrug echipamentul.

Municipiul nostru putea avea două astfel de baze sportive ultraperformante în locul unei pârtii păguboase, care ne-a îndatorat pe 20 de ani și de care nu pot beneficia toți bistrițenii, prețurile fiind exagerate pentru servicii de slabă calitate. În schimb, Clujul se bucură de astfel de investiții făcute cu cap”, a scris Ioan Turc.

https://www.facebook.com/ioanturcpnl/posts/621167578806426

30 comentarii

  • Ideile tâmpite marca Crețu și mai nou Neculaie ne duc spre sapă de lemn. Mai este puțin și scăpăm de ei. Doamne ajuta!

    • Bistrita la cat este de mica si ca populatie si ca suprafata putea fi o bijuterie la ora asta. Chiar si lucrarile necesare si executate, au fost facute prost. Ma refer la Pietonal, zona de agrement Schullewald si Axe. Bani multi au fost cheltuiti si lucrarile au fost executate sub ori ce critica, dar si solutiile alese nu au fost cele mai fericite. Asta inseamna, comparativ cu Cluj, Oradea, Sibiu, chiar si Brasov sa ai angajati, chiar foarte multi, total neprofesionisti, fara experienta, fara studii de specialitate si ce este mai trist, chiar cu facultati facute fara cele mai elementare cunostiinte de specialitate. Persoane usor de pacalit, usor de manipulat si usor de corupt. Cu speranta ca totusi dupa 30 de ani se va schimba ceva in bine, doresc tuturor candidatilor succes.

  • Foarte bine zis Domnule Ioan Turc.
    Multa nesimtire pe Cretu si mai nou Niculae care continua nesimtirea pornita de Cretu si in general de PSD in Bistrita.

  • Ce bune erau acele doua parcuri in loc de aceasta nenorocita de partie domnule turc sa fcaeti treaba buna cand ajungeti primar ne dormi atat parcuri cat si centre spa

  • E ca și cum am compara o cramă din Piața Muzeului din Cluj cu una din Bistrița, să zicem de pe strada L Rebreanu…sub poartă…..noi de ce nu avem ca la Cluj?!

  • Dom’le…ați copiat și în școală..copiați și în politică. Ceva original pentru Bistrița, nu originar din Cluj, aveți? Sau numai tîmpenii…

  • Irina/roxana cu banana ce este rau sa te inspiri si sa tii cont de ideile bune?
    A, stiu nu vine din partea idolului suprem.
    Foarte bine faceti domnule Turc, vrem toate lucrurile văzute la Oradea, Cluj, Sibiu, Alba Iulia sa le faceti si la Bistrita cand ve ti fi primar.
    Bime ca nu ati copiat la scoala sau facultate ca alti nici nu s au prezentat si hopa ,diploma.
    Abia asteptam sa ne scapam de ei si de o parte din lichelele si putorile din primarie cu care a impanzit Cretu si Niculaie primaria pe criterii de pupincurism, obedienta, neam , amante.

  • Doamne nu se poate,cateii PSD,precum IRINA,nici nu inteleg semnificatia realizarii unor obiective ieftine si necesare precum cele din CLUJ si ORADEA.Lelita ” IRINA spune ce facultate ai terminat tu,Radu Moldovan,Liu Moldovan si ceilalti si cand?Voi PSD ,multi si cu meserii demne de altfel pentru cine le practica,de unde aveti diplome?Ia lista de candidati de la voi si publica scolile lor si ale rudelor.Va este frica de nou la Bistrita.Va este frica ca vine Ioan TURC si va pune la treabă. Va este frica ca va fi pentru Bistrita un primar ca Boc la Cluj,Bolojan la Oradea etc. si nu mai prindeti turtă pe degeaba.Domnule IOAN TURC succes in demersul de a ajunge primar.Verificati-le scolile dupa aia,verificati-le aptitudinile si acolo sa ajungă!

  • Foarte bine.ne trebuie asa ceva la Bistrita.tineretul nu mai poate face sport gratis daca nu sunt inscrisi la gloria de exemplu.. pacat.au concesionat toate terenurile dintre blocuri si au aparut sintetice cu plata.sa le fie rusine

  • Bravo Ioan.
    Lelita Irina, Roxana cu banana,nici nu trebuie bagata in seama, are si ea serviciul ei mai pupa un pic si pa la revedere.

  • Bravo Ioan.
    Lelita Irina, Roxana cu banana,nici nu trebuie bagata in seama, are si ea serviciul ei mai pupa un pic si pa la revedere.
    Sau nu se mai lauda ca, sotul meu e cineva si nașu la fel.

  • Avem nevoie de chestii smart.. locuri sa facem sport gratis.ne programam, si mergem.simplu.ca la cluj.ne trebuie parcuri smart.eu patesc aproape zilnic, dupa munca sa ajung acasa cu telu aproape deacarcat si nu pot iesi din casa sa ma relaxez in parc pana nu incarc telu..

    • Strada Lucian Blaga se lățește la patru benzi, se montează semnalizatoare la toate trecerile de cale ferată,stadionul se modernizează,livezile de pe Dealul Târgului vor fi toate curățate și puse pe producție,se construiesc ferme de pui, de porci,de vitei de carne,se construiesc abatoare și fabrici de mezeluri,depozite de legume și fructe, din importatori vom deveni mari exportatori….am visat,ce vis frumos…

  • V-ați agitat ca nurorile la drobul de sare….păi dacă omul copiază și nu are imaginație…ce să zic..că-i geniu?!! Dacă nu-l laud că va face bine să nu fie rău sînt pesedistă. Acuma să înțeleg ca PSD-ul e de vină și pentru limitarea intelectuală a turcului. Și pentru pandemie și pentru prostie. Ce vă agitați? Oricum Ciobănica e cu scor mai mare decît turc. Turc joacă pe alt teren decît PNL. Diar că nu a aflat încă. Va afla, ca de obicei, ultimul. Și acum…agitați-vă iarăși!!!

  • D-le TURC? Nu ar trebui sa -ti gasesti si sa te inspiri din realizarile ‘MENTORILOR VECHILOR CONDUCATORI PSD(ect)!!!Eu cred ca o centura ocolitoare a orasului,un bazin de innot acoperit va vor diferentia net de toti acesti politruci care s-au intrecut in ”FANTASMAGORII”…sigur si toate neroziile in care s-au investit bani multi,nu trebuie,uitate,(Partia de schi,strazi,piste de bicicletel strazi care vin de pe ‘ASA ZISA CENTURA TRANSFORMATA ULTERIOR IN STRADA,ETC)……Daca ai „sange in vene „si vei promova printr-un progrm realizabil,nu doar studii de fezabilitte,vei fi unADEVARAT PRIMAR! daca nu…vei ajunge intr-o lada de gunoi a orassului! Sper sa nu ajungi acolo dupa un mandat,e nevoie sa te aprecieze cetatenii,nu prin vorbre ci cu fapte! D-ne ajuta!

    • Tot ce ai debitat tu pe aici a devenit nul cand ai putut scrie BAZIN DE INNOT.
      Fuguta inapoi la gimnaziu!

  • Vroiam sa scriu despre politica.
    Si imediat stirile din Romania, mi-au omorat orice chef.
    Ar trebui sa scriem mai des, despre educatie.
    Si mai ales cea lipsa.
    Stire.
    Un grup de tineri care au urcat pe Ceahlau au ales sa-si lase prietenul in padure, singur dezorientat, intr-o stare psihica si fizica lamentabila. Cu toate predicile de duminica , cu toate orele de religie platite din buget , preacredinciosilor din grupul respectiv , niciunuia nu i s-a parut normal de a respecta , o chestiune primara in toate societatile, ajuta-ti aproapele in dificultate. Pai, oameni buni, la ce atata cheltuiala atunci…cand rezultatele de zi cu zi, ne aduc mai aproape de jungla decat de Paradis.
    Apoi o alta stire.
    Un pastor din Suceava si-a violat propriile fete cand au ajuns la pubertate.
    Oribil.
    Dar am scris mai demult foarte previzibil.
    Pedofilii sunt tolerati, violatorii iertati, societatea e ipocrita inchide ochii tocmai la abuzurile la care sunt supusi copiii din partea celor care se presupun ca au autoritatea cea mai mare.
    E gretos, inuman ce a facut omul respectiv.
    Ori, realizez ca societatea e plina de asemenea sfinti, telepredicatori pe youtube, care cu cuvintele frumoase si pe muzici inalte, prostesc in masa, transformand intr-o masa amorfa de dependenti o mare parte din populatie.
    Ca e vorba de covid(nerespectarea regulilor) ca e vorba de abuzuri grave…asemenea sfinti sunt omniprezenti, e o chestiune de timp sa afli inca o minunatie de genul asta.
    Inca sa practica educatia legii omerta , aia cu sa nu spui ca e o rusine etc, anturajele sunt orbite sau se fac ca nu vad.
    Iar copiii sunt lasati singuri cu tot felul de exemplare din astea.
    Sfat, urmariti-va, insotiti-va copilul in toate ipostazele unde ar putea sa fie singur ,diavolul nu exista dar monstrii umani sunt .

  • Inteleg ca ar fi fost pozibil daca se vroia si s-ar putea face daca ar fi fost sau daca in loc am avea.
    Si care din toate prezentarile a domnului Turc vor fi realizate sau sint proiecte care vor fi daca ar fi votat el in loc de alta/altul si daca ar fi finantare si unde doreste se realizeazs mai exact ce?
    Pe mine ma intereseaza mai degraba viitorul si chestii sau masuri concrete nu doar noi ci si care sint idei practice in legatura cu existentele proiecte in derulare. De exemplu ce ar fi idea in legatura cu credite pentru partie cu operarea ei de exemplu. Sau cu alte proiecte incepute. Cum ar fi linea verde, piste de biciclete de la Viisoara pana in Unirea. Sau cu concepte pentru continuarea scoala in toamna in situatiua de urgenta, cu proiecte in derularea si momentan interupte cu miniritati si altele. Cu alte cuvinte nu astept se fie prezentati alte proiecte fanteziste in loc de cele care am vazut in ultimi ani ci poate doar o schimbare de atitudine fata de alegatori. Mai onest, mai concret si mai aproape de realitate

  • Mafiile locale care-si spun partide si-au gasit pe forumul de la timponline.ro locul in care sa prosteasca oamenii pentru inca 4 ani.

  • George dragă, nu am nici chef și nici timp să intru in polemică cu voi. Spre deosebire de voi, eu in timpul săptămânii lucrez, nu merg ca voi la servici. Cineva trebuie sa lucreze si perntru voi..functionarilor! Altfel cum ați avea vreme sa comentați online! Iar George să-ți zic ceva: prostul care semnalizează, care are libertaye de exprimare e cel mai periculos.

  • @ Mirciulica

    Îți este rușine să spui ce facultate și la ce vârstă a terminat Turc ?

    Una de lătrat iunutil ca și Dolha. ;o)

  • Irinuca disperata, am telefon performant nu mi trebuie tastatura si IP.
    Tu tot la privat lucrezi sau lucrezi de acasa?
    Nu de alta dar te agiti asa de tare ca imi edte frica sa nu te dea afara patronul era sa zic primatul.
    Hai, spor.
    Nu edte Turc Mesia dar daca tie nu ti place asta nu inseamna ca nici noua nu trebuie sa ne placa.
    Scuze , am prins un peste dar nu din ala care duce fete la produs.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Amira Ghe. Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS